Judele Braşovului dă șpagă lui Radul vel Comis ca să intervină la Domn pentru scutirea de dijmă a oilor lui

 

Cel dintâi Domn în Ţara Românească care ia dijmă de la turmele de oi ale păstorilor ardeleni e Leon Vodă, la 1629.

Dar să cităm mai departe în studiul lui Ștefan Meteș „Păstori ardeleni în Principatele Române”, publicat în 1925:

Urmaşul acestuia Matei Vodă Basarab spune într’un act din 29 Iunie 1635 că „după dreptate nicidecum n’ar trebui să se ia dijmă”, dar ca să nu se ivească din aceasta ceva nemulţumiri, el împreună cu boierii se obligă se dea în tot anul cât va fi Domn, în ziua de 24 Aprilie, principelui Ardealului Gheorghe Rakoczy suma de 5000 floreni, ca o rescumpărare a dijmei ce-i dădeau oierii ardeleni din Muntenia.

Evident că oierilor nu le-a convenit această nouă sarcină, dar nu aveau ce face.

Șpaga

Saşii asemenea aveau oi multe în munţii Terii-Româneşti, dar căutau prindaruri sau prietenii să scape de dijma domnească turmele lor.

Aşa la 1652 judele Braşovului trimite daruri lui Radul vel Comis, ca să intervină la Domn pentru scutirea de dijmă a oilor lui. Acesta răspunde că a primit darul mulţumindu-i; „pentru rândul oilor dumitale… cum au îngăduit Măria Lui dumitale, tot va îngădui şi acum, pe ce vor fi bucate alese ale dumitale.

Iată un prietin al Domnului, Mihai Herman din Braşov, despre care scrie Duca Vodă. din Bucureşti la 25 Noemvrie 1675 aceste cuvinte:

„Ca să aibă aş ţinerea la oile lui, aici în ţara Domniei Mele, şapte ciobani, însă să fie oameni streini bârseani din Ţara Ungurească, fără bir şt fără nici-o gâlceava. Iar oameni de ţară să nu fie nici unul”.

Şi porunceşte slugilor domneşti să se ferească de aceşti ciobani, „să le daţi bună pace de toate, că cine le-ar face vreun val, rea scârbă şi certare vor petrece dela Domnia Mea.

Iar de se va afla între ciobanii Sasului, ca unul să fie om din ţară, pentru acela să nu fie scutiţi nici ceilalţi, ci să dea seamă, şi oile lui încă să nu le aducă în ţara Domniei Mele, ci să lipsească din ţară. Pentru că aşa s’a prins înaintea Domniei Mele”.

Vasile Lupu vesteşte la 4 Maiu 1652, tuturor orăşenilor din târgul Oşorheiu din Ţara Ungurească, că le-a dat muntele Cheşcheş Jiroş, care este în ţara domniei mele . . . să-1 ţie ei şi să-şi pue stânile pe acel munte . . . şi să aibă a da birăul şi cu orăşeni vinitul ţerei ce este, iar altu nime să nu se mai amestece de acum înainte.

Iar birăul să scoată stânile şi dobitoacele de pe acel munte” ale lui Mihalciu Francisc, care a ţinut până atunci muntele înarendă.

Poclonul

Gheorghe Ştefan Vodă aprobă această arendă, la 5 Maiu 1656, poruncind tot atunci Vornicului de Vrancea şi la toţi oamenii de acolo: „pe unde se vor prileji a îmbla păstori cu oi şi cu alte bucate (vite) a târgului Oşorheiu dacă veţi vedea cartea domniei mele, iar voi toţi să aveţi a-i lăsa să îmble cu pace, să se hrănească cu pace, întru nimic să nu-i învăluiţi, numai ca să aibă ei a da ce este adetul domnii, cum este obiceiul de veac“.

Parteneri