Bolnav de Alzheimer, în ultimii săi ani, uitase cuvintele, dar, dintr-o dată s-a trezit vorbind în limba română, ceea ce nu mai făcuse de 50 de ani.
Emil Cioran, filosof şi scriitor stabilit în Franţa, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Răşinari, în judeţul Sibiu. După absolvirea Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1928-1931), încheiate cu o teză despre Henri Bergson (1936), apoi a fost bursier al Fundaţiei Humboldt, la Berlin (1933-1935).
A debutat în publicistică de timpuriu, în 1931, colaborând cu diferite articole şi eseuri la multe ziare şi reviste, printre care ”Gândirea”, ”Vremea”, ”Mişcarea”, ”Discobolul”, ”Floarea de foc”, ”Calendarul”, ”Convorbiri literare”, ”Azi”, devenind unul dintre numele de referinţă ale mişcării spirituale cunoscute sub denumirea de ”tânăra” sau ”noua generaţie”.
‘„Pe culmile disperării”
Editorial a debutat în 1934, cu eseul filosofic ”Pe culmile disperării”, pentru care a obţinut „Premiul Scriitorilor Tineri” al Fundaţiilor Regale. Ulterior a publicat ”Cartea amăgirilor”, ”Schimbarea la faţă a României”, una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, ”Lacrimi şi sfinţi” (1937); ”Amurgul gândurilor” (1940); ”Îndreptar pătimaş” (1940-1945).
În 1937 a plecat în Franţa cu o bursă la Facultatea de Litere a Universităţii din Paris. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană, lecturi începute cu mult înainte, prin 1926.
S-a stabilit definitiv în Franţa, în 1945, unde a trăit până la moarte, fără să solicite cetăţenia franceză.
Emil Cioran, „scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof” – după cum se autointitula, a abordat în opera sa teme precum contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sfârşitul civilizaţiei, sensul tragic al istoriei, rolul vieţii şi al morţii, refuzul consolării prin credinţa religioasă. Trăsătura omniprezentă a operei sale este pesimismul, dus până la nihilism.
Premiul ‘„Rivarol”
Apreciată şi în acelaşi timp contestată, opera sa constă în cele şase cărţi amintite, publicate în ţară şi mai mult de zece publicate în Franţa, la prestigioasa Editură ”Gallimard” din Paris. După plecarea din ţară totul a fost scris şi publicat în limba franceză. Lucrările apărute în Franţa au fost publicate în România, după 1990,
Prima carte remarcată de critica franceză a fost ”Precis de decomposition” (1949) – ”Tratat de descompunere” (1992), pentru care i s-a conferit Premiul ”Rivarol”.
Acesta a rămas, de altfel, singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincţii pe care i le-a oferit cultura franceză, şi continuând să trăiască foarte modest până la sfârşitul vieţii.
În anul 2009 a fost declarat membru postmortem al Academiei Române, for care păstrează, din 2011, manuscrisele din fondul Cioran donate de omul de afaceri George Brăiloiu.
În anul 2015, în memoria sa a fost dezvelit la Bucureşti, un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu. De asemenea, imagini cu marele filosof au rămas în filmele realizate la Paris în iunie 1990: ”Exerciţiu de admiraţie” şi ”Apocalipsa după Cioran”, difuzate de Televiziunea Română în 1992.
Sursa: Agerpres
