Ucis când mergea să vorbească despre Balzac

 

Într-o zi de marţi, 29 mai 1945, se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică din Bucureşti unde trebuia să le vorbească studenților despre Balzac, în cadrul primului său curs de literatură universală.

Pe la ceasul trei după-masă, este lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria. Moare în mai puțin de un sfert de oră.

Ziua următoare este înmormântat la Cimitirul Evreiesc Filantropia, unde vin să-și ia rămas bun mulți intelectuali, printre care Camil Petrescu, Geo Bogza, Perpessicius, Petru Comarnescu, Al. Philippide, Cella Serghi, Ion Biberi, Anton Bibescu.

Dramaturgul, prozatorul, gazetarul şi eseistul Mihail Sebastian nici nu ămplinise 38 de ani.

Eraclie Pralea

Pe numele adevărat, Iosef M. Hechter, fiul lui Mendel Hechter, funcţionar comercial, şi al Clarei (născută Weintraub), s-a născut la 18 octombrie 1907, la Brăila.

A urmat cursul elementar şi Liceul „N. Bălcescu” în oraşul natal. În 1926, şi-a susţinut bacalaureatul, teza sa fiind în mod deosebit apreciată de preşedintele Comisiei, Nae Ionescu.

A absolvit, în 1929, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Şi-a pregătit doctoratul la Paris între 1930 și1931.

A debutat cu versuri, în 1926, în revista „Lumea” din Iaşi, sub pseudonimul Eraclie Pralea.

Apoi, şi-a făcut debutul în publicistică, începând lunga colaborare la ziarul „Cuvântul”, unde a fost şi redactor (1927-1934). A tradus din Francis Jammes şi Marcel Proust. Concomitent, a colaborat la „Tiparniţa literară”, „Vitrina literară”, „Vremea”, „Contimporanul”.

Criterion

Întors de la Paris, a participat, în 1932, la organizarea grupării Forum, alături de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu ş.a., care a fost înlocuită de gruparea Criterion. A participat şi la întemeierea revistei „Azi” (director Zaharia Stancu) şi a colecţiei „Cartea cu semne” (scoasă de Institutul de Arte Grafice Bucovina), în care i s-a publicat, în 1932, primul volum „Fragmente dintr-un carnet găsit”. A urmat romanul „Femei” (1933), ce conţine patru nuvele unificate printr-un personaj. Liviu Rebreanu l-a angajat redactor şi cronicar literar la „România literară”.

„De două mii de ani”

Romanul-jurnal „De două mii de ani” prefaţat de Nae Ionescu, care a fost numit de Camil Petrescu un roman al ”experienţei” şi al ”autenticităţii”, a fost publicat în 1934.

Autorul însuşi dă o apreciere adevărată cărţii: „De două mii de ani este şi un roman, dar este mai ales altceva, un lucru atât de intim, încât astăzi, la apariţia cărţii, mă întreb cu spaimă dacă n-am trădat prea multe lucruri dintr-o experienţă pe care mă mândream multă vreme s-o ascund sub un surâs”.

„Cum am devenit huligan”

Publicarea acestuia a declanşat atacuri furibunde atât din partea presei de dreapta cât şi din partea celei de stânga, cărora autorul le-a răspuns, calm, în romanul „Cum am devenit huligan” (1935).

A fost afectat de aceste atacuri, însă a continuat să muncească învingându-şi stările depresive.

A fost secretar al unui avocat, redactor la „Revista Fundaţiilor Regale” (1936-1940), a colaborat intens la „Rampa” şi „Reporter”, a ţinut cronica muzicală la „L ‘Independance roumaine” (sub pseudonimul Flavinius), cronica dramatică la „Viaţa românească” (1938-1940), a făcut parte din Gruparea criticilor literari români (fondată în 1936), a pledat în procese, precum cel intentat lui Geo Bogza, pentru „Poemul inventivă”.

I-au apărut romanele „Oraşul cu salcâmi” (1935, premiat de Societatea Scriitorilor Români) şi „Accidentul” (1940), cel mai bine constituit din punct de vedere arhitectonic, fiind axat, ca şi întregul său teatru, pe drama singurătăţii.

S-a impus în viaţa literară ca dramaturg cu piesele de teatru: „Jocul de-a vacanţa”, pusă în scenă la Teatrul Comedia în 1938, în regia lui Sică Alexandrescu; „Steaua fără nume”, publicată sub pseudonimul Victor Mincu şi prezentată pe scena Teatrului Alhambra, în martie 1944; „Ultima oră” (1944, premiera a avut loc la 25 ianuarie 1946, la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi „Insula” (1947, nu a fost terminată având doar două acte, cel de-al treilea a fost scris de actorul Mircea Şeptilici; piesa a avut premiera în 17 septembrie 1947, la Teatrul Municipal, în regia lui Mircea Şeptilici).

Persecutat că era evreu

În timpul războiului, nu a fost scutit de mizeriile şi umilinţele condiţiei de evreu. La 7 septembrie 1940, în baza Decretului-lege din 9 august 1940, i s-a interzis să mai profeseze ca jurnalist şi i s-a retras şi licenţa de avocat pledant. Din 1941, a fost profesor la Liceul „Cultura”. În perioada războiului nu a avut drept de semnătură.

Statutul i s-a schimbat radical după august 1944.

A fost numit, în 1945, consilier principal de presă la Ministerul Propagandei Naţionale, i s-a încredinţat un curs la Universitatea Liberă Democratică, era frecvent solicitat în calitate de avocat.

Piesele sale de teatru începeau să fie jucate, nu numai în ţară, dar şi în străinătate.

Alte opere publicate după moartea sa: „Teatru” (Bucureşti, 1946), „Ultima oră” (Bucureşti, 1956), „Opere alese” (I, Bucureşti, 1956), „Opere alese” (I-II, Bucureşti, 1962), „Jocul de-a vacanţa. Steaua fără nume. Ultima oră” (Bucureşti, 1965), „Întâlniri cu teatrul” (Bucureşti, 1969), „Eseuri. Cronici. Memorial” (Bucureşti, 1972), „Jocul de-a vacanţa. Steaua fără nume” (Bucureşti, 1975), „Opere” (I, Bucureşti, 1994), „Jurnal” (Bucureşti, 1996), „Jurnal de epocă” (Bucureşti, 2002).

Cea mai exactă caracterizare a lui Mihail Sebastian a dat-o Şerban Cioculescu, în 1940: „Spirit de măsură, de claritate şi de nuanţă, vioiciune intelectuală, gust ales şi o tonalitate discretă a tristeţii care se fereşte de gesturi, de dramatizare”.

Romanul „Jurnal (1935-1944)” a fost publicat pentru prima dată, în 1996, de Editura Humanitas, fiind una dintre cele mai captivante scrieri memorialistice ale literaturii române moderne.

 

Sursa: Agerpres

 

Parteneri