În agiunul importentelor conferințe ce au să reguleză la Paris condițiile Păcei generale și să asigureze cu deplinătate, prin o noue statornicire de hotare în Orient, repaosul și securitatea Europei, noi ni adresăm cu încredere în bine voitoarea protecție a Sublimei Porți, augusta noastră suzerană, spre a-i espune cu umilință dorințile noastre și de a o ruga să sprijinească realizarea lor care interesesc atăt interesele comune ale familii mari europiene căt și interesele particulare ale Moldovei.
După art. 1-iu al proposițiilor austriene, primite de Rusia, puterea aceasta ar ceda partea Besarabiei care se întinde de la Hotin, urmănd liniea munților, pănă la lacul Salsic.
Noi îndrăznim de a observa că munții însemnați, nu sănt în realitate, decăt niște dealuri fără de măguri care se trăgănează micșurăndu-se tot mai mult pănă ce ele se pierd în partea de miazăzi, într-un șes întins și mlăștinos, fără linie de demarcație firească și sigură, fără cetăți, în fine fără de nici o stavilă care să poată servi de bază unui sistem de apărare.
O așa frontieră, pre care o putere mare militară ar putea de abiea a o face să se respecteze, n-ar înfățioșa decăt o protecție iluzorie pentru un stat slab ca Moldova, și n-ar îngădui nici macar ca să se întemeieză cu seriozitate o simplă linie de carantine.
Însă afară de motivele aceste, acărora adiverire îi cu neputință de a se contesta, o considerație mai gravă și mai importentă, care se atinge de o chestie de înaltă moralitate, ni se pare de datorie a arăta înturnarea Nistrului, vechiului nostru hotar, ca singura soluție în adevăr înțăleaptă, rațională și politică, îmbinănd deodată interesele și dreptatea.
Besarabia, parte întregitoare a Moldovei, seștie, că s-au despărțit silnic de ea prin tratatul de București, în 1812, spre a se întrupa cu împărăția rusască.
Cu toate aceste, prin capitulațiile din 1512, între Selim II, de glorioasă memorie, și Bogdan, fiiul lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, Sublima Poartă s-au îndatorit de a păzi și de a apăra întregimea teritorială a Moldovei, privilegiile și scutințile locuitorilor ei autonomia din lăuntru a Principatului.
Prin tratatul de Kainardgi, între Sublima Poartă și Rusia, din 1774, prin tratatul de Iași, din 1791, între aceleși puteri, Rusia au cerut dritul de a protegia Principatele.
Deci dritul acesta de protecție, asfel precum el derează din înseși stipulațiile tratatelor, și din mai multe hatișerife, mai cu samă acele din 1802 slobozit după stăruințele Rusiei, înadins s-au recunoscut pentru a se asigura mai bine și a se garanta întregimea teritorială a Moldovei, acăriea hotare la nord-răserit, s-au fost statornicit, chiar de cătră aceste convenții, de a fi pe Nistru.
Cum dară Rusia, protectora Principatelor, păzitoarea de bună voie a privilegiilor și a întregităței lor teritoriale, ar fi putut ca legitim să le despoaie de o parte de chiar acest pămănt pre care ea ni l-au garantat atăt de solanel?
Cum după atătea precoțioane luate în aparință în contra Sublimei Porți, spre a se consfinți mai puternic principul întregităței noastre, puterea protectriță au putut ea să recunoască dritul de a vătăma prin o escepție numai în favorul seu și în interesul seu particular?
Cum starea de resbel între Înalta Poartă și Rusia au putut în 1812, să motiveze chiar, în paguba Principatului nostru, călcarea drepturilor formal recunoscute prin cea dintăi din aceste puteri, și numai puțin garantate prin a doua?
Buna credință, ecvitatea, securitatea Europei interesată de a ni acorda un hotar care să poată pre lesne să fie apărat și să nu deie prilej, prin o hotărăre sigură și firească, la nici un feliu de contestație; comunitatea de origină, de limbă, de morave, toate consfințesc dară dreptul nostru secular ca să recăștigăm vechele noastre hotare și să le întindem pănă la Nistru.
Noi rugăm pe Sublima Poartă să bine voiască de a chibzui considerațiile aceste și de a le sprijini energic lăngă puterile aliatele sale, ba și chiar lăngă Rusia, care, întorcăndu-se, mulțămită spiritului de înțelepciune și de moderație care se pare a derigia sfaturile tănărului și augustului seu suveran, asupra unei măsuri făcută arbitrariu într-o epohă de criză europeeană și de resbele violinte, nu poate lipsi de a recunoaște că se cuvine unei nații mari și leale de a repera o nedreptate făcută vechei apărătoare a unui popor slab, creștin și ortodox ca și dănsa, de a-i întoarce în întregime provinția, acăria pază și securitate au fost pusă sub tutela ei.
(Urmează sute de subscriituri)
Iași. Fevruarie.”
Sursa: Presa franceză și Principatele Române. Articole extrase din Zimbru deTeodor Codrescu, Iași, 1856, via tiparituriromanesti.ro
