Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Tragedia Struma în care s-au înecat 789 de evrei. Profitul și amenzile încasate de armatorul Jean Pandelis care a organizat lugubra afacere
Articole online

Tragedia Struma în care s-au înecat 789 de evrei. Profitul și amenzile încasate de armatorul Jean Pandelis care a organizat lugubra afacere

„Scufundarea în Marea Neagră a vasului „Struma” încărcat cu emigranți evrei care plecau în Palestina, în decembrie 1941, a provocat o enormă vâlvă în țară când s-a cunoscut trista știre a acestui dezastru.

Faptul a fost menținut în actualitate prin cercetările întreprinse de Parchetul Tribunalului Ilfov, iar în ultimele săptămâni, prin campania dusă de ziarul „Neamul evreesc” din Capitală, care acuză pe Jean Pandelis, armatorul organizator al expediției, că ar fi lucrat în comun acord cu Gestapo la torpilarea vasului.

În legătură cu cuantumul beneficiului realizat de Jean Pandelis din lugubra afacere a vasului „Struma” este interest de examinat cele trei apeluri fiscale introduse zilele trecute la Tribunalul Ilfov, împotriva unor contravenții dresate de inspectorii Ministerului de Finanțe.

Cercetând întreaga operațiune comercială efectuată cu prilejul emigrării, inspectorul financiar Vasile Gh. Popescu din Ministerul Finanțelor a dresat trei procese vervale de contravenție societății Compania Meditareană de Vapoare Ltd. din Panama, având ca reprezentant pe Jean Pandelis, prin care întreprinderea a fost amendată cu 2.982.000 lei, fiindcă n-a ținut registrele legale, cu 1.552.177 lei impozit și 6.293.707 amendă pentru venituri nedeclarate și cu 490.000 lei taxe de timbru plus o sumă egală amendă.

Deasemenea a mai fost amendat și misitul Stefano D’Andreea, care n-a ținut registre pentru afacerile realizate, recrutând cei 740 clienți ai vaporului și pe care inspectorul le estimează la 1.146.575 lei.

În susținerea contestației, Jean Pandelis pretinde că nu era obligat să țină registre deoarece întreprinderea era numai sucursală în București, iar pentru impunerea beneficiului a cerut la finele anului 1941 Ministerului de Finanțe și i s-a aprobat să fie impus ca pentru un venit întâmplător.

Cu acel prilej, organele de impunere au evaluat încasarea brută la 31 milioane lei și beneficiul la șase milioane.

Încasarea a fost realizată: opt milioane de Comitetul Alyia de la care Jean Pandelis a preluat afacerea și 23 milioane lei personal de la cei 270 emigranți pe care i-a mai încasat.

La cifra totală de 31 milioane lei, fiscul aplicase coeficientul de rentabilitate prevăzut în tabloul anului respectiv.

Întraga afacere a mai mai fost obiectul unei alte contravențiuni dresată în anul 1943 de organele fiscale care găsiseră unele indicii că beneficiul ar fi fost mult mai mare, dar anulată în urma unor intervențiuni necunoscute până în prezent.

În ce privește celălalt apelant, Stefano D’Andreea își motivează acțiunea prin aceea că nu era obligat să țină registre comerciale deoarece a rămas puțin timp în țară, atât numai cât a avut nevoie să înjghebe sinistra afacere și să încaseze comisionul respectiv”.

Tragedia pe scurt

Nava de pasageri Struma, construită în 1867, a părăsit portul Constanța la 12 decembrie 1941 având la bord 790 de pasageri de origine evreiască care căutau refugiu în Palestina, teritoriu aflat în acel moment sub control britanic.

În urma refuzului autorităților britanice și turcești de a primi refugiații, Struma, aflată într-o foarte proastă stare tehnică, a fost izolat în carantină la Istanbul la data de 15 ianuarie 1942, apoi la data de 24 februarie 1942 a fost remorcat înapoi în Marea Neagră unde a fost torpilată și scufundată de către un submarin sovietic.

Torpilarea sa a dus la pierderea vieților tuturor celor aflați la bord, cu o singură excepție, un tânăr de 18 ani, David Stoliar din București, care a reușit să ajungă la mal în Turcia.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola