Nicolae Ceauşescu nu a dezvoltat peste noapte celebrul cult al personalităţii, ci de-a lungul a peste două decenii.
Conform comunismulinromaina.ro, cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu a fost alimentat de 3 momente-cheie, care i-au permis acapararea puterii politice şi implicit controlul Republicii Socialiste România.
Primul dintre ele s-a consumat în 1967, la doi ani după ce Nicolae Ceauşescu fusese numit secretar general al viitorului Partidul Comunist Român. În 1967 el a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Stat.
N-a mai contat că era o premieră în viaţa de partid a tovarăşilor… Numirea în sine era o abatere de la Statutul PCR (n.r. – modificat special pentru Ceauşescu), care prevedea separarea funcţiilor de partid şi de stat. Un an mai târziu, fiorul grandomaniei zvâcneşte şi mai puternic în mădularele „Geniului Carpaţilor”.
Condamnarea invaziei Cehoslovaciei
Nici nu avea cum să fie altfel din moment ce el, Ceauşescu, se împotrivise tătucilor de la Moscova, de unde venea lumina şi taina comunismului în România. Când l-au izbit ecourile occidentalilor, Ceauşescu a început să plutească deasupra pământului.
Era în august 1968. De la Bucureşti, Ceauşescu condamna invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia. Liderul RSR era foarte deranjat că nu aflase despre tancurile sovietice pe străzile Pragăi decât după ce şenilatele din URSS amprentaseră deja asfaltul capitalei de azi a Cehiei.
Şi asta în condiţiile în care România era membră a Tratatului. Reacţia lui virulentă i-a conferit un prestigiu pe plan internaţional. Acela a fost marele lui moment de glorie.
Cumulul de funcţii din 1974
„Anul 1974 a marcat alegerea sa ca preşedinte al României, cumulând şi funcţiile de secretar general al P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Apărare Naţională, deţinând în aceste condiţii toate pârghiile de comandă.
Prin politica «paşilor mărunţi» s-a ajuns la situaţia în care Ceauşescu a devenit de neînlocuit. Dezlănţuirea a ceea ce numim astăzi cultul personalităţii lui N. Ceauşescu, realitate pregnantă a timpului, a început în anul 1974, la un an de la alegerea Elenei Ceauşescu ca membră a Comitetului Politic Executiv al partidului”, notează sursa citată.
N-a fost uitată nici Elena Ceauşescu
Şi cum îi şedea bine unui soţ grijuliu cu familia lui, Ceauşescu a avut grijă s-o promoveze şi pe Elena Ceauşescu. „Soţia dictatorului a devenit aşa-numitul cabinet numărul 2, adică al doilea om în conducerea ţării, care răspundea de domenii fundamentale: învăţământul, cultura, dar şi cadrele.
Dirijarea pe plan naţional a politicii de cadre de către Elena Ceauşescu, a constat în înlocuirea principiului competenţei, cu amplificarea dosarului de cadre, în care criteriile politico-subiective au adus în planul întâi personaje cu un grad de instruire, cultură şi competenţă – în multe cazuri submediocre”, se mai arată pe comunismulinromania.ro.
Elena şi Nicolae au avut „grijă” de activişti
Odată asigurată avansarea Elenei Ceauşescu pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei, activiştii de partid de grad înalt au ieşit din prim-plan. Şi odată cu ei, şi pretenţiile lor la funcţiile de conducere care chiar contau.
Apetitul lui Ceauşescu de a se vedea şi auzi proslăvit a ajuns la paroxism în anii 1980. După cum se poate constata, acest cult al personalităţii a fost facilitat de activitatea din interiorul partidului. Nimeni nu sufla în front. Aplicarea unor metode dictatoriale îi convinseseră pe mulţi dintre cei care ar fi avut voce şi nu numai.
Sfidarea celor mai elementare norme ale democraţiei a deschis calea către tot felul de excese de natură personală. Ceauşescu a fost descris ca un „tiran modern” într-un documentar TV austriac difuzat la Viena în ianuarie 1986.
În acea producţie a fost dezvăluită „ridicola glorificare a lui Ceauşescu şi a soţiei sale, precum şi acuta criză economică, alimentară şi energetică prin care trecea România şi măsurile inumane de austeritate impuse de dictatorul de la Bucureşti”.
explicaţie foto: 28 martie 1974. Nicolae Ceaușeacu ales Preşedinte al R.S.România, alături de Emil Bodnăraș, Elena Ceaușescu la sărbătorirea evenimentului
