Un saș despre poporul român în veacul XVI: Barbar, ce plin de cruzime viaţa îşi trăieşte sălbatic

 

În poemul „Ruinae Pannonicae” al umanistului sas Christian Schesaeus (1535 – 1585), în care se spune povestea evenimentelor din Ungaria şi Ardeal în timpul lui Ioan Zapolya, se pomeneşte şi despre românii care, împreună cu țiganii, formau între popoarele Transilvaniei o turmă umană lipsită de drepturi.

De aici aflăm şi amănunte pitoreşti privitoare la diferite oraşe din Ardeal. Astfel Clujul a mai fost numit şi Zeugma, înainte de-a căpăta în scriptele

oficialităţii latine numele de Claudia (Claudiopolis); Alba Iulia îşi trage numele de la Iulus — fiul lui Enea; Mediaş, acest târg vestit pentru viile şi ridichile sale, e aşezat—media în regione Dacorum; Braşovul e vestit pentru cultul Muzelor şi pentru faimoasa bibliotecă, în care s-au strâns operele, ce s-au mai putut salva din vestita bibliotecă a lui Matei Corvinul.

Se spune că saşii sânt urmaşii saxonilor trimişi în Transilvania, drept pedeapsă, de Carol cel Mare.

Cât priveşte pe români şi istoria noastră, apare ştirea că D. Iaxici ar fi atentat la viaţa voievodului Mihnea, pentru că acesta i-ar fi necinstit sora.

Însă rândurile cele mai interesante sunt cele în autorul care îi zugrăveşte pe românii ardeleni, contemporani cu Petru Rareş:

Turmele îşi paşte pe câmpuri întinse valahul nemernic,

Barbar, ce plin de cruzime viaţa îşi trăieşte sălbatic,

Înveşmântat în sarici din piele de capră flocoasă,

Deosebit de poporul din jur şi prin trai, şi prin lege.

Fără să-i pese de crivăţ şi nici de-ale iernilor geruri,

El se hrăneşte cu lapte şi caș, cu mălai făcute

Dintr-o făină de mei, ce e coaptă în spuză fierbinte,

Iară cu crudă slănină foalele-i place să-şi umfle.

 

Sursa: St. Bezdechi, Christian Schesaeus despre Români