Evenimentul Istoric > Articole online > România: ascensiunea și declinul unui aspirant-eschivant nuclear. Adevărul despre bomba atomică româneacă
Articole online

România: ascensiunea și declinul unui aspirant-eschivant nuclear. Adevărul despre bomba atomică româneacă

România a început să construiască un program nuclear pașnic la jumătatea anilor cincizeci, când Uniunea Sovietică, răspunzând programului din Statele Unite, Atomi pentru pace, și-a slăbit restricțiile privind cooperarea nucleară. Printre alte tehnologii pe care românii le-au primit a fost un reactor de cercetare de tip sovietic, pe care l-au folosit în scopuri de instruire.

 

Refuzați de Moscova

Bucureștiul a cerut, de asemenea, reactoare nucleare de putere, dar conducerea sovietică a ezitat să răspundă favorabil cererilor României, preferând să-și canalizeze ajutorul tehnic înspre Cehoslovacia, Germania de Est, și Polonia. Sateliții din Europa Centrală au reprezentat nucleul industrial al blocului estic, cu o șansă mai mare de a dezvolta cu succes programe de energie nucleară. După refuzul Moscovei, Bucureștiul s-a reorientat către furnizorii occidentali și a ales să adopte o abordare incrementală. Pentru a obține un reactor nuclear, România a încercat mai întâi să achiziționeze un reactor de cercetare. Ea a realizat acest scop prin învrăjbirea britanicilor împotriva francezilor. În aprilie 1966, Bucureștiul a semnat un acord cu Marea Britanie pentru vânzarea unui reactor sub-critic, cunoscut sub numele de HELEN, care ar fi putut fi folosit pentru cercetarea nucleară.

Soluția britanică

Până în 1967, România intenționa să achiziționeze tehnologiile necesare pentru un program nuclear amplu: centrale nucleare, reactori reproducători și o instalație de reprocesare. Intențiile conducerii de la București nu au fost în întregime pașnice. De exemplu, prim-ministrul român a declarat liderilor sovietici în martie 1967 că cel mai mare impediment al țării sale în dezvoltarea unui program de arme nucleare a fost lipsa capacităților tehnologice. El a afirmat că „România nu are în vedere construirea de arme nucleare deoarece nu poate face acest lucru. Dacă ar putea, probabil că ar face-o.”

O armă atomică

O lună mai târziu, Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, i-a spus liderului Partidului Comunist din Israel: „Ne-am gândit să colaborăm cu Israelul pentru a construi împreună o armă atomică”. Decizia României de a dezvolta o capabilitate care i-ar fi permis să construiască o armă nucleară într-o perioadă scurtă de timp, în loc să lanseze un program dedicat în exclusivitate achiziționării de arme nucleare, o califică pentru statutul de eschivant aspirant. Uniunea Sovietică, care devenise din ce în ce mai îngrijorată în privința proliferării după testul nuclear al Chinei din octombrie 1964, a încercat să împiedice aspirațiile nucleare ale lui Ceaușescu prin exportul unei centrale nucleare în România.

Energia nucleară, o preocupare permanentă în România

Rușii au găsit cum să controleze România

În decembrie 1967, s-a oferit să vândă un reactor cu apă ușoara, cu condiția ca Bucureștiul să fie de acord să importe uraniu sovietic puternic îmbogățit și să returneze combustibilul uzat Uniunii Sovietice. Acest aranjament i-ar fi dat Kremlinului un control semnificativ asupra programului nuclear al României și ar fi împiedicat planurile Bucureștiului de a deveni un eschivant. Eforturile Moscovei au eșuat, totuși, deoarece Bucureștiul a reușit să recurgă la o strategie de manipulare a furnizorilor între anii 1964 și 1978. Pe lângă învrăjbirea Marii Britanii împotriva Franței la mijlocul anilor șaizeci, România a negociat cu Canada, Italia, Suedia, Statele Unite și Germania de Vest. În dorința de a-și mări cota de piață, acești furnizori au făcut eforturi mari pentru a atrage Bucureștiul cu produse, prețuri și condiții de utilizare favorabile.

La sfârșitul anilor șaizeci, canadienii au oferit un pachet atât de atrăgător, încât directorul general al Atomic Energy Canada Ltd. (AECL) a exclamat: „Suntem chiar atât de disperați?” Guvernul canadian și eforturile industriei nucleare de a învinge „ competiția internațională „ au fost însă răsplătite. AECL a câștigat contractul și a semnat un acord cu Bucureștiul pentru furnizarea a cinci reactoare CANDU, care produc mai mult plutoniu decât reactoarele cu apă ușoară. În momentul în care afacerea a fost semnată în 1976, Ceaușescu a devenit mai deschis față de strategia sa de eschivare. În mai multe rânduri, el a pus sub semnul întrebării utilitatea Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) ca o frână a proliferării nucleare. Mai mult, el i-a asigurat pe canadieni că, dacă Bucureștiul va încerca vreodată să construiască o armă nucleară, „cu siguranță nu o vom face împreună cu Canada, o vom face singuri”.

Un pas mare

Când Jimmy Carter a devenit președinte în 1976, România și-a dat seama că fereastra de oportunitate se închidea rapid. Tactica de a învrăjbi Statele Unite împotriva Franței în negocieri nu avea să mai funcționeze, deoarece Carter se angajase în întărirea GFN-ului și în reducerea transferurile de tehnologie de îmbogățire a uraniului și reprocesare a plutoniului. România a pus capăt negocierilor cu firma americană General Atomics și a încheiat o înțelegere în 1978 pentru furnizarea de celule fierbinți de la Ateliers et Chantiers de Bretagne, care a oferit un preț mult mai bun și inspecții mai puțin invazive decât Statele Unite. România a oprit procurarea tehnologiei nucleare din Vest după cumpărarea tehnologiei de reprocesare din Franța. Accentul din ce în ce mai puternic pus, prin intermediul GFN, asupra respectării stricte a reglementărilor cerute de administrația Carter și de partenerii occidentali ai Statelor Unite a reprezentat pentru București o amenințare serioasă de ingerință externă.

Mai presus de toate, liderii români s-au temut de reglementari complete, care ar fi fost aplicate atât instalațiilor și materialelor nucleare importate, cât și celor indigene. Hotărât să meargă înainte , Ceaușescu a ordonat cercetătorilor români în 1983 să folosească celulele fierbinți pentru a extrage plutoniul din combustibilul ars. Această procedură, care a fost realizată doi ani mai târziu, a reprezentat un mic pas pentru România spre a deveni un eschivant.

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola