Telegramă de la ambasada României la Teheran, nr. 84.075, 16 aprilie 1967
1. La 15 aprilie 1967 m-am întâlnit cu șahul Iranului cu ocazia plecării mele din Iran.
Spunându-mi că „se pare că ne părăsești”, șahul m-a întrebat dacă noul ambasador va locui la Teheran. Am spus că da și atunci șahul a făcut o serie de aprecieri pozitive în ceea ce privește relațiile dintre Iran și România. Subliniind că țările noastre deveniseră prietene, că nu existau probleme care să împiedice dezvoltarea relațiilor noastre, șahul a lăudat politica guvernului nostru, catalogând-o ca fiind realistă și înțeleaptă, atât în materie economică, cât și în materie internă și internațională. El a adăugat că a fost plăcut impresionat de discuțiile pe care le-a avut cu liderii români și că are amintiri frumoase din călătoria sa în România.
‘Suntem două țări care se înțeleg bine și putem coopera pe diverse planuri în viitor’, a spus el.
I-am răspuns că împărtășesc evaluarea sa în ceea ce privește relațiile dintre Iran și România, că [aceste relații] s-au dezvoltat bine în ultimii ani și că există multe oportunități pentru dezvoltarea acestor relații.
În plus, am subliniat importanța vizitelor care au avut loc.
2. În ceea ce privește relațiile Iranului cu alte țări, Șahul s-a concentrat asupra relațiilor cu URSS, evaluându-le ca fiind foarte bune și subliniind că URSS este interesată să aibă relații economice și politice cu Iranul, deoarece Iranul nu reprezenta niciun pericol pentru URSS și credea că nici Iranul nu avea motive să se teamă de URSS.
Referindu-se la vizita lui Baibakov, vicepreședintele Consiliului de Miniștri al URSS, și la discuțiile pe care [șahul] le-a avut cu acesta, șahul a declarat că Baibakov i-a spus că nu a venit la Teheran cu idei preconcepute sau cu propuneri, ci cu dorința de a asculta dorințele Iranului în ceea ce privește cooperarea cu URSS în domeniul economic. Apoi, șahul a adăugat că există perspective de dublare a cantității de gaze naturale [exportate de Iran către URSS] în comparație cu cantitățile cerute anterior de URSS.
El a spus că URSS dorea, de asemenea, petrol și că Iranul poate furniza URSS petrol [extras] din nordul țării.
Șahul a spus că URSS a avansat ideea de a crea un consorțiu de țări socialiste [prin intermediul căruia] ar cumpăra cantități mari de țiței iranian și că el [Șahul] nu avea nimic împotriva dorinței țărilor socialiste de a forma acest consorțiu. El a adăugat că, din punct de vedere economic, Iranul este de acord cu această idee, deoarece Bulgaria ar dori să [importe] aproximativ 5 milioane de tone de țiței în viitor, dar, s-a întrebat, „cu ce ar plăti Bulgaria țițeiul?”.
Din acest motiv, a adăugat el, dacă Bulgaria ar cumpăra țiței prin acest consorțiu, aranjamentul va fi făcut cu URSS, iar Iranul ar putea cumpăra o mulțime de lucruri din URSS. Un alt avantaj este faptul că sovieticii ar livra țițeiul lor, iar pe cel iranian l-ar folosi pentru consumul propriu.
Bineînțeles, a adăugat șahul, există țări precum România care ar putea să nu fie interesate de acest consorțiu, preferând în schimb să trateze direct [cu Iranul], iar Iranul era dispus să facă astfel de aranjamente.
El a vorbit despre posibilitatea de a livra țițeiul printr-o conductă care să treacă prin URSS, iar cealaltă posibilitate era construirea unei alte conducte prin Marea Adriatică, care să traverseze Iugoslavia și Ungaria, spre Polonia și Cehoslovacia.
Bineînțeles, construcția acestor conducte va fi ridicată atunci când cantitățile de țiței furnizate de Iran vor depăși 20 de milioane de tone, a subliniat șahul. În discuția noastră, el s-a arătat [mai interesat] de conducta care traversează URSS, pentru a evita [să se ocupe] de Suez.
În ceea ce privește dimensiunea politică a relațiilor [Iranului] [cu URSS], șahul a spus că Iranul a cumpărat, de asemenea, arme din URSS, deși Occidentul a mustrat Iranul pentru acest lucru.
‘Nu întrebăm alte [țări] dacă ar trebui să facem asta sau cealaltă, dar aș vrea să văd dacă URSS îl mai ajută acum pe Nasser, Nasser care vrea să transforme Iranul în praf’, a subliniat șahul.
Apoi, el a adăugat că Nasser înarmează [Egiptul], provocând tensiuni prin faptele sale, deși situația economică din Egipt este proastă.
3. El a mai spus că ‘prietenii noștri americani ne-au reproșat că ne dezvoltăm prea mult relațiile cu țările socialiste, dar eu nu sunt dispus să discut cu ei despre politicile țării mele’.
Șahul a adăugat că știu că [agențiile guvernamentale] americane din Iran, pentru că nu le plac politicile mele, au legături cu dușmanii regimului meu, atât în Iran, cât și în SUA. Probabil că se gândesc să mă extermine, dar nu vor putea instala un regim mai stabil decât al meu în Iran.
Apoi, Șahul a spus că americanii l-au ucis pe Diem în Vietnam, deoarece Diem a inițiat o apropiere de Vietnamul de Nord.
‘Ce au obținut prin acest [asasinat], în afară de anarhie și război în Vietnam, un război pe care nici măcar nu-l pot încheia și din care nici nu se pot retrage?”, a adăugat el.
4. În altă ordine de idei, Șahul a declarat că Occidentul l-a mustrat mereu că, deși are relații bune cu țările socialiste, nu le-a cerut să oprească propaganda comunistă și emisiunile radio ale Partidului Tudeh.
‘Le-am spus, a spus el, că nu aș cere niciodată așa ceva și că am motive serioase să nu cer așa ceva’.
Șahul a explicat aceste motive spunând că cei care vorbesc la radio erau rareori ascultați în Iran, dar el personal le asculta emisiunile pentru că așa afla ce cred alții despre Iran. Șahul a adăugat că, chiar dacă ar fi avut cei mai buni spioni, nu ar fi putut ști mai bine ce gândeau Kremlinul și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice despre Iran. Acele emisiuni exprimau mai exact gândurile și planurile Kremlinului, așa că, de fapt, îmi făceau o favoare [a spus șahul].
În plus, a spus el, mulți dintre cei care au fugit din Iran vor să se întoarcă, unii din cauza nostalgiei față de patria lor, alții pentru că au vrut să își continue eforturile împotriva mea, iar alții pentru că și-au pierdut speranța în succesul luptei lor [împotriva mea].
La plecare, Șahul m-a rugat să le transmit cele mai bune salutări tovarășului Nicolae Ceaușescu, tovarășului Chivu Stoica, pe care va avea în curând onoarea de a-l revedea, și tovarășului Ion Gheorghe Maurer, spunându-mi, încă o dată, că are cele mai frumoase amintiri din întâlnirile și convorbirile pe care le-a avut [cu liderii români].
Ședința a durat 55 de minute.
