În 1454-1455, Mehmet al II-lea ocupa Serbia, iar în anul următor, cu o armată estimată la 70.000 – 100.000 de militari pornea asupra Belgradului, considerată o poartă importantă de acces spre vestul continentului şi o fortăreaţă care asigura apărarea părţii de sud a Ungariei.
Iancu de Hunedoara a preluat coordonarea operaţiilor de apărare de-a lungul zonei de sud a graniţelor Ungariei, fiind voievod al Transilvaniei din 1441.
Cunoscând avansul otoman în Balcani, Iancu a lăsat 7.000 de soldaţi la Belgrad pentru a amenaja şi solidifica capacităţile de apărare ale Belgradului în mai 1456.
Călugărul franciscan Giovanni Capistrano a traversat regatul Ungariei şi teritoriile unor state din vestul Europei fiind desemnat de papă să recruteze cât mai mulţi soldaţi pentru a spori forţele de apărare.
În iunie 1456, forţele strânse de Capistrano şi cele ungare, care însumau aproximativ 50.000 de oameni, au ajuns la Belgrad şi au ocupat poziţii de apărare în partea de nord a oraşului.
La 4 iulie 1456 a început asediul Belgradului.
Iancu de Hunedoara, ajutat de Capistrano, a organizat riguros apărarea şi a poziţionat o armată semnificativă în imediata vecinătate a fortăreţei. Câteva zeci de mii de oameni simpli s-au alăturat lui Iancu la îndemnurile lui Capistrano.
Luptele navale
Avantajul strategic al Belgradului era dat de locaţia sa la confluenţa Dunării cu Sava.
Forţele sultanului au transpus în plan tactic avantajul folosirii cursului apelor, desfăşurând o adevărată flotilă de peste 200 de nave.
Otomanii au fabricat pe plan local sute de tunuri pentru asediul asupra Belgradului.
Anticipând modul de bombardament asupra Belgradului, în partea zidurilor vestice ale fortăreţei, Iancu a organizat o flotă care să atace navele de luptă otomane.
La 13 iulie 1456, flota de vase ungare a spart linia de vase otomane cu ajutorul sprijinului oferit de comandantul cetăţii Mihaly Szilagyi.
Iancu şi Szilagy aveau unităţi dispuse pe râul Sava la vest de Belgrad şi mai la nord de Dunăre.
Cei doi comandanţi au desfăşurat un atac asupra forţelor otomane, învingându-le.
Înfrângerea flotei otomane a însemnat recuperarea controlului asupra cursului Dunării, facilitând aprovizionarea logistică a fortăreţei.
Sultanul este rănit
Asediul Belgradului a continuat, Iancu având nevoie de forţe considerabile, respectiv unităţi de cavalerie suplimentare, pentru a putea lansa un atac decisiv asupra forţelor otomane.
În noaptea de 21 iulie 1456, Mehmed a ordonat un atac decisiv asupra fortăreţei Belgradului, riposta fiind extraordinară, mulţi dintre otomani fiind ucişi.
Pe fondul cursului ostilităţilor, în dimineaţa de 22 iulie 1456 sultanul a trimis în luptă 6.000 de soldaţi, însă nici acest contingent nu a putut înclina balanţa pentru înfrângerea forţelor aflate sub comanda lui Iancu.
Pierderile înregistrate de oştile otomane depăşeau 50.000, chiar sultanul fiind rănit în luptă, determinându-l să ordone retragerea la Sofia.
Retragerea forţelor otomane avea să pecetluiască o perioadă de pace de circa 65 de ani până la lansarea unui nou atac asupra Belgradului.
Revolta apărută în rândul combatanţilor cruciaţi i-a determinat pe Iancu şi Capistrano să dizolve forţele armate, pentru ca la scurt timp cei doi, Iancu la 11 august şi Capistrano la 23 octombrie, să fie victime ale ciumei care cuprinsese tabăra cruciată.
Belgradul avea să cadă, la 29 august 1521, sub asediul turcilor conduşi de Suleiman Magnificul.
