Evenimentul Istoric > Articole online > Tabloul care l-a dat peste cap pe Van Gogh. Ce s-a întâmplat cu pictorul înainte de a se sinucide
Articole online

Tabloul care l-a dat peste cap pe Van Gogh. Ce s-a întâmplat cu pictorul înainte de a se sinucide

Refacerea unei opere

Desene care nu au mai fost expuse până acum vor face vizibilă obsesia lui Vincent van Gogh pentru pictura sa din 1885, cea care îi înfățișează pe niște țărani din satul Nuenen din Brabantul olandez mâncând cartofi.

Van Gogh a considerat întotdeauna această pictură drept „cel mai bun lucru pe care l-am făcut”, alături de alte câteva lucrări precum cea în care era prezentă floarea-soarelui, chiar dacă ambele opere au primit critici din partea prietenilor săi.

Ostilitatea oamenilor l-a urmărit pe artist și în timpul în care se afla într-o instituție psihiatrică din sudul Franței, după ce aceasta și-a tăiat urechea, ajungând să-și dorească să refacă câteva opere de-ale sale. „Mă gândesc să refac tabloul cu cina țăranilor”, i-a scris fratelui său, Theo.

Din păcate, pictorul nu a avut posibilitatea de a-și duce visul la bun sfârșit, luând decizia de a se sinucide pe 29 iulie 1890. Cu toate acestea, schițele sale sunt expuse pentru prima dată într-o expoziție intitulată: “The Potato Eaters: Mistake or Masterpiece?”

Dezamăgit de un bun prieten

Bregje Gerritse, curatorul expoziției, a scris o carte despre acel tablou, fiind prima capodoperă a lui Van Gogh care reprezintă o inovație a stilului său, dar și o dezamăgire față de reacția celor care i-au văzut tabloul. Van Gogh era convins că le va câștiga inimile clienților, însă acesta a avut parte de dezamăgirea publicului, cât și a apropiaților, precum cea a prietenului său pictor, Anthon van Rappard.

Într-o scrisoare, Van Rappard a vorbit foarte urât despre lucrarea sa, întrebându-se: „De ce acel om din dreapta nu poate avea genunchi, burtă sau plămâni? Sau sunt ascunse? Și de ce ar trebui să-i fie brațul prea scurt? Și de ce trebuie să-i lipsească jumătate din nas? ”„Poți face mai mult de atât”, îi scria el în mai 1885 lui Van Gogh. „Haide! Arta este prea importantă pentru a fi tratată în acest mod. ”

Critica apărută din partea ultimei persoane la care se aștepta, care lucrase alături de el în Nuenen, l-a rănit pe artist, devenind astfel obsedat de eșecul picturii. Din acest motiv, tabloul nu a fost niciodată expus, rămânând să fie expus deasupra șemineului din apartamentul fratelui său din Paris.

„Este foarte convins de puterea muncii sale și de mesajul pe care îl transmite tabloul”, a spus Gerritse. „Destul de interesant, în 1890, aproape exact cinci ani mai târziu, a reluat tabloul atunci când se afla într-un azil din Saint-Remy-de-Provence. Începuse să refacă toate schițele. Se gândea să picteze o nouă versiune a acelui tablou, chiar cu câteva luni înainte de moartea sa.”

Registration

Aici iti poti reseta parola