Destinul lui Tudor Greceanu. Aviatorul de elită din cel de-al Doilea Război Mondial condamnat de comuniști la ani grei de închisoare
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial i-a schimbat complet viața locotenentului Tudor Greceanu, aviator cu peste 6000 de ore de zbor realizate în 1000 de misiuni de luptă. Născut pe 13 mai 1917 într-o familie de origine boierească, Tudor Greceanu a urmat școala de ofițeri de aviație pe care a absolvit-o în 1939 într-o generație cu numai 29 de absolvenți de piloți, mecanici și naviganți.
Încadrat inițial la garnizoana din Iași, acesta reușește în 1940 să se înscrie la cursurile aprofundate ale Școlii de aviație de vânătoare din Buzău:
“În 1940, la terminarea școlii de piloți de vânătoare, eram singurul dintre colegii mei care obținuse șapte brevete. În afara brevetului de pilot de război pe care îl obținusem la școala militară, dețineam brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobație, brevetul de zbor de noapte, brevetul de zbor fără vizibilitate”.
Tânărul ofițer este trimis pe front încă de la intrarea României în Război, iar pentru curajul de care a dat dovadă la Stalingrad este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și cu Crucea de Fier. Ajunge de asemenea și pe frontul de vest, până în Cehoslovacia, iar mai apoi revine în țară ca un adevărat erou:
“Nu mi-am pierdut niciodată vreu coechipier, n-am pierdut niciodată vreun avion de sub protecție și n-am rupt niciodată nici măcar vreun cauciuc. Avionul nu l-am lăsat niciodată, atunci când l-am solicitat, mi-a răspus ca un prieten. Eram îndrăgostit de el și mi se rupea inima ori de câte ori am fost nevoit să sar cu parașuta și să abandonez unul”.
Schimbările politice de după război l-au trimis pe Greceanu în arestul Securității, fiind dat afară din armată în 1949, din cauza unei scrisori trimise în Occident:
“Locuiam pe strada Washington, pe atunci Rozelor, în apartamentul doamnei Racoviță. Într-o seară pe la ora zece, a sunat telefonul și o voce de femeie a întrebat de mine. Am răspuns la telefon și mi-a spus: “Fiți atent, sunteți pe lista viitoarelor arestări. La 4 aprilie m-am pomenit cu șapte inși în camera în care dormeam. Un locotenent, iar ceilalți erau subofițeri, toți îmbrăcați civil. Nu știu cum au intrat în casă, pentru că n-au sunat. A început o percheziție, adică devastarea întregii locuințe. Au aruncat pe jos cărțile din bibliotecă, au golit sertarele. Eram înspăimântat pentru că erau în bibliotecă o mulțime de cărți care figurau pe listele cărților interzise.”
Condamnat la opt ani de închisoare, aviatorul a trecut prin mai multe închisori comuniste printre care cele de la Pitești, Jilava și Canal. În 1951 a fost dus la Aiud, unde Mircea Vulcănescu și Mihai Mărgineanu pregăteau o evadare în masă. Tentativa de a fugi din pușcăria comunistă a avut loc pe 21 decembrie 1952, însă la ea nu au participat decât trei deținuți: aviatorii Tudor Greceanu și Gheorghe Spulbatu și jurnalistul Vasile Șirianu.
Ancheta a continuat în următoarele luni în beciurile Ministerului de Interne:
“Degetele mele au fost stâlcite, prinse în tocul ușii. Am fost ținut în anchetă, cu bătăile respective, timp de mai bine de o lună (…) Ancheta consta în schingiuiri fizice și din schingiuri așa-zise biologice – anchetă non-stop. Oră după oră se schimbau anchetatorii, dar tu rămâneai tot acolo. Achetatorii sperau că undeva te vei contrazice. Din fericire, aveam o memorie foarte bună și nu m-am contrazis niciodată. Am dat cel puțin 60 de declarații în decurs de trei zile, cât am rezistat. O altă formă de tortură era ceea ce ei numeau manej: erai obligat să alergi de jur împrejurul camerei, sub supravegherea milițianului. De îndată ce te opreau, erai bătut și trebuia să continui alergarea. Când îți era cu desăvârșire imposibil să mai alergi, aruncau o găleată cu apă peste tine și erai trimis în celulă. Am rezistat 24 de ore la manej, 24 de ore am alergat”.
Aviatorul a beneficiat de amnistia generală din 1964, a revenit după eliberare la București și a avut diverse locuri de muncă necalificate, lucrând, în ultimii ani ai activității profesionale, la Institutul de Arhitectură. Grav bolnav, slăbit după anii grei de detenție, aviatorul Tudor Greceanu a murit la București, pe 29 decembrie 1994, după o lungă suferință, având ambele picioare amputate.
