30 octombrie 1918: Imperiul Otoman semnează un tratat cu Aliații
Deși Imperiul Otoman – aflat într-o perioadă de relativ declin de la sfârșitul secolului al XVI-lea – și-a propus inițial să rămână neutru în Primul Război Mondial, acesta a încheiat curând o alianță cu Germania și a intrat în război de partea Puterilor Centrale în octombrie 1914. Turcii au luptat cu înverșunare și au apărat cu succes Peninsula Gallipoli împotriva unei invazii masive a Aliaților în 1915-1916, dar până în 1918, înfrângerea de către forțele invadatoare britanice și rusești și o revoltă arabă s-au combinat pentru a distruge economia otomană și pentru a-i devasta teritoriul, lăsând în jur de șase milioane de oameni morți și alte milioane de oameni înfometați.
Încă din prima săptămână a lunii octombrie 1918, atât guvernul otoman, cât și mai mulți lideri turci au contactat Aliații pentru a analiza posibilitățile de pace. Marea Britanie, ale cărei forțe ocupau atunci o mare parte din teritoriile otomane, nu voia să se dea la o parte pentru aliații săi, în special Franța, care, conform unui acord încheiat în 1916, urma să preia controlul coastei siriene și a unei mari părți din Libanul de astăzi. Într-o mișcare care l-a înfuriat pe omologul său francez, Georges Clemenceau, premierul David Lloyd George și cabinetul său l-au autorizat pe amiralul Arthur Calthorpe, comandantul naval britanic din Marea Egee, să negocieze un armistițiu imediat cu Turcia, fără a consulta Franța.
Cu toate că Marea Britanie a fost singura care a reușit să obțină ieșirea otomanilor din război, cei doi aliați puternici vor continua să se lupte pentru controlul în regiune la Conferința de pace de la Paris și în anii următori
Negocierile dintre echipa lui Calthorpe și delegația de la Constantinopol, condusă de ministrul otoman al Marinei, Rauf Bey, au început la ora 9:30 în dimineața zilei de 30 octombrie 1918, la bordul navei Agamemnon. Tratatul de la Mudros, semnat în acea seară, prevedea că ostilitățile se vor încheia la prânz în ziua următoare. Conform termenilor acestuia, Turcia trebuia să deschidă strâmtorile Dardanele și Bosfor pentru navele de război aliate și fortărețele sale pentru a fi ocupate militar; de asemenea, trebuia să își demobilizeze armata, să elibereze toți prizonierii de război și să evacueze provinciile sale arabe, dintre care majoritatea se aflau deja sub controlul aliaților. Bey și colegii săi delegați au refuzat să prezinte tratatul ca pe un act de capitulare a Turciei – provocând mai târziu dezamăgire și furie la Constantinopol – dar, de fapt, asta a fost. Tratatul de la Mudros a pus capăt participării otomane la Primul Război Mondial și a marcat efectiv – chiar dacă nu legal – dizolvarea unui imperiu cândva puternic. Din ruinele sale, învingătorii Primului Război Mondial au încercat să folosească negocierile de pace postbelice pentru a crea o entitate nouă, mai imprevizibilă: Orientul Mijlociu modern.
