Secretul prin care un imperiu milenar al Europei a reușit să își mențină puterea un timp îndelungat
Imperiul Bizantin a constat inițial din partea de est a Imperiului Roman, inclusiv teritoriile Greciei, Turciei și Balcanilor de astăzi. De-a lungul timpului, imperiul s-a extins pentru a include o mare parte din regiunea mediteraneană și chiar părți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Una dintre trăsăturile definitorii ale Imperiului Bizantin a fost amestecul său unic de culturi clasice, romane și creștine. Bizantinii erau mândri de moștenirea lor romană, dar au adoptat și limba greacă și și-au dezvoltat propria formă distinctă de creștinism ortodox răsăritean. Această fuziune a culturilor a creat o civilizație bogată, care era distinctă atât de Imperiul Roman de Apus, cât și de statele islamice învecinate.
Imperiul Bizantin a fost condus de o serie de împărați puternici, dintre care unii erau mari lideri militari, iar alții venerați pentru contribuțiile lor în filozofie și știință. Cel mai faimos dintre acești împărați a fost Iustinian I, care a domnit între 527 și 565. Iustinian I este cel mai bine cunoscut pentru eforturile sale de a recuceri Imperiul Roman de Apus și pentru ,,patronarea” așa-numitului Codex Iustinianus, o compilație de legi care exemplifică dreptul roman.
Un alt factor care a contribuit la succesul Imperiului Bizantin a fost sistemul său sofisticat de guvernare
Unul dintre motivele longevității remarcabile a Imperiului Bizantin a fost capacitatea sa de a se adapta circumstanțelor istorice. De pildă, când Imperiul Roman de Apus a fost invadat de triburile barbare în secolul al V-lea, bizantinii au reușit să absoarbă multe dintre aceste popoare în propria lor societate. Când armatele arabe au cucerit o mare parte din regiunea mediteraneeană în secolele al VII-lea și al VIII-lea, bizantinii și-au putut menține influența prin diplomație și comerț.
Împăratul bizantin era conducătorul suprem, dar era înconjurat de o birocrație complexă care includea miniștri, generali, judecători și colectori de taxe. Acest sistem de guvernare a permis Imperiului Bizantin să-și guverneze eficient teritoriile îndepărtate și să răspundă condițiilor în schimbare cu o viteză și o eficiență remarcabile.
În ciuda numeroaselor sale succese, Imperiul Bizantin a intrat în cele din urmă într-o perioadă de declin în secolele al XI-lea și al XII-lea. Acest declin s-a datorat unei combinații de factori, inclusiv lupte interne, declin economic și o serie de războaie devastatoare cu turcii selgiucizi. În 1204, orașul Constantinopol a fost jefuit în timpul celei de-a IV-a cruciade, iar Imperiul Bizantin a fost, efemer, desființat.
A urmat apoi cucerirea orașului de către otomani.
