Virginia Hall, cea mai periculoasă spioană a Aliaților și singura femeie care a primit cea mai importantă distincție a Armatei Americane
Virginia Hall a fost decorată cu Crucea pentru servicii deosebite în 1945
Povestea Virginiei Hall este departe de a fi o ficțiune: Ea a fost cu adevărat un spion desăvârșit și este singura femeie care a primit vreodată Crucea pentru servicii deosebite a armatei americane. O expoziție îi este dedicată la muzeul ultrasecret al CIA din Langley, Virginia. Deși moștenirea ei nu a reușit să se impună în imaginația publicului, acest lucru s-ar putea schimba în curând. Hall este subiectul a trei cărți publicate deja și a două filme care urmează să apară.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hall a lucrat atât pentru Special Operations Executive (SOE) din Marea Britanie, cât și pentru Office of Strategic Services (Biroul de Servicii Strategice) din SUA. A petrecut o perioadă de timp în orașul francez Vichy, unde a stabilit rețele de spionaj pentru Marea Britanie. Când Germania a cucerit restul Franței, ea a scăpat la limită , dar în cele din urmă s-a alăturat OSS și a cerut să se întoarcă în străinătate. Odată întoarsă în Franța, a continuat să se ascundă de Gestapo, care intenționa să o captureze pe „femeia șchioapă”.
Hall nu a supraviețuit numai anilor de război sub amenințarea constantă a capturării, torturii și morții; ea a jucat un rol crucial în recrutarea unor rețele mari de luptători din rezistență și în direcționarea asistenței acestora pentru invazia aliată. Atât printre agenții secreți care o adorau, cât și printre naziștii care o hăituiau, Hall a devenit o legendă pentru faptele sale curajoase. A reușit să scoată 12 dintre colegii ei dintr-un lagăr de internare, a evitat trădarea unui preot colaborator și, odată ce urmăritorii au început să se apropie, a efectuat o călătorie dificilă peste Pirinei, în Spania, pentru a se întoarce în Franța, unde a reluat lupta pentru libertate.
Accidentul și amputarea piciorului
Visul Virginiei Hall a fost să se angajeze la Departamentul de Stat ca diplomat și, în cele din urmă, să devină ambasador. Ea credea că datorită cunoștințelor sale lingvistice era un candidat ideal pentru acest rol.
După moartea tatălui ei, Hall a reușit să obțină un post de funcționar la ambasada americană din Varșovia, înainte de a se transfera la Izmir, în Turcia, câteva luni mai târziu. Acolo, în timpul unei expediții de vânătoare din 1932, Hall s-a împușcat accidental în piciorul stâng.
Rana se infectase și doar o amputare rapidă i-ar fi salvat viața. Așadar, a rămas cu „un singur picior și cu un moral la pământ”. Cu o proteză la picior, pe care a poreclit-o cu afecțiune „Cuthbert”, Hall a aplicat din nou pentru serviciul diplomatic. În 1937, a fost din nou respinsă, din cauza „unei reguli obscure care interzicea accesul persoanelor cu handicap în diplomație”
Ce părere ar avea Hall, care a murit în 1982, despre toată această atenție acordată recent?
„Nu i-ar fi plăcut absolut deloc”, a declarat nepoata lui Hall, Lorna Catling, pentru CNN. „Nu era câtuși de puțin interesată de faimă sau recunoaștere. Își făcea munca pentru că îi plăcea emoția pe care o producea. Era un om liber și un organizator extrem de bun și voia doar să-și facă treaba la perfecție”.
Catling, care a fost prezentă la mai multe ceremonii și decernări în cinstea vieții mătușii sale, afirmă că „Hall nu a fost niciodată interesată să vorbească despre experiențele sale.” Hall a ezitat chiar și atunci când președintele Harry Truman s-a oferit să îi înmâneze Crucea pentru servicii deosebite.
„Era atât de dezinteresată de acest tip de recunoaștere, încât nu a vrut ca ceremonia să fie publică, așa că l-au pus pe [Donovan] să o facă”, spune Catling.
„Cred că este grozav că în sfârșit este găsită, ca să spunem așa, și acreditată pentru munca ei”, recunoaște Catling. „Pentru că a fost incredibil de fabuloasă”.
