Încercarea de a salva țara de pericolul rusesc
Trădarea colonelului Alexandru D. Sturdza a provocat un șoc imens în timpul Primului Război Mondial. Născut în 1869, ca unicul fiu al omului politic Dimitrie Sturdza (șef de partid, prim-ministru în patru cabinete diferite, ministru de Război), Alexandru D. Sturdza este orientat încă din copilărie spre cariera militară și influențat de către tatăl său, filogerman.
Astfel, pe 9 martie 1889, se înregistrează ca voluntar în armata română, iar în noiembrie același an, pleacă în Germania pentru a continua studiile militare în cea mai bună armată a lumii din acea perioadă.
Serviciul militar din Germania durează 12 ani, acolo unde trece prin Școala Militară de la Hanovra, Școala de Artilerie și Geniu, și Academia de Război din Berlin. Se bucura de un acord special între Carol I și împăratul Wilhelm al II-lea. Devine sublocotenent în Regimentul 1 Geniu datorită studiilor sale din afară.
Alexandru Sturdza s-a întors în România în 1901, fiind încadrat în Batalionul 2 vânători, purtând însă pentru totdeauna experienţa vieţii în Germania, devenită a doua sa patrie. În ţară, a încercat să imprime un nou curs în armata română, ofiţerii veniţi din Germania sau Austro-Ungaria fiind cei mai în măsură a observa lipsurile, starea de inferioritate faţă de armatele unde ei se formaseră şi se instruiseră. A folosit influenţa tatălui său, ajuns prim-ministru şi concomitent ministru de război la cumpăna dintre secole, care a difuzat, prin semnătura sa, ordine, instrucţiuni, regulamente, toate elaborate de Alexandru Sturdza, unul dintre artizanii cursului reformist în armată.
El este privit cu suspiciune de colegii săi ofițeri, din cauza statutului său special de care se bucură. Printre conflictele sale se numără și cel cu Averescu din 1896 de pe vremea când era atașat militar la Berlin, cele trei dueluri avute cu alți ofițeri în care era aproape să își piardă viața, însă toate conflictele au fost rezolvate în favoarea sa.
Decizia de neutralitate din cadrul Consiliului de Coroană din 3 august 1914, l-a marcat profund, el sperând ca România să participe la război alături de Puterile Centrale
Cu toate acestea, era un militar foarte bine pregătit, calitățile fiindu-i răsplătite pe deplin în timpul Primului Război Mondial, atunci când a deținut comanda Brigăzii 7 Mixtă, sau Divizia 8 Infanterie, însă conflictul cu Averescu reapare, în momentul în care decide să se retragă fără motiv câțiva km, spre nemulțumirea generalului.
Însemnările sale zilnice din jurnal ne arată faptul că această decizie de a trece în tabăra inamicului a fost una planificată cu mult timp înainte. Astfel, jurnalul său recuperat ulterior de trupele române, expune în primul rând nemulțumirea față de politica alierii cu rușii, incapacitatea regelui Ferdinand de a lua decizii coerente și teama unei viitoare dominații rusești.
Planul său bine pus la punct, ajutat de către locotenentul Wachmann și colonelul Crăiniceanu, începea într-o primă fază prin distribuirea a peste 15.000 de manifeste în rândul soldaților români, fiind îndemnați să se revolte. Colonelul Crăiniceanu trebuia să distrugă liniile de comunicație din spatele frontului, să aresteze ofițerii străini și ulterior să treacă de partea inamicului împreună cu soldații prin Munții Vrancei. Însă complotul eșuează, autoritățile române reușind să observe comportamentul suspect al colonelului Crăiniceanu, care, reîntorcându-se în ziua de 10 februarie 1917 cu manifestele primite de la Sturdza, este arestat.
„Eu, Colonelul D.Surdza, cu care v-ati luptat cot la cot, va trimit urmatoarea vorba: În fruntea voastra vreau sa fac o ostire noua, bine înzestrata cu masinile razboiului si bine condusa de sefi inimosi. Cu ea vreau sa scapam ceea ce s-a perdut, sa alungam din tara pe jefuitorul rus si sa facem ca mai repede sa ne reîntoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta cei doua sute de mii de prizonieri Români, pe care îi voiu scapa. Repede trebuie sa va hotarâti, caci iata cum stam acum: Tara noastra si ostirea a ratacit sub conducerea nepriceputa a unor capete slabe: doua treimi din tinutul ei s-au pierdut. Cealalta treime este pradata de Rusi: ei îsi bat joc de ofiterii si de soldatii nostri si de sarmanii locuitori; ei necinstesc nepedepsiti femeile noastre; ei ne rapesc ultimele vite pe cari le avem si ne-au împiedecat sa ne lucram pamântul. Averea tarei s-a risipit si înstrainat; daca nu ne hotarâm de pe acum, vom muri de foame, cu copii si nepoti. Ni se pregateste pribegia, în strainatatea neagra:este vorba ca armata noastra sa treaca Prutul, ca guvernul sa fuga rusinos la Cherson în Rusia, iar celor bogati sa li se înlesneasca asezarea în orase departate rusesti, robite de legi asupritoare. Ati fost amagiti de cei mari prin cuvinte înselatoare despre un ideal national;ati vazut, cum acest ideal s-a prabusit din cauza usurintei si ticalosiei lor. Treziti-va si nu mai credeti minciunele ce vi se spun. Victoria Rusilor nu ne poate scapa, caci ea nu poate fi. Dispretuiti pe acei, cari se încapatâneaza a lega soarta voastra de armate streine, cari nicaieri nu reusesc sa fie învingatoare. Mai bine sa mergem cu cei putini, dar vrednici, cinstiti si tari.Lepadati-va de acei ce v-au înselat amar. Ati jurat credinta Tarei Românesti, iar nu unor netrebnici care va conduc la pieire.Daca aveti încredere în bratul vostru, în mintea si sfatul meu, veniti îndata la mine. Va astept în muntii Vrancei. Veti capata semne de la mine. Voiu elibera pe prizonierii nostri. Totul este pregatit. Cu ei vom forma o oaste noua si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejeasca, cu care vom recuceri ce s-a perdut, vom reîntregi ce s-a stricat si vom da afara pentru totdeauna pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de azi.Treceti fara întârziere cu arme cu tot spre mine.Sa scapam România. Dumnezeu va binecuvânta fapta noastra,” se arăta în manifestul colonelului Alexandru D. Sturdza.
Trădarea de țară, cea mai mare crimă în timp de război
De menționat este faptul că rata dezertării a fost extrem de mică, iar primul pas din planul lui Sturdza a fost un eșec total. O explicație în acest sens o reprezintă controlul trupei foarte strict de către corpul ofițeresc român, atât prin efortul ofițerilor de a sta lângă trupă, dar și prin acțiunile de ridicare a moralului.
Al doilea plan a lui Alexandru D. Sturdza, a fost reprezentat prin recrutarea din rândul prizonierilor români din lagărele austro-ungare și germane, și constituirea unui grup combativ care să participe activ pe front. Și în această privință, planul său a eșuat. Dintr-un număr de 120 de prizonieri români, 22 au răspuns afirmativ, iar un mare număr din aceștia au trecut rapid în tabăra română.
„O parte din voi sta de aproape 6 luni sub ordinele mele, o alta parte de un timp mai scurt;totusi fiecare din voi v-ati convins ca am luat parte împreuna cu voi si la bucuriile voastre, cât si la zilele voastre grele si pline de griji, si ca întotdeauna v-am spus adevarul.Ati fost deprinsi prin ordinele zilnice ce vi le-am dat si care le-am adus la cunostinta voastra, ca lumea-ntreaga a admirat capacitatea voastra si ati fost deprinsi a auzi de la mine numai stiri bune si îmbucuratoare.Astazi însa trebue cu sufletul îndurerat sa va spun despre o fapta murdara, care a fost comisa de catre unul care pâna-n ziua de 24 ianuarie a stat în mijlocul vostru, lipsit de rusine, si care, sub frumoasa uniforma româneasca, a ascuns un suflet strain si murdar.E vorba de un tradator, de fostul Colonel A.D. Sturdza.Nascut si crescut pe pamântul românesc, cu avere, renume si îmbogatit prin sudoarea muncei voastre, a gasit de cale, tocmai acum, când scumpa noastra tara se afla în pericol, sa calce juramântul dat Regelui, drapelului si patriei si sa treaca în rândurile inamicului.Fapta fostului Colonel Sturdza este o crima, comisa de un om fara minte, de un nebun. Acest criminal însa, nu se multumeste numai de a trece în rândurile inamicului;el cauta sa mareasca crima, din momentul ce ameninta scumpa noastra tara si ne pune viata în pericol. El nu se multumeste sa se vânda, nu se multumeste sa tradeze planul nostru de razboi inamicului, ci intentioneaza ceva mai mult:voeste, din soldatii nostri ce se gasesc prizonieri la inamic si din dezertori, sa formeze o noua armata si cu aceasta sa lupte contra voastra si astfel sa stropeasca cu sângele fratesc pamântul nostru românesc.Voeste din lupta frateasca sa aduca inamicului victorie. Victorie pentru Germani, pentru Unguri, pentru Bulgari si pentru Turci, inamicii nostri de astazi, inamici de secoli.În ratacirea lui, fostul Colonel Sturdza cauta pe pamântul nostru si prin manifeste aruncate din aeroplane, sa va sfatuiasca sa-l urmati;el vrea sa va miste la asemenea pas, sa faceti la fel cu el acest miselesc fapt, cu credinta ca, cu cât mai multi îl vor face, cu atât mai bine pentru el.El va chiama ca sa luptati alaturi de inamic si va fagadueste cerul si pamântul.Bravi soldati! Nu va lasati amagiti de vorbele unui criminal si tradator de tara. Nu uitati ca ati jurat credinta Majestatei Sale, Regelui, tarei si drapelului.Fiti si ramâneti credinciosi juramântului vostru! (…),” a fost răspunsul comandantului Corp. 4 Armata, generalul Grigorescu.
După război, Alexandru Sturdza a locuit în Germania, cu statutul de refugiat, şi nu a mai revenit niciodată în România. Toate cererile lui de a fi reabilitat au eşuat.
Cazul pe larg poate fi citit în cartea „Radiografia unei trădări. Cazul colonelului Alexandru D. Sturdza”, apărută în 2011 la Editura Militară, și scrisă de Petre Otu și Maria Georgescu.
