Strictețea militară romană la Iosephus Flavius
Pe lângă atenția sporită pe care romanii o acordă locului în care e ridicată tabăra, fapt care reiese și din Istoriile lui Polybios, din textul lui Iosephus reiese că romanii avansaseră la capitolul organizare, istoricul evreu menționând că o seamă de meseriași erau aduși pentru a contribui la ridicarea taberei.
Atât interiorul, cât și exteriorul taberei romane arată evoluția parcursă de la istoricul grec la cel evreu: castrul roman de secol I e superior taberei descrise de Polybios, această deosebire reieșind mai ales din zidul de protecție foarte bine rânduit, presărat cu arme mari, capabile să elimine contingente largi de inamici. Dacă la Polybios cortul generalului nu diferea decât prin drapelul roșu arborat de celelalte, la Iosephus Flavius cortul comandantului suprem e asemuit unui templu. Mai mare, mai bine întărit, mai bine rânduit, castrul roman e asemenea unui oraș răsărit peste noapte.
Aceeași strictețe impusă soldaților romani reiese din ambele texte: totul se făcea la ordin, la comun, respectându-se cu sfințenia raporturile impuse de gradul purtat de fiecare soldat. Spre deosebire de textul lui Polybios, din textul de secol I d.Hr. reiese că romanii ardeau tabăra la părăsirea ei, ceea ce Polybios nu menționează. O altă deosebire constă în inovația care este crainicul, al cărui rol este de a-i înflăcăra pe soldați, și care este poziționat, la vreme de plecare, lângă general. Ceea ce rămâne neschimbat este procesul de părăsire a taberei, fiind utilizate tot trei semnale sonore pentru a pregăti armata de marș.
Istoricul evreu continuă prin a prezenta apoi echipamentul fiecărei grupe de soldați. Interesant e că în avangardă nu se mai află extraordinarii, ci o legiune, aleasă prin tragere la sorți. Corpurile de elită sunt acum poziționate în apropierea comandantului suprem. Iosephus Flavius insistă încă și mai mult decât Polybios asupra pregătirii temeinice a romanilor, afirmând că nimic nu e lăsat la voia întâmplării în ceea ce privește organizarea militară.
Din textul istoricului evreu pare că frica joacă un rol și mai mare în educația militară a romanilor. Dacă la Polybios dezertorul, e drept, cu mult noroc, putea scăpa viu în urma bătăii cu ciomagul, la Iosephus Flavius până și micile abateri erau tratate cu maximum de severitate de comandantul suprem. De remarcat că pedeapsa nu mai e decisă de tribun. Mult mai elogios decât textul Polybios, textul istoricului evreu are un grad propagandistic mult mai pronunțat, dorind să arate că teritoriul enorm stăpânit de romani nu e rezultatul întâmplării, ci al strictei rânduiri militare.
