Regina a primit cea mare rară distincție
Anul 1926 va române un reper în istoria relațiilor româno-americane, Regina Maria ajungând să calce pe pământul american, în urma tratativelor de pace de după Primul Război Mondial. Șapte ani mai târziu, Regina Maria acceptă invitația milionarului Samuel Hill, făcându-și astfel țara cunoscută atât în cercurile înalte, guvernamentale, industriale și financiare, cât și rândul populației.
Inteligența, viziunea politică, frumusețea și eleganța au făcut-o pe Regină să impresioneze inclusiv căpeteniile indienilor din triburile Sioux și Blackfoot. În drumul său spre Vestul Sălbatic, Regina Maria a vizitat ferme, a participat la rodeo, s-a întâlnit cu șefii mai multor triburi, cel mai important fiind marea căpetenie Red Tomahawk.
Ca semn de respect și adoptare în trib, indienii i-au făcut cadou Reginei o coroană din pene de vultur, distincție foarte rară care nu era acordată femeilor decât după ce au depus sacrificii în timpul războiului. În fața unui cort, Reginei i s-a făcut o ceremonie de indienii costumați în haine de sărbătoare, au dansat în cinstea reginei, fiind fotografiată și mediatizată în epocă.
Impresionat de Regina Maria, șeful tribului a dorit să îi transmită un mesaj prin care a prezentat-o ca o „cârmuitoare a unei Naţiuni şi o Femeie Războinic. Am trimis peste ocean mulţi dintre tinerii mei ca să lupte cu duşmanul. Oamenii tăi au fost prieteni cu oamenii mei şi au luptat în aceleaşi bătălii. Mi se spune că ai fost activă în acel război şi atunci ai făcut sacrificii. Mi se spune că mulţi dintre tinerii tăi au fost îngropaţi departe de ţară. Simţim că avem în tine un camarad pe calea războiului. De aceea, îţi ofer acest înalt însemn de bravură şi îţi dau numele «Winyan Kipanpi Win» și eşti acum sora mea.”
Îngrijorarea căpeteniei indienilor
Impresionată de modul în care a fost primită de triburile indiene, Regina Maria a consemnat în juranlul ei de însemnări zilnice această întâlnire: “Aici, conform unui vechi obicei, ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțite și să ne amestecăm sângele, dar lucru acesta a fost făcut într-un mod mult mai civilizat și într-o manieră umană: am fost doar înțepați cu un ac, iar sângele nostru a fost amestecat de ofițerul ce servea drept intermediar. Mi-au fost oferite daruri și am întors amabilitatea, oferindu-le broderii românești. Cu cântece și dansuri am fost condusă înapoi în tren. Scena a satisfăcut din plin și am fost nu numai interesați, ci și amuzați.”
Chiar și după încheierea protocolului, indienii Sioux i-au trimis o scrisoare prin care își exprimau îngrijorarea că trebuie să străbată un drum atât de lung și că ar fi trebuit să îi trimită ca însoțitori doi dintre tinerii războinici pentru a o veghea.
