Sacrificiile oamenilor pentru muzica interzisă. Cum au sfidat nazismul un grup de tineri artiști din Frankfurt?
Asociat cu Swingjugend (Tineretul Swing), o mișcare anglo-americană axată pe muzică și modă, grupul și-a continuat în secret pasiunea pentru muzica jazz, în ciuda faptului că acest gen muzical a fost denunțat și mai târziu interzis de Partidul Nazist ca fiind o amenințare la adresa valorilor tradiționale ariene.
Înființat în Frankfurt în 1941, grupul Frankfurt Hot Club s-a format atunci când tânărul Horst Lippmann și câțiva dintre colegii săi pasionați de jazz au început să cânte în spatele restaurantului părinților lui Lippmann. Printre ceilalți membri principali ai grupului s-au numărat Hans Otto Jung, Carlo Bohländer și Emil Mangesldorff. Grupul avea pe cineva de veghe pentru Gestapo, care vizita la întâmplare astfel de localuri pentru a se asigura că se cântă doar muzică „ariană bună”. Dacă era alertată de către observator de apariția Gestapo-ului, trupa trecea de la muzica de jazz la ceva considerat acceptabil de către regim.
Membrii Hot Clubului din Frankfurt și-au riscat în mod repetat siguranța și libertatea încercând să ocolească interdicția nazistă
Trupa a realizat o serie de înregistrări secrete în timpul războiului, dintre care unele au supraviețuit și astăzi. Povestea lor a fost spusă în Rebel Sounds la IWM Londra, o expoziție care prezintă modul în care oamenii au luptat pentru muzica pe care o iubeau.
„Jazzul a însemnat mai mult decât muzică pentru noi în timpul războiului”- relata Hans Otto, membru al trupei.
Originară din Statele Unite la începutul secolului XX, muzica jazz a devenit populară în Germania în anii ’20, iar fanii au îmbrățișat acest gen de muzică. Cu toate acestea, atunci când Partidul Nazist a venit la putere în 1933, scena de jazz a fost amenințată din cauza disprețului regimului față de acest stil de muzică, pe care l-a numit în mod defăimător „negermusik” (muzică neagră), din cauza rădăcinilor sale afro-americane. Pentru naziști, „jazzul” era o muzică inferioară, interpretată de o rasă inferioară.
Fondată de ministrul nazist al propagandei, Joseph Goebbels, Reichmusikkamer (Camera de muzică a Reichului) a avut ca scop promovarea muzicii germane „bune”, care era în concordanță cu valorile tradiționale ariene, și suprimarea formelor „degenerate” de muzică, precum jazzul și muzica swing, o formă de jazz care s-a dezvoltat la sfârșitul anilor ’20.
Organizația controla toate aspectele industriei muzicale din Germania nazistă
Reprezentanții săi monitorizau scena muzicală împreună cu Gestapo pentru a se asigura că se cântă și se ascultă numai muzică aprobată de stat.
„Naziștilor nu le plăcea jazz-ul și au vrut să îl suprime. Asta ne-a făcut să-l iubim și mai mult”. – Hans Otto Jung.
Termenul Swingjugend a fost inițial o expresie depreciativă folosită pentru a descrie mișcarea de contra-cultură față de Hitlerjugend (Tineretul hitlerist), dar a devenit un termen general acceptat. Tineretul hitlerist a fost ramura de juniori a Partidului Nazist, iar membrii erau îndoctrinați în valorile naziste cheie, inclusiv accentul pus pe condiția fizică, puritatea rasială și aspectul arian tradițional.
Emil Mangesldorff a fost arestat în 1943 pentru defetism, a fost ținut în izolare timp de trei săptămâni, apoi a fost recrutat în armată și trimis în Uniunea Sovietică. După încheierea războiului, Emil a fost ținut ca prizonier de război până în 1949.
Horst a fost arestat și el în 1943, după ce a fost prins de Gestapo ascultând în secret postul BBC.
A fost ținut în închisoare timp de câteva săptămâni, unde s-a îmbolnăvit grav, dar tatăl său a reușit să convingă autoritățile să-l elibereze, plătind o sumă mare de bani. Și-a petrecut restul războiului ascuns în subsolul casei unui prieten pentru a evita să fie recrutat.
Majoritatea membrilor grupului au continuat să cânte jazz și după încheierea războiului, dovedind că nu puteau fi reduși la tăcere de autorități, chiar și atunci când libertatea lor era amenințată sau compromisă.
