History

FREE
 

În fiecare sâmbătă, de la ora 22:00, începând cu 20 iunie, HISTORY® difuzează în exclusivitate serialul documentar „State Dezbinate”, care explorează modul în care tensiunile rasiale și crimele motivate de ură afectează comunitățile din Statele Unite și Europa, precum și modul în care societatea civilă tratează și reacționează la aceste situații.

FREE
 

Regele Mihai, cel care „a schimbat destinul unui continent întreg la 23 August 1944″, a fost toată viaţa alături de români, spune Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, în preajma împlinirii a 75 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

FREE
 

HISTORY transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul „Comori salvate”, care prezintă activitatea riscantă și deseori, contra cronometru a echipelor de demolare şi recuperare ale unei importante firme canadiene specializate în astfel de servicii.

FREE
 

HISTORY difuzează în premieră, din 17 martie, în fiecare marți, de la ora 21:00, serialul documentar„Regii durerii”, care propune o aventură extremă în căutarea celor mai intense dureri, provocate de cele mai înspăimântătoare specii din regnul animal.

FREE
 

HISTORY difuzeză în premieră și în exclusivitate, de la 1 martie, în fiecare duminică, de la ora 21:00, serialul documentar „Mâncarea pe care s-a întemeiat lumea”, care surprinde poveștile unor branduri vizionare precum Heinz, Kellogg, Post și McDonalds, care au transformat complet sectorul alimentar american.

FREE
 

Canalul HISTORY difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor.

FREE
 

HISTORY difuzează, în premieră, începând de astăzi, o mini-serie documentară, la 30 de ani de la Revoluția postdecembristă, care aduce în prim-plan mărturiile a șase participanți la evenimentele din 1989, din orașele București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași.

FREE
 

Canalul de televiziune HISTORY transmite, în premieră și în exclusivitate, joi, 19 decembrie, de la ora 21:00, lungmetrajul „Născuți pentru Sabie”, la două zile după difuzarea în Polonia.

FREE
 

Al șaselea și ultimul sezon al dramei ”Vikingii” revine, în exclusivitate, la HISTORY cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite.

FREE
 

Patru cei mai puternici oameni din lume se vor întrece în competiţii difuzate de postul History începând cu 19 noiembrie.

FREE
 

Producțiile ”Maria, inima României” și ”Războiul Regelui” pleacă în turneu prin țară.



Registration

Forgotten Password?