Gruparea care a pus în practică Operațiunea Susannah fusese înființată încă din 1948, când evrei egipteni fuseseră recrutați de către agentul Avraham Dar, care intrase în Egipt sub identitatea unui englez, John Darling.
Ministrul apărării Pinhas Lavon (foto), șeful lui Givli, și primul ministru Moshe Sharett nu știau de operațiune.
Givli făcea parte dintr-o puternică grupare din ministerul de interne, protejată de Ben Gurion, ce se retrăsese în Deșertul Negev, care adesea acționa pe cont propriu și împotriva deciziilor guvernului.
Prima bombă a fost detonată pe 2 iulie 1954 la poșta din Alexandria. Pe 11 iulie, negocierile dintre Marea Britanie și Egipt, s-au reluat după un blocaj de nouă luni.
A doua zi ambasada israeliană a fost asigurată că armele rămase în depozitele militare nu vor fi date egiptenilor după retragerea britanică, dar activiștii lui Gurion nu au fost convinși.
Pe 14 iulie, agenții lor aflați în legătură radio cu Tel Avivul au incendiat bibliotecile SUA din Cairo și Alexandria.
În aceeași zi, o bombă cu fosfor a explodat prematur în buzunarul lui Philip Natanson, care aporape a ars de viu, în timp ce intra în cinematograful britanic Rio din Alexandria.
Trădătorul Elad este primit ca un erou
Arestarea și confesiunile lui au dus la deconspirarea întregii rețele. Pe 23 iulie, la aniversarea revoluției din 1952, agenții israelieni au incendiat două cinematografe din Cairo, poșta centrală a orașului și gara.
Procesul spionilor israelieni a durat între 11 decembrie și 3 ianuarie. Nu toți vinovații erau acolo deoarece colonelul Dar și încă un coleg au reușit să scape, iar Max Bennett, evreu ungur, s-a sinucis.
Elad este colegul care a fost lăsat să scape. A fost primit în țară că un erou, neștiindu-se că el trecuse de partea egiptenilor.
Oricum toți inculpații prezenți au pledat vinovat. Majoritatea, inclusiv Marcelle Ninio, au fost trimiși la închisoare.
Dar Dr. Musa Lieto Marzuk, cetățean francez născut în Tunisia, care era chirurg la Spitalul Evreiesc din Cairo, și Samuel Azar, un profesor de inginerie din Alexandria, au fost condamnați la moarte și spânzurați, în fața reprezentanților Franței, Marii Britanii și Statelor Unite.
Israelul a reacționat cu furie, ca și unii evrei din Vest: atentatorii au fost declarați martiri.
Întreagă poveste a primit numele de Afacerea Lavon, deoarece la procesul din Cairo s-au adus argumente că Lavon, ministrul apărării din Israel, ar fi aprobat campania de sabotaje.
Dar în Israel, Lavon i-a cerut primului ministru Moshe Sharett să facă o anchetă secretă. Benyamin Givli, șeful spionajului, a spus că operațiunea a fost autorizată de Lavon în persoană.
Alți doi protejați ai lui Ben Gurion, Moshe Dayan și Shimon Peres, au depus mărturie împotriva lui Lavon.
Lavon a denuntzat documentele lui Givli că falsuri și a cerut demisia celor trei dar Sharett l-a demis pe Lavon și l-a chemat pe Ben Gurion să se întoarcă la Ministerul Apărării.
A fost o întoarcere triumfanta a „filosofiei activiste” pe care au încercat s-o schimbe și Lavon și Sharett. Primul rezultat a apărut după doar o săptămână: un raid neprovocat în Gaza, care a adus moartea a 39 de egipteni și a declanșat Războiul din Suez în 1956.
Adevărul iese la suprafață
