Vodă Hangerli le servește oaspeților de la Stambul femeile ușoare ale Bucureștiului ca pe marile boierese, dar a fost ultima șmecherie la care l-a mai dus capul

 

Sultanul Selim al III-lea hotărăște, în ultimii ani ai veacului al XVIII-lea, să termine o dată pentru totdeauna cu Pazvante Chiorul, fost demnitar otoman pe numele lui real Osman Pazvantoğlu, care-și făcuse propriul stat cu capitala la Vidin, de unde nu se mai oprea din jefuit la sud și la nord de Dunăre.

Ca urmare, sultanul strânge o oaste de 100.000 de oameni, iar în frunte ei îl pune pe Husein Küçük, amiralul flotei otomane. La rându-i, amiralul avea sub comanda sa un dragoman la care ținea mult, Constantin Hangerli.

Küçük se gândește, pe bună dreptate, că armata sa va avea mari nevoi de alimente pentru cai și oameni, iar soluția cea mai la îndemână socotește că era Țara Româneacă.

Nu stă mult pe gânduri și-l mazilește pe Alexandru Ipsilanti, considerat incompetent pentru sarcinile ce urmau, și-l pune în loc pe favoritul său, Constantin Hangerli, despre care știa că era tare priceput la stors bani.

Că așa-i mersese faima stă dovadă scrisoarea ambasadorului austriac la Înalta Poartă, von Herbert-Rathkeal, către cancelarul Kaunitz: „Niște persoane care știu ce spun, susțin că noul domnitor, care se îmbogățise foarte mult de pe urmă asupririi insulelor din Arhipelag, i-a numărat 400.000 de piaștri lui Căpitan-pasa, stăpânul său,  făgăduindu-i totdoată că, în fiece an, îi va plăti un tribut de 250.000 de piaștri atâta timp cât avea să domnească…”.

În noiembrie 1797, fanariotul ia Țara Românească în primire și se pune pe strâns provizii pentru oastea care se lupta cu Pazvante.

Când reintroduce văcăritul, adică taxa de doi galbeni pe cap de vită, abolit cu afurisenie de Constantin Mavrocordat și blestemat chiar de Patriarhia de la Constantinopol, ospitalierul popor român dă semne de mare nervozitate, revoltele ținându-se lanț.

Cu tot efortul de război al lui Vodă Hangerli, oatea otomană este pusă pe fugă de cei opt mii de tâlhari ai lui Pazvante, iar pașa Husein Küçük și aghiotanții săi nu se mai opresc până la București.

Aici, ca să le mai alunge supărarea, Domnul organizează în cinstea lor zaiafet după zaiafet.

Băutura, bucatele alese și lăutarii nu le mai sunt de ajuns în scurt timp înaltelor fețe musulmane, așa că pașa îi cere lui Vodă să le aducă, ca să-i înveselească, pe doamna și domnițele domnițele sale, împreună cu jupânesele marilor boieri.

Unsă cu toate alifiile de când locuise la Constantinopol, Doamna Roxana se dă bolnavă. Jupânesele bănuiau și ele ce le aștepta, așa că Domnul găsește o soluție ca să împace și capra și varza.