Iancu s-a născut în 1407, dintr-o familie românească de cnezi hunedoreni, înnobilaţi pentru servicii aduse Coroanei maghiare.
A fost oievod al Transilvaniei (1441-1446, 1448), guvernator al Ungariei în timpul minoratului lui Ladislau V Postumul (1446-1453) şi căpitan suprem al Ungariei şi Transilvaniei (1453-1456).
A participat la câteva dintre expediţiile conduse de împăratul Sigismund de Luxemburg împotriva husiţilor.
Învestit ban de Severin, în 1438 de regele Albert de Austria, a primit în stăpânire întinse domenii, ajungând în câţiva ani unul dintre marii feudali ai statului.
A contribuit la încoronarea regelui Poloniei, Vladislav al III-lea Jagello, ca rege al Ungariei în 1440.
Drept recunoştinţă, noul rege îi încredinţează Voievodatul Transilvaniei şi Comitatul Timişoarei.
Iancu de Hunedoara s-a dovedit un bun organizator în domeniul administraţiei şi finanţelor.
Tactician abil, s-a apropiat de mica nobilime, fără a-şi ridica împotrivă baronii, marea nobilime a regatului.
Pentru stăvilirea expansiunii otomane în Europa de Sud-Est, Iancu a promovat o politică de alianţă a ţărilor române (Moldova şi Ţara Românească), a căutat să realizeze o cooperare a popoarelor balcanice supuse sau pe cale de a fi supuse de turci, a încercat să obţină colaborarea antiotomană a unor state europene precum Veneţia, Polonia, Aragon, Burgundia.
Seria acţiunilor antiotomane conduse de Iancu de Hunedoara a început în toamna anului 1441 cu o victorie repurtată, pe Dunăre, în zona Banatului, asupra begului de Semedria.
Vreme de 15 ani, a apărat un front cuprins între gurile Dunării şi Adriatica, concentrându-şi forţele în sectorul central, din împrejurimile Belgradului, pe axa principală de pătrundere a otomanilor în Europa Centrală.
A participat la „Campania cea lungă”, din ani 1443 și 1444, încheiată cu pacea de la Seghedin.
Noua ofensivă otomană în Balcani şi la Dunăre, legată de prezenţa pe tronul sultanilor a lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, l-a adus din nou în prim plan pe Iancu de Hunedoara.
Atunci când Mehmed a asediat Belgradul, „Poarta Europei”, Iancu a reuşit salvarea cetăţii de la capitulare la 22 iulie 1456, oprind astfel marşul victorios al Semilunei spre Europa Centrală, fapt ce l-a determinat pe Papa Calixt al III-lea să-l proclame „Atletul cel mai puternic – unic – al lui Hristos”.
Această victorie asupra oştilor otomane a fost şi ultima, Iancu de Hunedoara murind curând de ciumă în tabăra de la Zemun, la 11 august 1456.
