Societatea lui Iisus și Papa Negru
Șeful Ordinului este superiorul general, numit deseori și „Papa Negru” deoarece poartă o sutană neagră, spre deosebire de papa care se îmbracă în alb. Papa Negru este ales de Congregația Generală, un consiliu în care se adună șefii fiecărei provincii. Numa superiorul general este ales, ceilalți oficialii fiind numiți de general. De altfel, organizarea „Societății lui Iisus” pare mai degrabă militară.
Deși alte ordine creștine nu i-au acceptat, ordinul iezuit și-a deschis porțile și evreilor. Însuși Ignațiu, care a avut relații foarte strânse cu evreii convertiți și cu secta Alumbrados din Spania și cu iluminații din Italia, a ordonat ca acestor convertiți să li se permită să se alăture societății . Din acest motiv, școlile deschise de Societatea lui Isus au fost susținute de bancheri și comercianți evrei, dar și de familii papale precum Borgia și Medici. Cu aceste fonduri, iezuiții au putut educa nu numai fii de nobili, ci și copiii supradoitați ai familiilor sărace.
Iezuiții s-au extins rapid. Au deschis școli nu numai în Spania și Italia, ci și în Brazilia, India și Japonia. Datorită coloniilor Portugaliei și Spaniei, au devenit o putere globală, răspândindu-se în Asia și America de Sud.
Scopuri politice ilicite
În ciuda operei de educație pe care au făcutr-o și de deschiderea pe care o arătau pentru culturile cu care intrau în contact, iezuiții s-au amestecat în intrigi politice și chiar asasinate. Au devenit budiști în Japonia și hinduși în India. Nu s-au dat în lături să participe la riturile religiilor cu care au intrat în contact, așa cum a făcut și Papa Francisc cu idolul popoarelor amazoniene Pachamama.
Iezuiții au desfășurat proiecte de dialog interconfesional oriunde mergeau.
Imperiul iezuiților
Când iezuiții și-au sărbătorit centenarul în 1640, datorită banilor, a forței de care dispuneau și a politicii machiavelice pe o urmau, ei deveniseră deja un „stat în stat”. În Europa, aproape toți regii catolici aveau un duhovnic iezuit. Profesorii iezuiți creșteau copiii regilor și ai nobililor. Nu e de mirare, așadar, că rețeaua de informații a iezuiților era extrem de puternică.
Și iezuiții au început să facă comerț sub pretextul de a susține școlile. Și-au înființat propriile plantații de zahăr și bumbac în America de Nord și de Sud. Folosind rețeaua lor globală, au făcut comerț cu sclavi, pământ, argint, blănuri, haine, mătase, tutun, cacao, mirodenii, vin și bijuterii. Au format parteneriate cu companii locale. În multe locuri, aveau monopol. În multe țări nici măcar nu plăteau taxe. Au lucrat ca bancheri și au finanțat războaie devenimd prima „companie globală” din lume.
Doborâți, dar niciodată învinși
Iezuiții au fost expulzați din diferite țări de zeci de ori din cauza intrigilor lor religioase și politice, dar au reușit să revină. De exemplu, după ce un student care a absolvit Colegiul de Clermont al Iezuiților a pus la cale asasinarea regelui Henric al IV-lea al Franței, iezuiții au fost expulzați din Paris în 1595. După un an și jumătate, s-au întors datorită mijlocirii papei.
Din Istanbul au fost expulzați în 1628 pentru că „îndemnau oamenii la revoltă”. S-au întors șase luni mai târziu, la inițiativa ambasadorului francez.
În cele din urmă, în 1758, Portugalia i-a cerut papei să desființeze ordinul iezuit, acuzându-i pe iezuiți că se interesează numai de putere, aur și proprietăți și că au trădat biserica și coroana. Răzbunarea nu a întârziat, regele Portugaliei a fost ținta unei tentative de asasinat nereușite a unui iezuit. În lumea catolică, ura față de iezuiți a atins apogeul. Toate proprietățile iezuiților din teritoriile controlate de portughezi au fost confiscate, iar iezuiții au fost expulzați.
Înjunghierea regelui Ludovic al XV-lea al Franței de către un iezuit în ianuarie 1757 s-a întors împotriva Ordinului. Ordinul nu-și plăti datoriile, așa că Parlamentul din Paris în 1762 și regele Ludovic al XV-lea în 1764 și-au anunțat decizia de a-l interzice. Iezuiții, ale căror proprietăți au fost confiscate, au fostexpulzați din Franța pe motiv că erau dușmani ai religiei și moralității.
Următoarea șlovitură a venit din Spania. Membrii sectei au fost expulzați pe 29 ianuarie 1767, iar bunurile și companiile lor au fost din nou confiscate. Spania a fost urmată de regatele Napoli și Parma. Crescut de iezuiți, Papa Clement al XIII-lea urmărea evenimentele în tăcere și apăra în continuare ordinul.
