A dublat Imperiul Otoman, după ce a cucerit Egiptul, Palestina, Siria şi o parte din Arabia. A primit titlul de Calif al Islamului (succesorul lui Mohamed), sabia Profetului şi mantia.
A cucerit Mecca şi Medina, locurile cu cea mai mare importanţă pentru musulmani.
Gardianul locurilor sfinte de la Mecca i-a dat titlul de Servitor al Celor Două Nobile Sanctuare ale Protectorului Celor Două Locuri Sfinte, adică moscheile de la Mecca şi Medina, scrie history.info.
Tatăl lui Suleiman, Selim cel Crud, şi-a asumat rolul de “Malik ul-Barreyn, wa Khakan ul-Bahrayn, wa Kathir al-Jayshayn, Khagan al Celor Două Mări, Cuceritor al Celor Două Armate şi Servitor al Celor Două Locuri Sfinte).
A murit de probabil de antrax, dar unele zvonuri spun că a fost otrăvit de doctorul care îl trata.
Când a murit tatăl său, Suleiman a mers la Constantinopole pentru a prelua puterea. Până atunci guvernase una dintre provinciile Imperiului.
După ce a intrat în Constantinopole, a devenit cel de-al zecelea sultan al Imperiului Otoman.
Trimisul veneţian Bartolomeo Contarini îl descria astfel pe tânărul sultan: „Are 26 de ani, este înalt, suplu, delicat. Gâtul său e cam lung, faţa slabă, nasul acvilin. Are o urmă de mustaţă şi o barbă mică.
Are o alură plăcută, chiar dacă pielea lui are o anumită paloare. Se spune că este un tip înţelept, cu aplecare către studiu, şi toată lumea îşi pune speranţele în domnia sa”.
În luna august anul acesta, o ştire de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi făcea senzaţie.
Profesorul Neculai Bolohan, împreună cu o echipă de criminalişti, medici legişti și arheologi, a analizat în perioada septembrie-octombrie 2015 o groapă comună descoperită din întâmplare în curtea unei case aflate în construcţie.
Într-o analiză în care a folosit arheologia criminalistică, profesorul susține că oasele descoperite în groapa cumună din sarul Horlești, comuna Rediu, din județul Iași, ar aparține celor care s-au luptat cu sultanul Suleiman Magnificul.
Fără nici o urmă de obiecte personale, haine, încălțări, accesorii, fără nimic care să servească drept poartă de intrare spre o explicație, în groapă erau oase multe, aruncate de-a valma, de la foarte mulți oameni.
Concluzia investigaţiei avea să arate că a fost o bătălie care, explică arheologii, a fost dusă între oastea condusă cel mai probabil de Suleiman Magnificul şi trupele locale, în preajma Iaşului. Oasele datează, potrivit expertizelor criminalistice făcute, de pe vremea ultimului an de domnie al lui Petru Rareș.
Instituția organizatoare a investigației multiple a unei gropi comune, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, a trimis spre analiză la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică si Inginerie Nucleară Horia Hulubei patru fragmente osteologice umane. Două dintre analize au avut rezultate concludente, indicând prima jumătate a secolului al XVI-lea, se arată pe site-ul universităţii ieşene.
Profesorul Neculai Bolohan detaliază că „Este vorba de ultimul an de domnie al lui Petru Rareș, când Moldova, din cauza jocurilor diplomatice nu tocmai abile pe care le-a desfășurat Petru Rareș, a reușit să atragă intervenția din Nord a polonezilor, din răsărit a tătarilor și din sud a lui Suleiman Magnificul. Suceava a fost cucerită atunci și sunt menționări că armata sultanului ar fi trecut prin această zonă. Bănuim că într-un asemenea context s-a produs un conflict căruia i-au căzut victimă cei peste 200 de indivizi care fuseseră depuși în groapă la Horlești-Hățaș.”
A fost vorba de o bătălie din zona Iașului, cel mai probabil între oastea lui Suleiman Magnificul și un grup de localnici sau de soldați, din anul 1538.
Sultanul ocupa cetatea Sucevei, iar Moldova fusese oferită tribut de sânge, se mai arată pe site-ul universităţii.
Lăsați de izbeliște de domnitorul lor, oamenii din Moldova nu au reușit să facă față forței otomane.
Ostașii lui Suleiman Magnificul fuseră probabil călare, pentru că pe oasele antebrațelor erau vizibile urme de apărare în fața săbiilor. Oamenii ridicaseră mâinile în fața armelor să se apere și fuseseră loviți de sus. Se luptaseră în arme ascuțite, cu tăiș.
Au murit pe câmpul de luptă și au rămas acolo mult timp, suficient cât să rămână doar oasele de ei. Abia mai târziu au fost adunați și depuși într-o groapă comună, concluzionează sursa citată.
