Nici un obstacol nu-i putea împiedica de a petrece cu turmele pe aceleaş locuri, atât vara cât şi iarna, unde se obişnuiseră ei de veacuri.
Treceau cu oile prin pasurile Carpaţilor, dar de atâtea ori luau drumul, bine cunoscut, peste creerii munţilor pentru a scăpa de vama cerută, care dacă nu era mare, le făcea multe neplăceri.
Imensele turme de oi, dar şi de vite şi cai, cari treceau munţii pentru hrana îmbelşugată a câmpiilor din Ţările române, erau proprietatea Românilor ardeleni dela graniţă: Mocani, Mărgineni (din jurul Sibiului), din ţinutul Haţegului, şi al Făgăraşului, dar erau în mare măsură şi proprietatea nobililor unguri, şi ale Saşilor, care zilnic aveau interese de comerţ, cu Principatele române, izvorul de bogăţie al oraşelor săseşti.
Deşi proprietarii de oi erau de neam deosebit, totuşi păstorii turmelor se alegeau exclusiv numai dintre Români.
Fără dijmă pentru visteria domnească
Până pela 1630 păstorii ardeleni, cari îşi păşunau turmele în Ţara-Românească, nu dădeau nici-o dijmă pentru visteria domnească.
În schimb plăteau proprietarilor boieri sau mănăstirilor taxă în bani sau în natură pentru păşunatul de vară sau de iarnă luat în arendă. Taxa aceasta era în funcţiune de buna înţelegere între proprietari şi păstori şi se schimba după oameni şi locuri,
Dela 1542 avem o scrisoare a castelanului de Făgăraş D. Gerdey către Sibieni în care ne spune că el are un contract cu Domnul Terii Româneşti (Radu Paisie) ca oamenii lui pot să pască liber şi fără nici o piedică oile sale în munţi; însă păstorii Sibienilor împreună cu alţi complici i-au furat vreo 100 oi din Ţara Românească şi ce a fost în colibă au împărţit între ei şi-au mâncat.
Plângeri de felul acesta sunt multe.
Ştefan Vodă Tomşa, la 1622, se tânguie Bistriţenilor, că hoţi ardeleni au furat oi, cai şi vasele dela stână.
La 1651, Vasile Lupu scrie Saşilor din acel oraş că ardelenii au furat vre-o 760 oi, au legat ciobanii şi au luat şi vasele de fier; la 1665 ciobanii ardeleni fură boi şi-i taie la stână în Moldova, unde sunt şi prinşi şi li se cere despăgubire.
La sfârşitul veacului al XVII-lea un cioban Mihailă Călbazâ din satul Bistriţa (ţinutul Suceava) se jelueşte Domnului Moldovei contra „unui ungurean, că fiind el păcurar cu mine şi au tăeat pe 2 păcurari bârsăneşti de la un munte Măiuruş, cumpărând acel munte împreună cu acei Bârsani şi au fugit în Ţara Ungurească, şi au venit Bârsanii şi ne-au luat 66 oi pentru fapta acelui Ioan Păcurar şi ne-au mai luat şi 1 iapă cu strâjriic, tot pentru acea pricină, şi acum el şade în Ţara Ungurească şi eu am rămas sărac pentru dânsul”.
Cere intervenţia Domnului, ca să i se facă dreptate.
Citește și Fiii ciobanului aromân din Epir au ajuns baroni austrieci
