În timp ce majoritatea locuitorilor din Pompei au fost uciși de ploaia de cenușă și roci vulcanice scuipate de crater, Herculaneum a fost mai întâi lovit de căldura lavei. Căldură suficient de mare pentru a transforma creierele locuitorilor în sticlă.
Distrugerile materiale au fost și ele însemnate. A fost afectată și vila lui Lucius Calpurnius Piso, socrul lui Iulius Cezar. Aici se afla o bibliotecă impresionantă, conținând o mie opt sute de suluri de papirus, transformate în bucăți înnegrite, carbonizate.
Din fericire, cu ajutorul tehnologicei revoluționare a imagisticii spectrale, acestea vor putea fi descifrate.
Potrivit herculaneum.ox.ac.uk, sulurile acestea reprezintă cea mai mare bibliotecă ce a supraviețuit perioadei greco-romane. Ele au fost descoperite de Karl Weber, care a întreprins primele săpături la Pompei și Herculaneum, în 1749.
Deși Weber a lucrat încet și cu foarte mare grijă, pentru a reduce la minimum distrugerile, tentativa de a desfășura papirusurile s-a dovedit un dezastru.
Sulurile au fost tăiate vertical, pierzându-se astfel o mare parte din țesătură, iar încercările de a separa paginile pentru a putea fi citite, mai mult au distrus decât au folosit.
Cercetătorii de la Universitatea din Kentucky, conduși de profesorul Brent Sales, directorul Centrului pentru Vizualizare și Medii Virtuale, beneficiind de ajutorul acceleratorului de particule Diamond Light Source, au bombardat sulurile cu raze X, iar datele au fost analizate de un program de computer creat special pentru a recunoaște cernelurile folosite la scrierea papirusurilor.
Potrivit ifiscience, dr. Seales a afirmat:
„Mai întâi, vom vedea imediat structura internă a sulurilor cu o claritate mai mare și avem nevoie de acest nivel al detaliilor pentru a descoperi straturile foarte puternic presate pe care se află textele.”
Și profesorul din Kentucky a adăugat:
„Mașina cu învățare automată pe care o dezvoltăm va amplifica acest semnal al cernelii, determinând un algoritm informatic să îl recunoască – pixel cu pixel – plecând de la fotografii ale fragmentelor desfăcute, care arată exact unde se află cerneala – vocel cu voxel – în datele tomografice corespunzătoare ale fragmentului.”
Revista Smithsonian scrie că doctorul Seales încearcă de 13 ani să obțină acces la suluri, în condițiile în care multe biblioteci care dețin aceste papirurusuri, inclusiv cea din Napoli, nu i-au permis.
Institut de France, deținătorul a șase suluri, i-a permis în cele din urmă lui Seales să studieze trei mici fragmente de la câteva papirusuri distruse când s-a încercat să fie desfăcute.
După ce savantul a putut determina că mici cantități de plumb erau prezente în cerneala anumitor suluri, Institut de France i-a acordat accesul la două suluri neatinse.
După ce a fost scanată de un scanner CT de mare rezoluție, cerneala nu a devenit detectabilă, așa cum sperau cercetătorii.
După ce a petrecut doi ani la Google Cultural Institute din Paris, Seales a fost capabil să creeze algoritmii care interpreteze datele derutante generate de scanerul CT și de tomografia cu raze X.
Dotat cu noua tehnologie și cu un scaner portabil Artec Space Spide, Seales a mers la biblioteca Bodleian de la Universitatea Oxford pentru a digitaliza un fragment de pergament.
După mai multe luni de cercetări în Kentucky, profesorul a revenit în Marea Britanie și a solicitat ajutorul acceleratorului de particule Diamond Light Source.
El a putut astfel dovedi în fața unei săli de conferințe arhipline de la Oxford că metoda sa funcționează, prezentând o imagine 3D care dezvăluia pagini separate. Acestea fuseseră imposibil de despărțit prin alte mijloace.
Deoarece studiul doctorului Seales a fost acceptat de mulți cercetători ai scrierilor antice, mulți sunt nerăbdători acum să folosească această tehnologie revoluționară pe manuscrise imposibil de cercetat din cauza stării lor fragile.
Gregory Heyworth, medievalist la Universitatea Rochester din New York, a declarat entuziasmat:
„Am schimbat canonul. Cred că viitoarea generație va avea o imagine foarte diferită a antichității.”
