Sfântul Atanas sau Ak Iazalî Sultan din Dobrogea, venerat de creștini și musulmani

 

În perioada interbelică, Valea Batovei atrăgea, în luna mai, ca un magnet populația Cadrilaterului de hramul Sfântului Atanas. Era și ziua lui Ak Iazalî Sultan.

Ruina mausoleului de la marginea satului Teke era asaltată de un furnicar de pioși, veniți să aducă ofrande și să se roage sfântului. Și turcii și bulgarii și-l disputau pașnic, iar Sfântul se pare că-i ajuta pe toți, fiincă nimeni nu pleca cu impresia că n-a fost ascultat de sarcofagul de piatră.

Varianta bulgarilor

După bulgari, Sfântul Atanas fusese un călugăr care tămăduia boli și beteșuguri, implora mila Domnului când era secetă sau molimi, așa că se făcuse vestit în toată peninsula balcanică.

Bașca, era și foarte bogat.

Turmele lui nesfârșite, pământurile lui roditoare, livezile doldora de fructe, erau ale tuturor.

Nimic nu-și opera pentru el. Contingentele de miei erau împărțite celor ce nu aveau carne, grânele asemenea, fructele satisfăceau bucuria și sănătatea plozilor.

Bulgarii susțineau că Atanas a fost un turc creștinat,

Varianta turcilor

Biografia musulmană a lui Ak Iazalî Sultan e puțin altfel. E a unui pustnic poposit în mănoasă vale a Batovei, pe vremea sultanului Murat al II-lea, în secolul XIV. El predica vrerile lui Allah, care i le transmitea direct. Faima lui a ajuns repede la Stambul.

Victoriile imperiului otoman prezise de Ak Iazalî Sultan l-au făcut pe Murat al II-lea să-i construiască un lăcaș, unde să locuiască prorocul, și o bucătărie unde să împartă pelerinilor din gratitudinea împărătească.

Sălașul e de fapt o geamie, fără minaret, numai cu o cupolă în stil arab, devenit criptă după moartea prorocului.

Pentru lăcașul pustnicului și, după aceea, pentru mausoleul lui, dărnicia lui Murat a fost fără de margini. Candele de aur atârnau din tavan, covoare de preț tapisau pereții și pardoseala din dale șlefuite. Vitralii scumpe lăsau să pătrundă o lumină colorată și discretă pe locul de rugăciune al sfântului.

Deschizătura

Când a murit a fost pus în sarcofagul de piatră din mijlocul lăcașului. La un capăt al criptei a fost lăsată o deschizătura prin care pelerinii să capete alinare și tămăduire, apropiindu-și de ea părțile bolnave, sau introducând mâna și luând binecuvântare.

După ce terminau veghea, bulgarii, turcii, macedonenii etc. mai aveau de îndeplinit un obicei. Chiar în fața lăcașului era un ulm scund, pomul sfânt, crescut din lingura de lemn a pustnicului, înfiptă în pământ după moartea lui.

Fiecare își desprindea o fâșie dintr-un strai și o lega de una din ramuri. A lega o fâșie însemna a ți se îndeplini o dorință.

 

Sursa: Ștefan Roll, Teke: Mecca Dobrogei, 1937

Parteneri