Ultimul împărat al Germaniei prins într-un uriaș scandal de pidosnicie la începutul secolului trecut

 

Când i s-a spus despre zvonurile că ar face parte dintr-un grup homosexual care ajunsese la vârful imperiului, Kaiserul Wilhelm al II-lea ar fi tunat: „O mare porcărie!”.

Prințul Philipp de Eulenburg, diplomat și compozitor al Germaniei Imperiale, era cunoscut ca fiind cel mai bun prieten al Kaiserului Wilhelm al II-lea, dar și ca membru al unui grup de aristocrați nemți, cunoscut ca Cercul Liebenberg.

Eulenburg, deși era căsătorit, a fost suspectat de legături homosexuale. Se vorbea că membrii cercului apropiaților Kaiserului era format din homosexuali, printre care și contele Kuno von Moltke, comandantul militar al Berlinului.

Afacerea Harden-Eulenburg

Expunerea publică a acestor legături, în 1906, a dus la afacerea Harden-Eulenburg.

Scandalul a fost provocat de puterea tot mai mare a cuplului Bülow (cancelar între 1900 și 1909) – Eulenburg, în detrimentul facțiunii Holstein, care a fost timp de 30 de ani șef al Departamentului Politic al Afecerilor Externe germane, până în 1909 când a murit.

Holstein, cunoscut ca „Monstrul Labirintului”, era un maestru al intrigii politice, cu o impresionantă rețea de informații private, care s-a făcut indispensabil guvernelor de-a lungul anilor.

Pentru a-și păstra puterea, Holstein a amenințat adesea cu demisia, crezând că niciun guvern nu putea funcționa fără serviciile sale, o amenințare care funcționase întotdeauna în trecut.

După Conferința de la Algeciras, Holstein s-a certat cu cancelarul Bülow și și-a prezentat demisia lui Wilhelm.

A fost șocat că acesta i-a acceptat-o. După care a aflat, de la unul dintre spionii săi, că Eulenburg îl îndemnase pe Kaiser, la un prânz luat împreună, să-i accepte demisia.

Holstein, extrem de înfuriat, a decis să se răzbune pe Eulenburg.

În mai 1906, Holstein i-a trimis lui Eulenburg o scrisoare foarte nepoliticoasă, provocându-l la un duel până la moarte.

După ce Eulenburg a refuzat duelul, Holstein a decis să-l distrugă atacându-l în călcâiul lui Achile, și anume prin expunerea homosexualității sale.

În acest scop, Holstein a luat legătura cu jurnalistul Maximilian Harden pentru a-l informa că Eulenburg era homosexual.

Holstein îl cunoștea pe Eulenburg încă din iunie 1886 și a aflat, la un moment dat, despre orientarea sexuală a lui Eulenburg.

Harden a început să publice o serie de articole, în ziarul său Die Zukunft, în care vorbea de „Masa Rotundă Liebenberg“, ca despre un  grup de homosexuali care dominau curtea imperială.

Germania trebuia să atace Franța

În urma primei crize marocane care s-a încheiat cu umilirea Reich-ului la Conferința de la Algeciras, acuzațiile lui Harden, potrivit cărora politica externă germană era condusă de un grup de homosexuali care erau prea „moi“ pentru a lua deciziile necesare de a merge la război, aveau mare rezonanță.

Ultra-naționalistul beligerant Harden credea că Germania ar fi trebuit să atace Franța în 1905, chiar dacă însemna război cu Marea Britanie și, de asemenea, cu Statele Unite.

Masa Rotundă din Liebenberg

Foto: Eulenburg 

El susținea că singurul motiv pentru care Wilhelm al II-lea a ales să participe la conferința de la Algeciras, decât să meargă la război, s-a datorat doar sfaturilor date de „Masa Rotundă din Liebenberg”.

Harden a făcut o caz din gesturile efeminate ale lui Eulenburg și din pasiunea acestuia pentru muzică, deci insuficient de bărbat pentru a direcționa corect treburile Reichului.

Eroul lui Harden era Bismarck, pe care l-a prezentat ca un prusac ideal: dur, militarist, nemilos, decisiv și cu siguranță, nu cineva căruia îi plăcea să cânte, așa cum a făcea Eulenburg.

Scrisorile lui Eulenburg

În 1908, Eulenburg a fost judecat pentru fals, în urma refuzului de a-și recunoastea homosexualitatea.

La 30 aprilie 1908, Eulenburg fusese interogat de trei detectivi de la departamentul de poliție din Berlin în timpul unei vizite la Liebenberg.

În raportul lor, unul dintre detectivi scrisese că Eulenburg a fost cel mai mare mincinos pe care l-a cunoscut vreodată în timpul carierei sale de polițist și ar trebui să fie definitiv inculpat pentru sperjur.

După ce Eulenburg a fost arestat, pe 8 mai 1908, la moșia sa din Liebenberg, poliția a confiscat și i-a ars toate pe care le-a găsit.

Eulenburg, care se aștepta la această măsură, a copiat anumite scrisori și le-a ascuns în toată Germania; ultima fiind descoperită în 1971, în crama castelului Hemmingen.

Kaiserul nu era homosexual

Niciuna dintre scrisorile cunoscute ale lui Eulenburg nu indică faptul că Wilhelm II era homosexual, dar menționează că Jakob Ernst, un pescar din Starnbergersee – cu care Eulenburg a avut o relație la sfârșitul anilor 1880 – era prieten , în același timp, și cu Wilhelm al II-lea.

Însă, având în vedere relația dintre Ernst și Eulenburg, mulți germani ar fi ajuns la concluzia că Wilhelm a avut relații sexuale cu Ernst, dar scrisorile lui Eulenburg nu oferă un astfel de indiciu.

Wilhelm îi spune adio

După arestarea lui Eulenburg, Wilhelm i-a scris o scrisoare foarte rece, spunându-i că nu vrea homosexuali la curtea sa, iar prietenia lor s-a terminat.

Nu a vrut să-l mai vadă și nici să audă de Eulenburg vreodată.

Wilhelm al II-lea a plecat, în 1918, în exil în Olanda, unde a murit pe 5 iunie 1941.

Eulenburg s-a stins pe 17 septembrie 1921 la Liebenberg.