Se pare însă că Basarab cel Tânăr-Ţepeluş și-a păstrat capul pe umeri, deoarece alte izvoare istorice arată că el se retrăsese spre Piteşti, de unde la 6 august 1481 dă un hrisov.
Letopiseţul de la Bistriţa arată „şi mare şi nenumărată mulţime de oameni fură bătuţi cu totul şi toate steagurile fură luate şi nici unul nu le rămasă şi toţi vitejii şi boierii căzură atunci”.
La 8 iulie 1481, a avut loc Bătălia de la Râmnic dintre oastea lui Ștefan cel Mare și cea a lui Basarab al IV-lea cel Tânăr al Munteniei, sprijinit de turci.
În luna noiembrie 1477, Ştefan cel Mare trecuse în Ţara Românească, pentru a-l îndepărta de pe tron pe Laiotă Basarab, fostul său protejat, ceea ce a și reușit.
Domnul Moldovei l-a instalat la cârmă pe Ţepeluş, care nu prea a vut de ales și s-a dat cu otomanii cu care Ștefan era în vrajbă de la 1473.
Țepeluș pregătește răzbunarea
În iunie 1480, Ştefan cel Mare, mână în mână cu voievodul Transilvaniei, Ştefan Bathory, trece iarăși în Ţara Românească, pentru a-l pedepsi pe Ţepeluş, care-i înșelase așteptările.
Înfrânt, trădătorul s-a refugiat la turci, tronul fiind ocupat de Mircea, un fiu nelegitim al lui Vlad Dracul.
Sultanul Mehmed al II-lea nu stă cu mâinile în sân și îi dă ajutor lui Basarab cel Tânăr-Ţepeluş, care a reocupat tronul şi a pregătit în mare secret o puternică expediţie împotriva Moldovei.
Tocmai atunci, Ştefan cel Mare făcea, la rândul său, pregătiri pentru înlăturarea lui Ţepeluş, cerând locuitorilor din ţinuturile Brăilei, Buzăului şi Râmnicului să-l accepte pe favoritul său, Mircea.
Aceştia au refuzat propunerea, enervându-l pe domn.
În lunile mai-iunie 1481, Basarab cel Tânăr, în fruntea unei armate compuse din trupe muntene şi otomane, ultimele fiind conduse de Ali Bey şi Iskender Bey, a invadat Moldova.
A înaintat pe valea Siretului, până la Bacău, arzând şi pustiind totul în cale „până sub Lunca cea Mare”, respectiv lângă Răcăciuni.
Moartea sultanului Mehmed al II-lea , la 3 mai 1481, şi reacţia promptă a lui Ştefan au determinat retragerea oastei turco-muntene. Contraofensiva declanşată de Ştefan cel Mare a mutat acţiunile militare pe teritoriul Ţării Româneşti.
Bătălia decisivă s-a dat, duminică, 8 iulie 1481, la Râmnicu Sărat.
Oastea munteană era superioară numeric celei moldoveneşti, prima având, după cum scrie istoricul Nicolae Iorga, circa 20.000 de oameni.
Însă, victoria lui Ştefan a fost de netăgăduit şi forţele moldoveneşti i-au urmărit pe turci până la vadurile Dunării. Au înconjurat cetatea Turnu şi au incendiat şi malul bulgăresc al fluviului.
De voie, de nevoie, boierii munteni s-au închinat lui Ştefan, care a instalat pe tronul Ţării Româneşti pe Vlad Călugărul (1481, 1482-1495), un fiu natural al lui Vlad Ţepeş.
Mircea, primul preferat de Ştefan, a căzut în dizgraţie.
