Online

Socola, lăcașul deznădejdii – la 1937

 Cătălin Pena
Socola, lăcașul deznădejdii – la 1937

La câțiva kilometri de la bariera Socola, un autobuz al Societății comunale de electricitate, ce face cursa Socola-Buciumi, te lasă la poarta Azilului de alienați Socola, înființat în anul 1905 și condus pe acea vreme de doctorul Al. Brăescu, astăzi sub conducerea savantului profesor dr. Baliff, își începea reportajul, publicat în Ilustrațiunea română din 24 februarie 1937, C. Luca-Iași.

De departe te întâmpină un șir de clădiri curate, situate pe deal și înconjurate de plantații și grădini de zarzavat. Sunt paviolioanele ce adăpostesc alienații din întreaga Moldovă și Basarabie, circa 700 de suflete. Pe aleile largi ce duc către pavilioane e liniște adâncă. Doar în vale, printre șirurile de varză, un grup de pensionare în halate cafenii și cu bonete albe pe cap, se ciondănesc între ele. În fața pavilionului Administrației, doi bolnavi privesc la o căruță ce a adus un nou nenorocit și se ceartă făcând gesturi largi. Curios, mă apropii de ei.

 

La început eram nedumerit, însă primul, cum mă văzu, veni spre mine, arătându-mi calul înhămat la căruță:

- Spune și tu: Nu-i elefant ăsta?

 

Și apropiindu-se mai mult de mine mi-l arată cu un gest discret pe tovarășul lui de ceartă, șoptindu-mi:

 

- El e nebun. Nici nu vede ce trompă și ce colți are elefantul…

 

Eu trebui să-l aprob, iar el satisfăcut se îndepărtă contemplându-și prietenul și murmurând:

 

- Da, da, e nebun, nebun de legat!

 

Am intrat în biroul medicului de serviciu unde se făcea primirea bolnavilor. O femeie gârbovită de ani și necazuri venise 40 km, prin ploaie și ninsoare din Basarabia, satul Izvoare, cu un băiețandru de vreo 17 ani, care sta jos pe parchet, ud până la piele, clătinând mereu din cap.

 

- De cât timp e bolnav băiatul?

 

Femeia cu o mână la gură, răspunde medicului, netezind cu cealaltă capul lui fecioru-su:

 

- De 11 ani, dom doftor.

- Ei, de ce nu l-ai adus până acum?

- Păi… am crezut și eu că-i trece.

Am fost cu el la mânăstirea Neamțului și i-o cetit preotul, am fost și pe la babe și i-o descântat „de spăriet” și de „vântul cel rău”, dar degeaba. Acu am venit și la mneavoastră să văd ce oi putea face cu el.

 

De acolo am trecut prin câteva saloane unde, din cauza timpului prost, bolnavii stau pe marginea paturilor. Unii gesticulează vorbind cu o persoană imaginară, alții stau încruntați privind într-un punct fix etc.

Unul se plimbă cu pași mejestuoși, de la un perete la altul.

 

La un moment dat se oprește și, ridicând mâna în sus, strigă de-ți ia auzul:

- Adunareaaa!

Îl cheamă Matei L., însă în spital e cunoscut sub numele de „Kaizerul!.

- Cum te cheamă? Îl întreb eu.

- Hehe! Sărman muritor. Îndoaieți genunchii și lipește fruntea de pământ, căci vorbești cu Majestatea Sa Imperială „Kaizerul Americii de Sud”.

Și, umflându-și pieptul, mă privi disprețuitor și-și urmă plimbarea, întreruptă de un „umil muritor”.

 

Un altul mă oprește autoritar:

 

- Ia scoate doi lei să-mi iau țigări!

Mă execut și-l întreb apoi de unde e.

- Eu sunt calul lui Dumnezeu. Când arunc cu picioarele și izbesc în porțile cerului se tremură pământul din temelii.

Și spre a mă convinge de cele spuse începu să necheze și să sară în sus, aruncând din picioare în toate direcțiile.

 

De aici am trecut în pavilionul femeilor. La intrare, inscripția „Liniștiți” îți arată gradul de nebunie al pacientelor.

 

Iar de la etaj, unde e secția „furioșilor”, te privesc printre gratii zeci de figuri crispate, unele cântând, iar altele scuipându-te sau amenințînd cu pumnul.

Mă primește Nastasia N., licențiată, originară din Basarabia, care se prezintă:

- Contesa de la Riviere.

Și cu o avalanșă de cuvinte se scuză că nu ne poate primi în apartamentele sale deoarece e deranj și ...deh! „Noblesse oblige”. (Cu toate că contesa e desculță și în halat).

 

Când am părăsit ospiciul și m-am văzut în șosea mi s-a părut că sunt în altă lume. Și nu știu de ce mi-a trecut prin minte inscripția de pe frontispiciul intrării în „Infernul” lui Dante: Voi ce intrați, lăsați orice speranță.

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric