Marea manifestaţie naţional-politică din 15 Mai 1848 de pe Câmpia Libertății de la Blaj i-a pus pe jar pe ungurii şi saşii din Transilvania, care îşi dădeau seama de consecinţele inevitabile ale acestei manifestări populare.
Aceste prevestiri aveau darul de a trezi în cercurile conducătoare din Viena o neadormită bănuială faţă de toate tendinţele naţionale-politice ale românilor ardeleni.
De aceea situaţia Comitetului Naţional Român era foarte dificilă: prigonit cu înverşunare de către unguri, el nu putea să aibă, în viforul revoluţiei, nici din partea Vienei un sprijin sincer.
Dovadă este instrucţia comisarului împărătesc destinat pentru Transilvania, baronul Geringer, căruia i se şoptea că activitatea Comitetului Naţional Român trebuie împiedicată, fiindcă nu merită încrederea cârmuirii, deşi românii luptă pentru interesele acestei cârmuiri imperiale.
Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii, adevărat, că a făcut jurământul de credinţă către naţiune, împărat şi patrie, dar, fiind însufleţită de concepţia modernă a suveranităţii naţionale, n-a mai cerut drepturi de la nimeni, ci şi le-a proclamat ea însăşi prin cele 16 puncte ale programului întemeiat pe postulatul independenţei naţionale-politice şi bisericeşti.
Sursa: Ioan Lupaș, „Avram Iancu”
