Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Liviu Rebreanu a murit împușcat de un soldat, un zvon mult prea argumentat
Articole online

Liviu Rebreanu a murit împușcat de un soldat, un zvon mult prea argumentat

Liviu Rebreanu a murit pe 1 septembrie 1944, oficial din cauza unor afecţiuni cardiace, însă apropiaţii au susţinut faptul că ar fi fost împușcat de un soldat.

Printre cei care au promovat această ipoteza se numără şi Ivor Porter, agent al forţelor speciale britanice.

„Pe la miezul nopţii, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe (Rică Georgescu, apropiat al lui Iuliu Maniu – nota Ev. Istoric) la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu maşina.

Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuinţa acestuia, să vină şi el la petrecere când va putea.

La marginea Bucureştilor, lângă drumul care coteşte spre Golf Club, au dat de un baraj românesc şi Manolescu, care conducea în viteză şi cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp şi un soldat l-a împuşcat pe directorul Teatrului Naţional, care se află pe scaunul de lângă el.

În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”, spunea Ivor Porter.

Directorul Teatrului Naţional era Rebreanu

În 1944, Liviu Rebreanu era una dintre notabilităţile regimului antonescian. Director al Teatrului Naţional Bucureşti din 1940, la 11 februarie 1941 a fost numit şi director general al Teatrelor Naţionale, Operelor Române şi Spectacolelor în locul poetului Radu Gyr, destituit pentru că, în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, s-a abătut de la codul funcţionarilor publici.

Ca fumător învederat, Rebreanu avea probleme de sănătate localizate în zona plămânilor: bronşită, emfizem agravate la începutul anului 1941. „Greutatea de respiraţie a început să mă chinuiască.

Nu ştiu care e pricina: bronşita, emfizemul, altele… N-am găsit nici un medic care să mă lămurească aievea. Pornim mereu de la bronşită sau de la emfizem, dar se pare că acestea nu ajung la ceea ce am eu”, nota Rebreanu la 2 ianuarie 1944.

A amânat operația

În ianuarie 1944, dr. Vasile Tiţescu, radiolog înrudit cu Rebreanu i-a depistat o formaţiune chistică (chist hidatic) la baza pulmonului drept. Diagnosticul a fost confirmat de un alt radiolog, dr. Ionel Jovin din Bucureşti.

Chistul era operabil, dar Rebreanu a tot amânat să se supună intervenţiei chirurgicale.

În primăvara anului 1944, starea sănătăţii lui Rebreanu s-a agravat, dar acesta nu făcea nici o conexiune cu vechile sale probleme pulmonare ci acuza o stare gripală.

Când acestor probleme de sănătate li s-au adăugat necazurile pricinuite de bombardamentul din 4 aprilie al aviaţiei anglo-americane asupra Capitalei, Rebreanu s-a hotărât să părăsească Bucureștiul, împreună cu familia.

Ultimele luni

Dintre biografii romancierului, Adrian Dinu Rachieru a încercat să reconstituie, pe bază documentară, ultimele zile din viaţă ale lui Rebreanu, bazat pe scrierile fiicei scriitorului, Puia Florica.

Ultimele luni de viață l-au găsit pe Liviu Rebreanu la Valea Mare, sub îngrijirea doctorului V. Tiţescu, a doctoriţei Pătrăşcanu şi a unui medic polonez refugiat de război în România, doctorul Tempelhoff.

Starea de sănătate se va restabili ușor.

În iunie 1944, scriitorul botează pruncul nou-născut al prietenilor săi, familia Oprescu.

Ascultă cu atenţie şi interes ştirile aduse de ginerele său, Radu Vasilescu, angajat la Radiodifuziunea Română, despre întâmplările din Capitală.

O fotografie din 20 iunie 1944 ni-l prezintă alături de fiica sa Puia Florica discutând „cele ce tocmai citisem”.

Hopul cel greu

La 9 iunie 1944, Rebreanu scria prietenului său N. Negulescu, refugiat la Vâlsăneşti, că a trecut „hopul cel greu” şi că speră să se „restabilească deplin”.

Această evoluţie optimistă îl îndreptăţea pe Rebreanu ca, pe temeiul propriei experienţe, să-şi încurajeze prietenul şi el grav bolnav:

„Sunt sigur că boala ta se poate vindeca aproape deplin, numai tu să ai încredere în tine însuţi şi în puterile tale de regenerare”.

La sfărşitul lui iulie, „vin prietenii să-l vadă… într-o zi, iată casa plină de musafiri: Ion Petrovici, Ludovic Dauş, Constantin Baraschi, Mihail Sorbul, Camil Petrescu.

Tata stă de vorbă întreaga după-amiază, iată, cu poftă, pentru întâia oară după atâta timp; berea, ne spunea, îi place mai mult ca oricând. Povesteşte cât i se pare de ciudat că nu regretă tutunul, ce-i fusese strict interzis. Nici nu-i mai poate suferi mirosul. Se fericeşte că a scăpat de un rău ce-i întreţinuse emfizemul ani de zile”.

Alb ca varul

La începutul lunii august 1944, Rebreanu plănuieşte să călătorească la minister.

Ministrul Ion Petrovici a constatat că Rebreanu „era alb ca varul şi slăbit la jumătate”.

Rebreanu l-a înştiinţat pe ministru că „auzise de uneltirile colegului său de comitet (unii îi râvneau locul susținând înlocuirea scriitorului pe motiv de boală – nota ev. Istoric) şi venise să mă informeze că se simte mai bine şi e gata să revină în Capitală pentru a începe repetiţiile”, în vederea deschiderii şi desfăşurării stagiunii teatrale.

Pus în alternativa de a alege între starea de slăbiciune vizibilă şi afirmarea fermă de voinţă a lui Rebreanu, ministrul a adoptat o atitudine sentimental – conciliantă: „M-am uitat la el înduioşat şi l-am rugat să-şi caute de sănătate liniştit”.

Cunoscuţii lui Rebreanu din serviciile ministerului au opinat că „ar fi mai bine să mai zăbovim acolo ca să se poată odihni puţin”.

Rebreanu a respins aceste sfaturi.

La o săptămână după vizita lui Rebreanu, ministrul Ion Petrovici „s-a repezit” până la Valea Mare.

A constatat că Rebreanu „zăcea prăpădit. Abia mai putea să rostească o vorbă-două”.

Vizita lui Petrovici trebuie să fi avut pe la 15 august.

Însă, la 23 august 1944, Rebreanu era în Bucureşti.

Mărturia mamei Monicăi Lovinescu

Mama Monicăi Lovinescu, pe care evenimentele de la 23 august 1944 au prins-o în Bucureşti şi care, din cauza luptelor, nu a putut părăsi Capitala decât pe 26 august a sosit la Lucieni (jud. Dâmboviţa), unde se afla fiica sa, aducând „vestea morţii lui Rebreanu”.

Rănit în împrejurările relatate mai sus, Rebreanu a fost internat în spital în noaptea de 23 spre 24 august 1944.

Dintre rude, doar ginerele, Radu Vasilescu, aflat cu serviciul în Bucureşti, la Radiodifuziune, i-a putut cunoaşte situaţia şi l-a putut vizita la spital. Tot el s-a ocupat pde formalităţile şi pregătirile necesare deplasării bolnavului la Valea Mare unde putea fi îngrijit mai bine, credea el, de familie, protejat şi de pericolele create prin luptele ce aveau loc împotriva forţelor germane ce încercau să pătrundă în Capitală.

Dar această deplasare nu s-a putut realiza înainte de 26 august 1944, când principala grupare de forţe germane ce asediau Capitala a fost înfrântă, degajând căile de comunicaţii înspre Ploieşti, Târgovişte şi Piteşti.

Externat din cauza aglomerării spitalului cu răniţi în urma luptelor de la periferiile Bucureştiului şi a bombardamentelor aeriene germane sau datorită perspectivelor optimiste de evoluţie a rănii, Rebreanu s-a aflat, în mod cert, la Valea Mare, la 27 august 1944.

La 29 august, Rebreanu însuşi „a hotărât să plece la Bucureşti, pentru a se interna la clinica doctorului Lupu care, consultându-l în câteva rânduri, îi cunoştea profund boala. Ginerele său, Radu Vasilescu a plecat spre Capitală să aducă o ambulanţă de la Crucea Roşie”.
E de notat că bolnavul Rebreanu, când suferea doar de plămâni şi crize cardiace se putea deplasa cu automobilul, dar acum rănit fiind necesita transport cu ambulanţa.

În împrejurările de atunci „ambulanţa sanitară cu Radu, după multe greutăţi întâmpinate” a sosit la Valea Mare abia pe 31 august.

A plecat înapoi fără Rebreanu „era inutil să-l mai ostenim. Cu greu ar fi putut îndura zdruncinul şi distanţa…”.

Certificatul medical eliberat la cererea familiei de dr. V. Tiţescu, la 10 septembrie 1944, precizează că, „Liviu Rebreanu a sucombat la vârsta de 58 de ani, suferind de insuficienţă circulatorie (asistorlie).

Îngropat în curtea bisericii

Rebreanu a fost îngropat în curtea bisericii din comuna Valea Mare.

Ziarul Democratul din 5 septembrie 1944 consemna: „Ieri după amiază a avut loc în comuna Valea Mare, din judeţul Argeş, înmormântarea scriitorului şi fostului director general al teatrelor, Liviu Rebreanu.

La ceremonie au luat parte, pe lângă membrii familiei, un cerc restrâns de prieteni, un reprezentant al societăţii scriitorilor, precum şi unul al Academiei Române.

Din partea ministerului Culturii Naţionale, a fost delegat dl. Petru Comărnescu, subinspector general al teatrelor”.

Liviu Rebreanu, câteva luni mai târziu, a fost deshumat din cimitirul Văii Mari și adus la București, în Cimitirul Bellu.

Foto: Rebreanu la Valea Mare

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA