Aceste prevestiri aveau darul de a trezi în cercurile conducătoare din Viena o neadormită bănuială faţă de toate tendinţele naţionale-politice ale românilor ardeleni.
De aceea situaţia Comitetului Naţional Român era foarte dificilă: prigonit cu înverşunare de către unguri, el nu putea să aibă, în viforul revoluţiei, nici din partea Vienei un sprijin sincer.
Dovadă este instrucţia comisarului împărătesc destinat pentru Transilvania, baronul Geringer, căruia i se şoptea că activitatea Comitetului Naţional Român trebuie împiedicată, fiindcă nu merită încrederea cârmuirii, deşi românii luptă pentru interesele acestei cârmuiri imperiale.
Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii, adevărat, că a făcut jurământul de credinţă către naţiune, împărat şi patrie, dar, fiind însufleţită de concepţia modernă a suveranităţii naţionale, n-a mai cerut drepturi de la nimeni, ci şi le-a proclamat ea însăşi prin cele 16 puncte ale programului întemeiat pe postulatul independenţei naţionale-politice şi bisericeşti.
Sursa: Ioan Lupaș, „Avram Iancu”
- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin
