Era, pe vremuri, ținutul din marginea Poloniei și cuprindea cetatea Hotinului, menită să apere Moldova dinspre această parte. Județul și-a luat numele de la cetatea care-și rasfrânge, în față Cameniței – bastion al Poloniei de altădată – chipul în apele Nistrului.
Cetatea a fost înălțată de moldovenii lui Alexandru cel Bun, către 1400, cu ajutorul litvanilor marelui principe Vitold. Pâna la trecerea ei în posesiunea Turcilor, cetatea a fost administrată de pârcalabi. Sub Ștefan cel Mare, pârcalabul ei a fost un unchi al Domnului – Vlaicu.
În ea, Petru Rareș a înfruntat pe Poloni.
Din ea, Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, a plecat pentru desele lui incursiuni în Polonia.
În 1600, Mihai asedia pe Ieremia Movilă, închis în cetate.
Trădarea lui Ștefan Petriceicu și a lui Grigore Ghica
Aici, în 1673, Ștefan Petriceicu, Domn al Moldovei și Grigore Ghica, Domn al Țării Românesti, își așezară corturile, alături de oastea turcească, venită să atace pe regele Sobietki, și de aici, trecură în oastea acestuia, trădând cauza Turcilor.
În 1713, Abdi Pasă, serascherul, trecând prin Hotin, cu oaste, spre a instala că rege în Polonia pe Stanislas Leszczynski, prietenul lui Carol XII și viitorul socru al regelui Ludovic XV al Franciei, puse mâna pe frumoasă cetate a Moldovei.
Cu ajutorul chiar al lui Nicolae Mavrocordat care domnea atunci în Moldova, el îi făcu reparații și adaosuri – într-un miserabil stil turcesc – și o dădu în primire, împreuna cu ținutul înconjurator pe care îl smulse Moldovei, unui pașă, că să fie de apărare Semilunei, în acest punct amenințat de expansiunea teribilă a Rusiei.
Așa se născu raiaua Hotinului, a cărei existența tulburată de incursiuni austriece și rusești, în 1739, 1769, 1788 se sfârsi în 1812.
Descrierea lui Iorga
Cetatea Hotinului , pe care profesorul N.Iorga o descrie astfel în cartea să « Neamul românesc în Basarabia » : « Meșteri din Podolia sau italieni au lucrat Hotinul cel nou, pe la 1400. Ei au făcut din piatră bine potrivită și amestecată cu linii de cărămidă, pentru podoabă, un masiv rotund de zidărie strașnică, ce se ridică drept pe malul Nistrului puternic. Turnuri se umflă pe la colțuri, tot așa de uriaș plănuite și aduse la îndeplinire.
În centru se făcură încaperi de rugăciune și locuința, și printre năruiturile de acum, printre multele schimbări, care au pierdut astăzi mai orice înfățisare, ramâi uimit când vezi semnele deosebitoare ale arhitecturii din veacul al XV-lea al Moldovei.
Casele acestea care au fost spoite cu roșu pentru haremul vreunui pașă, au ferești de piatră albă, în arcuri sfarâmate, și o ușe de biserică în care se taie trei rânduri de linii împodobite, că la ușa bisericii din Scânteie, clădită de Ștefan cel Mare.
