Răscolirea trecutului
Locotenent în armata austriacă, la Gyula, după un joc de cărți i s-au sustras banii de la popota ofițerilor și este închis la domiciliu. În 1909 demisionează din armată și se întoarce în țară, unde scrie primele numele, editează o revistă de teatru și scrie prima comedie.
Un an mai târziu, primește mandat de arestare pentru problemele de la Gyula, fiind întemnițat la Văcărești. Șase luni mai târziu este eliberat. În momentul în care Academia Română decide să îi confere un premiu, cei care au vrut să îi strice imaginea i-au răscolit trecutul.
Diferite scrisori anonime au poposit pe culoarele Academiei Române, fiind urmate de multe atacuri în presă. Era considerat hoț, trădător și spion. Fiind deranjat de Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic, a preferat să facă un pas în spate, preferând să piardă decât să câștige. Cu toate că Nicolae Iorga a încercat să-i întârzie intrarea în Academia Română, acesta a reușit ca în 1939 să fie admis.
Fiind un fumător înrăit, Liviu Rebreanu dezvoltase diferite probleme de sănătate în zona plămânilor. În ianuarie 1933, dr. Vasile Tițescu îi descoperă o formațiune chistică la nivelul plămânului drept, însă Rebreanu a amânat operația.
În primăvara aceluiași an, starea de sănătate a lui Rebreanu s-a agravat. Pe lângă problemele pulmonare cu care fusese diagnosticat, bombardamentul din 4 aprilie al aviației anglo-americane asupra Capitalei i-a afectat și mai mult sănătatea, motiv pentru care a decis să se mute din țară.
Ultimele zile ale lui Rebreanu
Ultimele zile le-a petrecut în preajma doctorului Vasile Tițescu. Fiica sa, Puia Rebreanu, a încercat să reconstituie ultima perioadă a vieții sale cu ajutorul documentelor și a amintirilor. Aceasta prezintă că la finalul lunii iulie, mai mulți prieteni au venit să îl vadă. “Tata stă de vorbă întreaga după-amiază, iată, cu poftă, pentru întâia oară după atâta timp; berea, ne spunea, îi place mai mult ca oricând. Povesteşte cât i se pare de ciudat că nu regretă tutunul, ce-i fusese strict interzis. Nici nu-i mai poate suferi mirosul. Se fericeşte că a scăpat de un rău ce-i întreţinuse emfizemul ani de zile”.
Încercările medicilor de a-l reabilita reușesc să-l aducă pe Liviu Rebreanu pe 23 august 1944 la București. În noaptea de 23 spre 24 august 1944, Rebreanu este internat în spital, din cauza unor răni provocate în seara zilei de 23. Externat din cauza multitudinii oamenilor aduși în spiral, Rebreanu ajunse înapoi la Valea Mare pe 27 august. Organismul fiind deja expus la rănile provenite în urma incidentelor din 23 august, dar și din cauza problemelor pulmonare, a cedat, acesta decedând pe 1 septembrie 1944.
