Într-o „țidulă gospod” din 21 iulie 18271 citim următoarele: „Nenorocita întâmplare a focului căzut asupra orașului acestuia la 19 a curgătoarei luni, care au adus politiei acesteia văzută stricăciune iar celor arși de istov, atât spre aș pute găsi chipul înlesnirei de a-ș oploși sărăcia, de a-ș scoate hrana vieții lor; cât și spre a-ș pute face lăcașul familiilor lor; zidirile ce vor fi a să face pe locurile arse, ori mici sau mari, dugheni sau case, să se facă pe cât să va pute mai temeinice și mai sigure, păzindu-se linia și îndreptarea ulițelor și a drumurilor cari slujăsc și spre podoaba politiei și spre înlesnirea însuși a dughenilor și a caselor și acelora ce umblă spre feluri de trebuință și alișveriș”.
Piedică speculei
Domnul pune margini și speculei ce se putea ivi și hotărăște ca meșterii „tocmindu-se la unii să nu poată fi luati de alții până nu termină lucrul început”, iar materialele necesare zidirilor „să nu să vândă nici decum cu mai mari prețuri ca acelea ce au urmat și înaintea arderei acesteia”.
Domnul termină țidula domnească cu îndemn către boierii însărcinați cu această lucrare ca să lucreze fără odihnă „ca să vie orașul în starea și frumusețe ce acum din nenorocita întâmplare a focului au pierdut-o, de care sufletul nostru este pătruns de sâmțitoare durere și mâhnire până ce va vedea orașul iarăși în starea frumuseții”.
La 6 August 1827, Domnul dă iarăși porunci către hătmănie „ca să nu să îngăduiască pe nimine pe la mahalale în locurile binalelor arse a-ș face binale acoperite cu stuh sau rogoz ci să fie acoperite cu scânduri sau șindilă și ogiagurile scoasă afară”.
La 7 August același an iarăși hotărăște Domnul printr-o țidulă ca să nu se mai facă binale pe lângă mănăstiri și biserici iar acelea care erau făcute să se desființeze „pentru ca să nu acopere aceste ziduri frumoase spre podoaba orașului”.
„Desigur, dacă frumoasa domnie a lui loan Sandu Sturza Vodă ar fi durat mai mult, s-ar fi înfăptuit multe lucruri bune în ceea ce privește curățenia orașului și înfrumusețarea lui. Scoaterea lui din domnie și venirea rușilor au dat din nou prilej atâtor doritori și iubitori de a călca bunele orândueli de a-ș face casele cum au voit și de a considera ulița un bun al lor”, concluzionează Gh. Ungureanu în lucrarea „Viața la Iași”, care este sursa acestui articol.
