cioran

FREE
 

A murit la 20 iunie 1995, sau, după unele surse, pe 26 iunie, la Paris şi a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse. În anul morţii sale, Editura ”Gallimard” i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ”Oeuvres” – ”Opere”, în care sunt adunate toate cărţile sale.

FREE
 

Petru Manoliu și prietenii săi sunt arestați, în 1950, sub acuzația de complot și atentat la viața lui Gheorghiu Dej. La proces a atârnat greu și ascultarea posturilor de radio Vocea Americii, BBC sau Radio Paris.

FREE
 

Gândirea lui i-a influențat pe Mihai Eminescu și Emil Cioran, dar și pe Lev Tolstoi, Marcel Proust, Thomas Mann sau Sigmund Freud.

PREMIUM
 

Instalat, fără drept de apel, în galeria marilor eseişti şi filosofi ai secolului XX, Emil Cioran a fost un gânditor aparte, preocupat în scrierile sale, îndeosebi, de problema morţii şi a suferinţei, de alienarea omului modern, de sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei şi peste toate de obsesia absolutului.

PREMIUM
 

Trasăm, mai jos, cu ajutorul reputatului critic Eugen Simion, primele tușe ale unui portret la firul ierbii închinat „celor doi Cioran”, românul și francezul, celui care a fost – după cum îi plăcea să se autointituleze – un filosof privat al secolului XX.



Registration

Forgotten Password?