Singurul condamnat din afacerea „Skoda”, scos din închisoare și trimis, cu valet, la băi la Herculane

 

Bruno Seletzky, fostul reprezentatnt pentru România al marilor uzine cehoslovace și singurul condamnat în afacerea interbelică „Skoda”, era scos din închisoare, pe 5 septembrie 1936, și trimis să se trateze la Băile Herculane.

Bruno Seletzky fusese trimis la băi conform dispozițiilor Ministerului de Justiție și hotărârii Direcției Generale a Penitenciarelor, fixându-i-se domiciliul forțat, de fapt reședința de iarnă, la Băile Herculane.

El ispășise jumătate din condamnare de cinci ani de închisoare și ceruse să fie trimis la un tratament medical special, nemaiputând suporta regimul penitenciar.

Fără un braț și un călcâi

Medicii legiști și-au dat avizul în sensul imediatei sale internări, indicându-se trei stațiuni balneo-climaterice din România.

Ei constataseră că deținutul suferea de următoarele: afecțiune de cord, fractura coloanei vertebrale care amenința cu paralizia, lipsa brațului drept încă din timpul războiului pe care l-a făcut ca ofițer, fiind rănit de trei ori, prezența unui mic proiectil la un milimetru de inimă, lipsa completă a unui călcâi și mișcările limitate ale brațului stâng.

Osânditul trecea din celula penitenciarului Brașov la clima caldă de pe Valea Cernei.

Singura restricție mai severă era să nu ia legătura cu persoane din afară, în afara membrilor familie.

Deținutul cu valet

Programul său consta în băi la 7 dimineața, odinhă în camera, două ore de plimbare, masa la restaurantul cazinoului, iarăși o mică plimbare și reîntoarcerea în camera.

Poliția, care-l supraveghea, știa că la dispozițiile lui Seletzky era un valet, plătit de societatea Skoda, și că fratele său, onginerul Seletzky, era la Băile Herculane.

Condamnatul ocupa camera 34 de la etajul doi al hotelului Ferdinand.

El i-a declarant reporterului I. Bănciulescu că nu intenționa să ceară revizuirea proecesului, ci va lupta pentru completa sa reabilitare și ridicarea tuturor învinuirilor prin Parlament.

De asemenea, socotea că va trebui să se reabiliteze memoria generalului Sică Popescu, care se sinucisese, iar numele acestuia să fie dat unui regiment de artilerie.

Cu ochii în lacrimi, el i-a spus ziaristului: „Puțini cunosc ce înseamnă a suferi pe nedrept”.