El evalua populația Serbiei la 1,4 milioane de suflete, dintre care 175 de mii erau români timoceni.
„Valahii locuiesc părțile orientale ale Serbiei în mase mult mai compacte ca bulgarii. Pojarevaț, Negotin, Zaiciar, Cladova sunt orașele principale locuite în mare majoritate de valahi. Îndeosebi în trei districte sârbii se află în număr disparent, Pojarevaț, Craina, Tiuparia.
În trecerea mea pe aici am întâlnit numai valahime, sate întregi în care numai preotul și cârciumarul erau sârb.
Acestea sunt județele care se învecinează cu Țara Românească.
Kanitz fixează aceste localități pe hartă, dar numai incomplet. Valahii au locuit aceste ținuturi încă înainte de așezarea sârbilor, în parte ei au imigrat acolo mai târziu. Numărul lor este actualmente de vreo 175.000.
Rasa aceasta se distinge printre vecinii ei prin trăsături hotărât mai frumoase și mai nobile.
Valahii din Serbia sunt muncitori, cruțători și țin cu îndărtnicie la portul și limba lor.
În vreme ce bulgarii s-au sârbizat în număr mare, ceea ce nici nu prea e de mirat dată finnd înrudirea lor de limbă cu sârbii.
Valahii țin cu îndărătnicie la limba lor, pe care nu se mulțumesc a nu o schimba cu cea sârbească, ci a întreține mereu gelozia sârbilor. O femeie valahă, intrată prin măritiș într-o casă sârbească, sfârșește pria a valahiza în scurt timp familia sa”, consemna savantul maghiar Szabo Iozsef,
„Am ajuns în posesia unor informații interesante cu privire la condițiile politice în care trăiesc valahii din Valea Timocului, din o serie de articole publicate de revista Budutnyost (Viitorul) din Belgrad, informații vrednice de crezământ cu atât mai mult cu cât sunt publicate de sârbi înșiși.
Să-mi fie permis a aminti câteva.
Valahii au relativ de două ori atâtea școli și biserici ca sârbii, ridicate de satele românești pe cheltuiala lor proprie, după anumite impuneri ale guvernelor.
Instrucția în aceste școli se face însă exclusiv în limba sârbească, fiindu-le interzis copiilor chiar conversația în limba valahă.
În școlile acestea primare învățătorii sunt toți sârbi, care nu cunosc deloc limba valahă și ei astfel nu pot explica eleviilor lecțiile, care nu înțeleg o boabă sârbește.
De aceea copiii valahi, după 3-4 ani de școală, nu știu nici să scrie, nici să citească, încât părinții, descurajați de acest rezultat al școlii, își retrag copiii și îi întrebuințează în gospodăriile lor.
Aceasta explică faptul că în Serbia nu vei întâlni niciun valah în carierele publice, cu toate că în ce privește darurile personale, ei nu numai că nu sunt inferiori sârbilor, ci direct mai bine dotați, iar în ce privește numărul lor ei constituie aproximativ a șaptea parte a populației totale a serbiei.
Preoții sunt toți sârbi, rar vreunul care să cunoască limba valahă. Liturgia se face în vechea slavonă, predica sârbește, ceea ce populația nepricepând nu se mai țin predici deloc.
Funcționarii sunt toți sârbi și se recrutează de prin județele de nord ale Serbiei, de regulă din oameni care nici nu știau de existența unei națiuni valahe.
În asemenea împrejurări între popor și funcționari se deschide o prăpastie, aceștia din urmă neînvățând limba poporului și poporul neînvățând limba statului.
În felul acesta valahul este respins de funcționari pentru că aceștia nu-i pricep limba, iar uneori trebuie să sufere și insultele lor.
Acestei împrejurări i se datorează că valahii din Serbia se sunt străini în țara lor și că nu iubesc deloc instituțiile patriei lor, cum s-ar cuveni. Și cu toate aceste măsuri, se dă ca un fapt cert valahizarea pe o linie tot mai întinsă în Serbia, în vreme ce nu vei găsi, nici măcar ca un fenomen, un valah sârbizat”, mai nota Szabo.
Sursa: Studiul Szabo Iozsef: Note de drum din Serbia din punct de vedere etnografic și geografic, de Sever Bocu, apărut în 1923
