Ieri v-am prezentat unul dintre cele mai ciudate decrete date în epoca lui Nicolae Ceaușescu, cel prin care străinilor care comiteau infracțiuni pe teritoriul României li se permitea să-și răscumpere libertate achitând o sumă de bani. Astăzi o să vedem un dosar la care a folosit acel decret, la 15 ani după emiterea sa.
Atentatele teroriste nu sunt un monopol al zilelor noastre. Demenți care cred că teroarea oamenilor nevinovați le slujește cauzelor politice sau religioase au exstat cu mult înainte. Astăzi, apelând la mărturia unui fost ofițer de Securitate, vă prezentăm povestea unui astfel de atentat, consumat la București, lângă Complexul Studențesc Grozăvești, în anul 1985.
Mărturia este extrasă dintr-un amplu material de pe site-ul crisana.ro.
Fără tehnică devii… îngeraş
”Pe 26 mai 1985 eram comandantul unui schimb al Serviciului care asigura paza şi apărarea ambasadelor şi a domiciliilor diplomaţilor acreditaţi în România, cele din competenţa U.S.L.A. Comanda unităţii, prin serviciul său operativ, a primit o informaţie „fierbinte”: „La autoturismul unui diplomat al Ambasadei Iordaniei a fost plasată o bombă artizanală”, în scopul uciderii acestuia. La faţa locului, parcarea Institutului Politehnic Bucureşti, în complexul Grozăveşti, s-au deplasat gen. Iulian Vlad, col. Ştefan Blaga, comandantul U.S.L.A., doi ingineri specialişti în dezamorsări, o grupă de luptători din Serviciul Special de Intervenţie, precum şi alte cadre din conducerea M.I. Pe drum, informaţia a fost completată: „Încărcături explozive sunt amplasate la două maşini”. Cea de-a doua era a unui lider al studenţilor sirieni. Pentru a nu pune în pericol viaţa unor persoane nevinovate, luptătorii din SSI, ajutaţi de organele de miliţie, au luat măsuri specifice unui asemenea caz: devierea circulaţiei auto şi pietonale, evacuarea locatarilor din imobilele apropiate ş.a. Cei doi specialişti – lt.col. Donner Paul Alecsandru şi cpt. ing. Ion Vidreanu – au trecut la verificarea celor două autoturisme. Informaţia s-a dovedit a fi reală. Mecanismele explozive s-au dovedit a fi pe bază de mercur, cu două măsuri de siguranţă la dezamorsare, executate şi amplasate de un profesionist. Cei doi specialişti şi-au asumat riscul de a le dezamorsa. Au primit ordinul de a lucra cu cea mai mare atenţie. Dispozitivul exploziv de la prima maşină a fost dezamorsat. „Spectatorilor”, aflaţi la o distanţă bunicică, le-a revenit pulsul la normal. Ei nu ştiau un lucru: cei doi specialişti au „improvizat”, deoarece suportul tehnic unor asemenea dezamorsări încă nu se găsea în dotarea U.S.L.A. Apoi s-au deplasat la cel de-al doilea autoturism. De data aceasta… Cel de Sus nu le-a mai fost alături.: bomba a explodat şi corpurile celor doi uslaşi-ingineri au fost spulberate.”
Doi camarazi căzuţi la datorie
„Cpt. ing. Vidreanu lăsa în urma lui un copil minor atunci, care nu mai avea să-i spună „tată”. Lt.col. ing. Donner mai avea şase luni până la pensionare. Atentatul a fost revendicat de irakienii Hassan Adil Al-Ali şi Tarek Awad, sirianul Haytham Rahmed, poreclit „doctorul” şi iordanianul Ibrahim Ali Ahmed Dawood, membri ai organizaţiei Fraţii Musulmani. Unul dintre aceştia era student şi era cazat în căminul „F” al Mecanicii. Cu iuţeala fulgerului, vestea tragediei s-a răspândit în întreaga Capitală. Cuvintele sunt neputincioase pentru a descrie atmosfera creată. Toţi uslaşii care nu erau de serviciu au venit în unitate. Căzuseră la datorie doi camarazi. În ziua înmormântării am fost de serviciu şi am asistat la scene emoţionante în plină stradă. Pe Bulevardele Ana Ipătescu, Magheru, Dacia, Kisellef, pe străzile Polonă, Paris, Roma (denumirile de atunci). Puteau fi văzuţi uslaşii din Serviciul de pază şi apărare al ambasadelor, în poziţie de drepţi, cu ochii înlăcrimaţi şi salutând. Dădeau onorul la cei doi camarazi căzuţi la datorie. Locatarii imobilelor din vecinătatea obiectivelor veneau la ei şi îi îmbărbătau. Trecătorii se opreau şi îi priveau cu respect. Aproape toate autoturismele, când treceau prin faţa obiectivelor apărate de uslaşi, aprindeau farurile şi claxonau. Membrii corpului diplomatic, în unanimitate, indiferent ce stat reprezentau, erau deosebit de atenţi cu cei care le asigurau securitatea. Plini de respect. Mai ales cei de la Ambasada Iordaniei. Doi uslaşi s-au sacrificat pentru a salva viaţa unui diplomat. La înmormântarea celor doi au participat mii de bucureşteni. A fost o solidaritate de nedescris.”
Post Scriptum: Autoritățile au aflat că atentatul fusese pus la cale de o organizație teroristă puternic infiltrată în România, Frații Musulmani. Ținta lor erau studenții străini.
Pe 26 mai 1985 s-au operat primele două arestări, doi arabi, Hassan Adil Al-Ali și Haytham Rahmeh, veniți în România ca studenți, la Politehnică. Ei ar fi fost, în opinia Procuraturii Militare, cei care au adus explozibilul și l-au montat sub cele două mașini. Ei ar fi fost ajutați și de un iordanian, Ibrahim Ali Ahmad Dawood Maasfesh, student la Arhitectură, cazat în căminele din Grozăvești.
În același dosar au fost trimiși în judecată și Halil Abdul Wahab Hakimi, Mohamed Mazen Ibrahim Ali Malawani, Kamal Al Sayoufi, Ayman Zeidan si Atef Salameh Zuabi.
Ei au fost condamnați pentru organizarea atentatului la pedepse cuprinse între 10 și 20 de ani de închisoare.
Interesant este că o prevedere legală a vremii, decretul 24/1970, le permitea să plătească aproximativ cel mult câte 300 de lei pentru fiecare zi de închisoare pe care nu doreau să o execute. Banii au fost vărsați în conturi de la Banca Română de Comerț Exterior și au fost eliberați. Ei au plecat în Iordania sau Irak.
La Hassan Adil a apărut o problemă. Decretul 24 nu se aplica decât persoanelor condamnate la cel mult 10 ani de închisoare. Condamnat la 20 de ani (prin decizia definitivă din 24 septembrie 1985) Adil a făcut cerere de revizuire. Deși practic omorâse doi oameni, ofițeri de Securitate, pedeapsa i se reduce exact la 10 ani, încadrându-se în limita Decretului.
Lui și lui Rahmeh li se transformă pușcăria în bani.
Prin aceeași procedură trece și Dawood, căruia i se înjumătățește pedeapsa de 15 ani de închisoare, ca să poată fi eliberat prin plata a 300 de lei pentru fiecare zi de pușcărie din sentință.
Rolul politicii lui Ceaușescu în Orientul Mijlociu în dubioasa afacere
Niciunul nu se încadra, practic, prevederilor Decretului 24, care se referea la ”un străin care nu are domiciliul în România, pentru o infracţiune săvîrşită pe teritoriul tarii şi pedepsita de lege cu închisoare de cel mult 10 ani, cu excepţia infracţiunilor contra securităţii statului şi a infracţiunilor de ucidere din culpa, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”!
Totuși, ei au fost eliberați.
Se pare că aici a avut importanță faptul că politica de ”mediator” internațional pe care dorea să o ducă Nicolae Ceaușescu a ajutat. Frații Musulmani erau ”rodul” luptelor pentru supremație duse în Siria, iar Ceaușescu avea relații atât cu Hafez Al-Assad, președintele de atunci al Siriei, dar și cu regele Hussein, liderul iordanian, și cu președintele egiptean Hosni Mubarak, ultimele două fiind țările care-i ”găzduiau” pe refugiații din Frăția Musulmană.
Foto: Agerpres, Nicolae Ceaușescu alături de prieteni din Orient, Mubarak, Hussein și Al-Assad.
Bizarul Decret 24/31.01.1970 îl găsiți AICI. E istorie penală pură.
