Născut la 1177, Al-Kamil era fiul sultanului al-Adil (Saphadin), un frate al lui Saladin. Tatăl lui Al-Kamil a asediat orașul Mardin, aflat acum în Turcia în 1199, când a fost chemat de urgență pentru a face față unei amenințări la adresa Damascului.
Al-Adil l-a părăsit pe Al-Kamil pentru a comanda forțele din jurul orașului Mardin, continuând asediul.
Profitând de absența sultanului, forțele combinate din Mosul, Sinjar și Jazirat ibn Umar au apărut la Mardin când era pe punctul de a se preda și l-au atras pe Al-Kamil în luptă.
A fost înfrânt grav și s-a retras la Mayyafariqin.
Cu toate acestea, neînțelegerile dintre oponenții săi au făcut ca Al-Kamil să păstreze stăpânirea ayyubidă în regiunea Jazira, cucerind Harran, tot din în Turcia modernă.
Vicerege al Egiptului
În 1200, după ce s-a proclamat sultan, Al-Adil l-a invitat pe Al-Kamil să vină din teritoriile de est pentru a i se alătura în Egipt ca vicerege.
Al doilea fiu al lui Al-Adil, Al-Mu’azzam Isa, fusese deja numit prinț al Damascului în 1198.
Se pare că Al-Adil i-a dat lui Al-Kamil un grad destul de ridicat de autoritate, deoarece a supravegheat o mare parte din lucrările de la Cetatea din Cairo, a emis decrete în nume propriu și chiar a reușit să-l convingă pe tatăl său să îl demită pe puternicul ministru Ibn Shukr.
Al-Kamil a rămas vicerege până la moartea tatălui său, în 1218, când a devenit el însuși sultan.
A cincea cruciadă
În 1218, când Al-Adil a murit, domeniile ayubide au fost împărțite în trei părți, Al-Kamil conducând Egiptul, fratele său Al-Muazzam Isa conducând în Palestina și Transiordania și un al treilea frate, Al-Ashraf Musa, în Siria și Jazira.
Ceilalți doi au recunoscut supremația lui Al-Kamil ca sultan.
În mod neobișnuit pentru o succesiune ayyubidă, nu a existat o rivalitate între frați în acel moment, poate și pentru că, chiar înainte de moartea lui Al-Adil, Egiptul a fost atacat de forțele celei de-a cincea cruciade.
Al-Kamil a preluat comanda armatei care a apărat Damietta împotriva cruciaților.
În 1219 a fost aproape răsturnat de o conspirație condusă de amirul Imad ad-Din ibn al-Mashtub, comandantul regimentului kurd Hakkari, pentru a-l înlocui cu fratele său mai mic al-Faiz Ibrahim.
Alertat, Al-Kamil a trebuit să fugă din tabără și, în confuzia care a urmat, cruciații au reușit să-și strângă mai bine rândurile în jurul Damietta.
Al-Kamil a vrut să fugă în Yemen, care era condus de fiul său al-Mas’ud Yusuf, dar sosirea la timp a fratelui său Al-Muazzam din Siria cu întăriri a dus la înfrângerea conspirației.
Ofertele de pace
Al-Kamil le-a făcut cruciaților multe oferte de pace, toate fiind respinse, datorită influenței legatului papal Pelagius.
Sultanul s-a oferit să cedeze Ierusalimul și să-i reconstruiască zidurile, pe care fratele său le dărâmase la începutul anului, și să returneze Crucea Adevărată, pe care probabil că nu o avea.
Cu Sfântul Francisc de Assisi
La un moment dat s-a întâlnit chiar și cu Sfântul Francisc de Assisi (foto), care însoțise cruciada. Întâlnirea lor a devenit un subiect pentru pictori precum Giotto, Taddeo di Bartolo sau Taddeo Gaddi.
Din cauza foametei și a bolilor, Al-Kamil nu a putut apăra Damietta care a fost capturat în noiembrie 1219.
Sultanul s-a retras în al-Mansourah, o fortăreață aflată mai sus pe Nil.
După aceasta, au fost puține lupte până în 1221, când Al-Kamil a cerut din nou pacea, propunând predarea întregului teritoriu al Regatului Ierusalimului, cu excepția Transiordaniei, în schimbul evacurii Egiptului de către cruciați, dar a fost din nou refuzat.
Cruciații au înaintat spre Cairo, dar Al-Kamil a deschis barajele și a permis Nilului să inunde, iar în cele din urmă cruciații au acceptat o pace de opt ani. El a preluat Damietta în septembrie.
Lupta pentru putere și tratatul din 1229
În anii următori a existat o luptă pentru putere cu fratele său al-Mu’azzam, iar al-Kamil a fost dispus să accepte o pace cu împăratul și regele Siciliei, Frederic al II-lea, care planifica a șasea cruciadă.
Al-Mu’azzam a murit în 1227, eliminând nevoia de pace, dar Frederick ajunsese deja în Palestina.
După moartea lui al-Mu’azzam, al-Kamil și celălalt frate al-Ashraf au negociat un tratat, prin care întreaga Palestină, inclusiv Transiordania, revenind lui Al-Kamil și Siria lui Al-Ashraf.
În februarie 1229 al-Kamil a negociat o pace de zece ani cu Frederic al II-lea și a redat Ierusalimul și alte locuri sfinte regatului cruciaților.
Tratatul din 1229 este unic în istoria cruciadelor.
Numai prin diplomație și fără confruntări militare majore, Ierusalimul, Betleemul și un coridor care mergea spre mare au fost cedate regatului Ierusalimului.
S-a făcut excepție pentru zona Templului, Domul Stâncii și Moscheea Aqsa, pe care musulmanii le-au păstrat.
Mai mult, toți rezidenții musulmani ai orașului și-au păstrat casele și proprietățile.
Aceștia aveau proprii oficiali ai orașului pentru a administra un sistem de justiție separat și pentru a-și proteja interesele religioase.
Zidurile Ierusalimului, care fuseseră distruse, au fost reconstruite, iar pacea urma să dureze 10 ani.
Însă, deși a făcut pace cu cruciații, al-Kamil a trebuit să se lupte cu seljucii și khwarezmienii înainte de a muri în 1238.
Milostivul
Al-Kamil a modificat legile islamice ale războiului. De exemplu, după ce i-a învins pe franci în timpul cruciadelor, Oliverus Scholasticus a lăudat modul în care al-Kamil a aprovizionat armata francă înfrântă cu mâncare:
„Cine s-ar putea îndoia că o astfel de bunătate, prietenie și caritate provin de la Dumnezeu? Bărbați ai căror părinți, fii și fiice, frați și surori, muriseră în agonie din mâinile noastre, ale căror pământuri le-am luat, pe care i-am alungat goi din casele lor, ne-au reînviat cu propria lor hrană când muream de foame și ne-au tratat cu bunătate chiar și atunci când eram în puterea lor”.
Succesori
Fiii săi ca Salih Ayyub și al-Adil II l-au succedat în Siria, respectiv, în Egipt, dar imperiul ayyubid a intrat curând în războiul civil.
În 1239 tratatul cu Frederic a expirat, iar Ierusalimul a intrat sub controlul ayyubid.
