Ceaușescu a vorbit despre marea nenorocire în şedinţa din 15 aprilie 1974 a Comitetului Executiv al CC al PCR:
„Nu ştiu dacă aţi aflat – sau poate au spus tovarăşii – a fost un incendiu foarte grav la Piteşti, la Combinatul petrochimic, la instalaţia de pirolită.
Sigur, cauzele o să le vedem, deocamdată instalaţia a fost scoasă din funcţiune, mai precis, una din părţi, pentru că ea este mai complex”.
Dictatorul a fost întrerupt de soţia sa, Elena: „Este distrusă o parte şi este scoasă din funcţiune total”.
Tot Elena a ținut să sublinieze: „Toate accidentele se întâmplă de Paşte şi de sărbători”.
Măsurile luate imediat de autorităţile locale şi cele de la Bucureşti au fost amintite, pe scurt, de Nicolae Ceauşescu, tot în şedinţa din 15 aprilie 1974:
„A fost oprit întregul combinat; când ne-a informat, am dat indicaţii să oprească tot combinatul, pentru că altfel puteau să apară pericole şi în altă parte.
Sigur, în întregime, instalaţia de piroliză nu va putea funcţiona până nu va fi repusă în funcţiune total, dar distrusă propriu-zis este o secţie a instalaţiei – ca să spun aşa.
Este adevărat că este una din cele mai importante. Acum, tovarăşii spun că s-a reuşit să se stingă complet focul.
Aseară, pe la ora 20.30, tovarăşii ne-au informat pe noi; mai precis, primul-secretar m-a informat pe mine pe la ora 21.15, s-au trimis acolo măsuri şi am mers şi noi acolo.
Sigur, urmează acuma, după ce se răceşte instalaţia, să vedem măsurile pentru refacerea ei cât mai iute. Şi, sigur, să vedem şi cauzele şi toate celelalte, şi măsurile care trebuiesc luate.
Trebuie însă, tovarăşi, să atragem din nou atenţiunea asupra măsurilor, pentru că acest lucru arată încă o dată că nu am luat, nici pe linie de partid, măsuri serioase, şi pe linie de interne – nu e aici ministrul de interne – dar trebuia ca în asemenea împrejurări, cu 2-3 zile înainte să se organizeze măsuri speciale.
Avem o hotărâre în privinţa aceasta! Să se instituie acolo comandament, cu activişti de partid, cu alţii, pentru a supraveghea, pentru că este clar, că până la urmă, este o neglijenţă”.
Polihroniade și Europa Liberă
Neculai Constantin Munteanu, celebrul realizator de la Europa Liberă, a povestit, pentru adevarul.ro, întâmplarea într-o altă cheie:
„Alfons Polihroniade era inginer chimist de profesie, interpus de Securitate la montarea unor instalaţii de mare valoare la Combinatul de la Piteşti, provenită de la firma vest-germană Lurgi.
Mai mult, a fost instruit de Securitate să pară ca face jocul firmei Lurgi, faptă pentru care a fost răsplătit cu un comision de 500 000 de mărci, bani care, în cele din urmă ar fi ajuns în conturile Securităţii şi mai apoi ale statului român.
În 1974 la instalaţia de piroliză provenită de la firma Lurgi, la care asistase şi Alfons Polihroniade, a avut a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, cu pagube mari. Tot Polihroniade a fost însărcinat cu tratativele pentru obţinerea unor despăgubiri, dar firma germană a refuzat scurt, instalaţia ieşise din garanţie.
De aici filmul se rupe, Alfons Polihroniade dispare din peisaj. Numele lui reapare în actualitate în 1978, la câteva zile după ce informaţia cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa devine publică.
Alfons Polihroniade făcea parte din armata de agenţi secreţi plasată în Vest de braţul cel lung al Securităţii.
Au fost retraşi diplomaţi care aveau imunitate, dar şi mulţi agenţi în adormire despre care se credea că îi ştie şi Pacepa.
Şi pe Polihroniade există informaţia că îl ştia. Şi tot ce urmează de aici încolo este din cărţi, din poveşti şi din documente scăpate mai mult sau mai puţin interesat de Securitate.
Între 1974 şi 1978, Alfons Polihroniade, împreună cu a doua soţie, a cerut azil politic în RFG, l-a primit, s-a stabilit în München, a fost semnalat la un curs unde azilanţii învăţau sau îşi perfecţionau limba germană şi, pentru că era om de lume, simpatic şi foarte anticomunist, intrase destul de bine în mica lumea a românilor din München.
Şi a dispărut imediat după fuga lui Pacepa.
Când poliţia l-a căutat, a găsit un apartament aproape gol.
În graba mare, îşi luase toate lucrurile de valoare, nevastă, bijuterii, aparatură electronică mai ales.
În garaj însă a uitat o maşină. Care nici măcar nu era a lui. Era a unui român cu care se împrietenise şi de la care o luase cu împrumut.
Acel prieten făcea sau urma să facă parte din anturajul Europei Libere. Pe scurt, Alfred Polihroniade nu stătuse chiar degeaba.
Oameni mai pricepuţi într-ale Securităţii au presupus că plasarea lui Polihroniade viza mai puţin firma Lurgi şi, mai mult, Europa Liberă.
Dar, prinde orbul, scoate-i ochii.
Relatări despre scurta şi relativ rodnica epopee müncheneză a lui Alfons Polihroniade au apărut în două cărţi. Prima este “Culisele spionajului românesc, DIE 1955 – 198o” de Mihai Pelin, Editura Evenimentul Românesc, 1997, foarte critică la adresa DIE şi a fugarului Pacepa.
A doua este „Autopsia, Demontarea unei înscenări securiste împotriva generalului Pacepa”, de Sorin Roşca Stănescu şi Cornel Dumitrescu, foarte elogioasă la adresa lui Pacepa”.
Preluat de la organele de contraspionaj
În cartea sa „Culisele spionajului românesc, DIE 1955 – 198o”, Mihai Pelin scrie:
