Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Trecerea la euro, o năpastă pentru români? Ce spun francezii
Articole online

Trecerea la euro, o năpastă pentru români? Ce spun francezii

La prima vedere, mulți ar putea să considere că e un lucru bun. Mai ales cei care au trăit anii de după 1989, ani în care inflația a făcut ravagii. Și prăbușirile repetate ale lirei turcești din ultimele luni sunt un argument în favoarea euro. Ca să nu mai vorbim de pierderile la schimb valutar cu prilejul fiecărei plecări în străinătate sau fiecărei achiziții importante.

Cum s-a simțit în Occident adoptarea euro?

Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Și nu e vorba numai de faptul că în UE și SUA s-a emis monedă în anii pandemiei fără prea mari scrupule, ci și pentru că în majoritatea s-a petrecut un lucru greu de explicat.
O să încep cu o amintire personală. În 2008, am plecat într-o vacanță în Olanda. Am ajuns la Utrecht duminică seara după zeci de ore petrecute în mașină. Firește, toate restaurantele verau închise. După lungi căutări, am găsit o pizzerie ținută de un egiptean. De altfel, toți angajații erau egipteni. Cum localul era gol, iar oamenii foarte ospitalieri, am stat de vorbă. Așa am aflat cum au simțit oamenii simpli renunțarea la guldeni și trecerea la euro. În primă fază s-a mers în paralel, prețurile erau afișate și în guldeni și în euro. Paritatea, dacă nu mă înșală memoria, era doi guldeni pentru un euro. Peste câteva săptămâni, după ce prețurile au încetat să mai fie exprimate în guldeni, olandezii au constatat cu surpriză că prețurile erau ca înainte… Mai exact, ce costa un gulden înainte, acum era un euro. Puterea lor de cumpărare se reduse la jumătate dintr-un foc.

Francezii spun că euro le-a redus puterea de cumpărare

Mi-a amintit de această discuție o știre apărută astăzi în Le Figaro. La douăzeci de ani de la trecerea la euro, opt din zece francezi cred că aceasta schimbare le-a redus puterea de cumpărare, scrie Julien Da Sois, citând un sondaj realizat recent.

Cu toate acestea, majoritatea spun că se opun abolirii monedei unice europene, pe care francezii au adoptat-o la 1 ianuarie 2002.

Sondajul pare să confirme povestea spusă de egipătenii din Utrecht. Pentru 80% dintre francezi, trecerea la euro de la 1 ianuarie 2002 a făcut prețurile să crească și le-a redus puterea de cumpărare, reiese din sondajul realizat recent de YouGov pentru site-ul MoneyVox *. Această impresie larg împărtășită timp de două decenii e totuși contrazisă în repetate rânduri de cifrele inflației de la INSEE, scrie jurnalistul francez.

Cu toate că poartă ranchiună euro pe acest subiect, francezii par să se fi obișnuit cu moneda unică și nu doresc să se întoarcă la franc. Majoritatea celor chestionați (56%) spun că se opun abolirii monedei euro, față de numai 29% care ar vrea întoarcerea francului. De altfel până și Marine Le Pen, șefa Rassemblement National și candidat la președinția țării, a renunțat oficial a renunțat să mai ceară abolirea euro încă din 2019.

Sondajul YouGov pentru MoneyVox a fost făcut pe un eșantion reprezentativ de 1022 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Sondajul a fost realizat online, pe platforma YouGov France în perioada 15-16 decembrie 2021, notează Le Figaro.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola