„Vitrinele acestea în care au năvălit sutele și miile de gângănii de metal înflorit și colorat, îmi aduc aminte ceva de demult, de treizeci de ani, poate și mai mult, când, printre mărțișoare, mi-au apărut într-o vitrină, pe Calea Victoriei, primele versuri. O sută de catrene, dedicat fiecare unui obiect expus spre vânzare. O reclamă comandată în bloc de negustor”, lăsa mărturie Victor Eftimiu.
Poetul fusese plătit cu 20 de bani de catren, în total 20 de lei.
Secera și ciocanul vs zvastica
Tot pe 3 martie 1937, în Realitatea ilustrată, în articolul „Ploaia de mărțișoare”, Eftimiu scria:
E o amintire ceva mai proaspătă. Eram deputat în ultimul parlament national-țărănist. Se discuta legea interzicerii emblemelor simbolico-politice.
La tribună d. Zelea Codreanu apăra zvastica, susținând că portul insignei trebuie să fie liber, această cruce cu colțul frânt fiind o foarte veche mărturie românească.
Am întrerupt pe orator:
– Stimate domnule coleg, fiindcă azi e 1 martie și vorbim de mărțișoare, dați-mi voie să vă întreb ceva. Și secera e un vechi semn al neamului acestuia de plugari. Și ciocanul a folosit de ceacuri românului. Mi-ați da voie să ies pe stradă cu o mica seceră și un mic ciocan la butonieră?
– Desigur. Orice insignă trebuie să fie liberă.
– Vă mulțumesc pentru acest larg spirit de toleranță, dar vă mai întreb: dacă aș ieși pe stradă purtând la butonieră această nevinovată împerechere de simboluri și m-aș întâlni cu o ceată de purtători ai zvasticei, îmi garantați dumneavoastră că nu voi fi luat la bătaie de numita ceată?
– Aceia n-ar fi oameni serioși dacă v-ar bate.
– Desigur, dar bătaia ar fi foarte serioasă… am replicat eu.
Camera a râs. D. Zelea Codreanu și-a continuat discursul. Legea a trecut.
Mărțișorul combinagiului politic
Victor Eftimiu enumeră, în articol, următoarele tipuri de mărțișoare: iconițe cu Maica Domnului sau Sfântul Nicolae, porumbei albi cu o ramură verde în cioc, ancore, potcoave, ciuperci roșii cu picățele albe sau albe cu picățele roșii, buburuze, purceluși trandafirii, biciclete, locomotive, aeroplane, papagali, copii, căței, pisici, cucuvele, pești, fluturi, un cerc negru de rău augur cu numărul 13 în mijloc și capete de mort (ce aveau uneori „un belciug înfipt în țeastă”).
Însă, „fantezia fiecăruia lucrează prin imagini originale, personale, amintiri sau simboluri, de la puternicul zilei care oferă favoritei un semn de întrebare, făcut din șapte perle, până la combinagiul politic…
Acesta dăruiește doamnei ministrese un cerc de platină, în care își întinde pânza un păianjen, cu pântecul de diamant albastru”.
În anul 1938, ministrul de interne Armand Călinescu, aflat în plină ofensivă împotriva Mişcării Legionare, a interzis purtarea mărţişoarele de teamă să nu fie folosite pentru propagandă politică.
Iată ce scria în ordinul de ministru: „Vă aducem la cunoştinţă că nu se aprobă portul mărţişoarelor separate cu prilejul zilei de întâi Martie, cari sunt confecţionate astfel încât ar putea constitui vreun mijloc de propagandă politică. Toate mărţişoarele sunt socotite ca insigne politice şi toţi cei ce vor fi dovediţi că le poartă vor fi deferiţi justiţiei”.
