Cu două excepții, în 2001 (când Filarmonica a salutat descoperirea, în 1999, a unui aranjament orchestral al Marșului făcut chiar de Johann Strauss în 1848) și în 2005 (când bucuria finalului concertului a fost umbrită de tragedia Cutremurului din Asia), spectacolul se încheie cu publicul ținând ritmul Marșului pe același aranjament muzical adoptat pentru prima oară în 1946.
Doar că anul acesta, consiliul director al Filarmonicii a cedat atacurilor din ultimii ani care legau tradiția vieneză de perioada nazistă!
Marșul, scris de Strauss în onoarea victoriei mareșalului Josef Wenzel Radetsky von Radetz în bătălia de la Custozza, și-a pierdut în timp semnificația războinică, devenind mai degrabă ritmul ținut de chelnerii care aduceau bucatele la mese. Asta până în anii naționalism-socialismului, când Adolf Hitler și al său minister al propagandei au descoperit că valsul este simbolul perfect al culturiii germane, Strauss a fost declarat ”cel mai german dintre compozitori”.
În acea perioadă, unul dintre compozitorii afiliați ministerului, Leopold Weninger a făcut un nou aranjament orchestral marșului. Ritmul a crescut, fiind susținut de percuție, armonia a devenit mai amplă, producându-se astfel un efect mobilizator. Marșul redevea ”războinic”.
Ghinionul piesei este că, în 1946, dirijorul concertului, Joseph Krips, a ales tocmai această versiune pentru a încheia concertul de Anul Nou. Interesant este că Leopold Weninger murise deja de șase ani. Succesul interpretării, care implica publicul la refren, a făcut ca ea să fie decretată drept un ”must-have” al concertului.
Anul acesta, conducerea Filarmonicii a cerut specialiștilor să elaboreze o nouă orchestrație, mai armonică, mai puțin ritmată, cea pe care ați ascultat-o sub bagheta lui Andris Nelsons.
Încă două amănunte, primul este că s-a discutat serios anul acesta ca piesa să lipsească din programul obligatoriu de trei bis-uri. Al doilea amănunt are o conotație financiară, aranjamentele muzicale se comisionează ca drepturi de autor, acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care nu s-a folosit cel din 1848 și s-a elaborat un aranjament nou.
În acest fel, corectitudinea politică vă urează ”La mulți ani!” și prin intermediul unei tradiții de peste un centenar!
Iată versiunea devenită deja veche și incorectă:
