Françoise Thom spune:
„Ciudățenia limbii de lemn vine din faptul că, spre deosebire de celelalte limbi, ea nu are decât o funcție: să servească de vehicul ideologiei. Ea este deci infinit mai simplă decât limba naturală”.
Wikipedia ne lămurește: Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează un limbaj fără conținut ideatic consistent, plin de clișee.
La rându-i, George Pruteanu susținea:
„În sensul ei clasic, limba de lemn este jargonul complex, cu particularități lexicale, topice și stilistice, elaborat de puterea totalitară pentru a-și obscuriza discursul.
Limba de lemn este astfel opusul transparenței, ea trebuie descifrată, citită printre rânduri”.
Lucrețiu Pătrășcanu (foto) este unul dintre primii creatori ai limbii folosite în propaganda comunistă din România.
În publicistica și în discursurile sale găsim, în formă embrionară, o seamă de elemente care se vor dezvolta în limba de lemn din deceniile următoare, după instaurarea regimului comunist în România.
Există, deci, un fir roșu care leagă prima elaborare ideologică a propagandei comuniste din perioada leninistă (Pătrășcanu îl cunoscuse pe Lenin în 1922), prima răspândire a mișcării comuniste în România din perioada așa-zisă ilegalistă, și afirmarea limbajului totalitar în perioada regimului.
Totuși, limbajul folosit de către Lucrețiu Pătrășcanu nu se poate compara cu limba folosită de către responsabilii propagandei comuniste ai anilor ’60-’80, motivul principal fiind pregătirea lui personală și intelectuală, care i-a permis să pună bazele limbii propagandistice comuniste, dar fără să ajungă până la rezultatele catastrofale ale limbii regimului, și probabil fără să-și imagineze rezultatele finale.
O seamă de cuvinte și concepte cheie se repetă cu mare frecvență în discursurile lui Pătrășcanu, precum pacea, progresul și cooperarea:
„Pacea, dorinţa tuturor popoarelor, nu ne este adusă nici de Papa de la Roma, nici de împăraţi şi regi, nici de boieri şi fabricanţi; pacea a fost cucerită pe baricadele oraşelor Rusiei cu sângele revoluţionarilor, muncitori şi ţărani, călăuziţi de lumina socialismului!”.
Limba de lemn a lui Ceaușescu
În mod normal, vocabularul limbii române are în jur de 120-125.000 cuvinte, vocabularul român fundamental conținând aproape 1.500 de cuvinte.
Cuvintele necesare unui om că să se exprime în viață de zi cu zi sunt între 4000 și 5.000.
Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu de la congresul al XIV-lea al PCR din 1989 conține 3.110 cuvinte, din care cuvintele care diferă între ele sunt 450-500 (adică fără să considerăm repetițiile).
Deci un vocabular cu 10 ori mai redus decât cel al unei persoane care stăpânește propria limbă.
Apărut în 2008, „Dicționarul limbii române de lemn” al lui Aurel Sasu este o lucrare deosebită care ne dovedește importanța istorică a acestui limbaj, pentru cei care l-au folosit de-a lungul timpului, pentru cei care s-au născut în mijlocul propagandei comuniste această limbă, și pentru cei care au refuzat-o
Sasu scrie în prefață:
„De ce un Dicționar al limbii române de lemn? Fiindcă e limba în care, cinci decenii, am vorbit, am scris, am suferit, am aclamat, am fost umiliți, am celebrat, am slujit răul și am sperat”.
Sursa: Jasmine Maria Gelain, Limba de lemn ȋn presa romȃnească din
perioada comunistă
