Transformarea socialistă a agriculturii în Radomir: Preliminarii
Cu toate că la prima adunare 100 de săteni, împreună cu soțiile, se declarau „hotărâți” să înființeze o gospodărie agricolă, la cea de-a doua adunare și-a făcut simțită prezența „un fost vătășel al unui moșier” care, în prezența a 60 de oameni, „a întrebat cine a cerut colectivizarea”. Întrebat dacă nu vrea colectivizare, săteanul a răspuns că „nu vrea să dea peste altă nenorocire”. În cele din urmă, țăranul pleacă, împreună cu cei 5 inși care îl însoțiseră, toată întâmplare fiind de fapt „pusă la cale de alții”. Din cei 100 de săteni de la prima adunare, doar 51 de familii s-au înscris în gospodărie, cu 143 ha. teren arabil. De asemenea, în raport se specifică că pe locul terenului „fusese GAS”, dar care s-a desființat, rămânând doar clădirile. La nivel local, primarul și secretarul organizației de tineret, fost prizonier, „duce muncă bună”.
În Radomir încă de la demararea procesului colectivizării în 1949 au început să apară ,,frământări”. Dacă în cazul satului Dobrosloveni, un alt sat din fostul județ Romanați și din raionul Caracal, Puiu Lățea a observat că una dintre metodele des întrebuințate de țărani pentru amânarea înscrierii în GAC a fost invocarea pericolului de a merge contra trendului general [,,«Dacă mă înscriu, îmi dau foc la casă!»” ], în cazul celor 51 de ,,țărani muncitori” din Radomir nemulțumirea soțiilor a fost scuza generală: ,,A fost o greșeală din partea noastră, că nu ne-am interesat îndeaproape de soțiile celor înscriși […]
În general munca cu femeile a fost grea, dar mulți au căutat să justifice în felul acesta neînscrierea lor în gospodăria colectivă”. Un sătean, Petre Pârvu, nu a mai fost primit în casă de soția sa după înscriere în gospodăria agricolă. Femeia, implacabilă, nu s-a lăsat lămurită de organele comuniste. În acest context trebuie judecat interesul față de cooptarea femeilor în structurile cooperatiste care transpare din notele informative privind înființarea de gospodării agricole colective din 4 mai – 1 iunie în județe oltene precum Gorj și Dolj: „să se promoveze în munca de răspundere în gospodării femei, în special la GAC”. Reacții similare au avut și alți țărani din alte regiune ale țării: ,,În primii ani ai campaniei și până în a doua jumătate a anilor 1950, mulți țărani au tras de timp și s-au eschivat de la acceptarea inevitabilului, găsind o diversitate de metode de amânare în strategiile de manipulare a timpului şi a relațiilor de rudenie. Oamenii își învinovățeau soțiile, soții, părinții și rudele prin alianță că îi împiedicau să se înscrie în colectiv”.
