Ziaristul A. Dumbrăveanu de la „Realitatea Ilustrată” primește permisiunea, la sfârșitul lui octombrie 1929, să facă un reportaj la castelul Peleș despre viața de zi cu zi a prea tânărului rege Mihai. În mai puțin de o oră, fotoreporterul care îl însoțește îi face 36 de poze regelui de opt ani.

După ce a auzit zgomotul produs de „obturatorul” aparatului, regele n-a așteptat invitația fotografului. Se duce spre scările galeriilor de la terase și se așează în fața lor. Obișnuit în fața obiectivului, regele ia o poziție comodă și așteaptă.

• Zâmbiți Majestate…

Gropițele s-au ivit în obraji.

• Mai vesel, Măria Ta…

Buzele s-au dezlipit și lasă să se vadă un șirag de perle mici…

Regele aude dintr-o discuție, între aghiotantul său personal și inspectorul Costescu o frază:

• Zeppelinul trece la trei și-un sfert.

Ridică mâneca hainei și se uită la ceas. E un ceasornic-brățară, mic, dăruit de bunica sa, ex-regina Sofia a Greciei.

• La cât vine, Mardare?
• Zeppelinul?
• Da…
• La trei și-un sfert.
• Și ce e zeppelinul?
• Un balon mare care trece pe aici.
• Vreau să-l văd și eu.
• O să-l vezi Majestate. Merge și Alteța Sa…
• Unde?
• La Predeal.
• Se vede mai bine de acolo?
• Desigur.
• Dar mă luați și pe mine.
• Desigur.
• Atunci mănânc mai repede.
• E de vreme
• Să vedem cât e ceasul… La mine e unsprezece…
• Merge prost.
• Al meu merge bine.
• Să-l controlăm la mama.

Apoi către fotoreporter:

• Mă duc să mănânc ca să plec la zeppelin și pe urmă vin iarăși… Mă aștepți?
• Aștept Majestate…

Și regele cu părul de vis, blond, urcă în goană scările, se oprește în capul lor, controlează dunga pantalonilor și dispare…

La o fereastră a castelului, a apărut un căpșor auriu. O voce maternă se aude dinlăuntru: Mihai… Mihai…

În acea dimineață regele a ieșit din castel cu capul descoperit, cu pantaloni scurți și cămașă. Privește spre gardă.

• Bună diminaeața, Majestate!
• Bună dimineața, Costescu! (inspectorul general – paza regelui – n.red)

Apoi regele coboară treptele, două deodată, și fuge pe alee. E marșul lui de dimineață. Fuge spre aripa gărzii, în goana mare, în bătaia soarelui de toamnă… În câteva clipe a ajuns acolo. Urcă repede scările și salută santinela, care a luat „pentru onor”, cu mâna dusă militărește la frunte. Raita pare să-l oblige să facă în fiecare dimineață front în fața drapelului, după care se întoarce, tot în fugă, la castelul Peleș.

Miss, guvernanta regelui, care a ieșit pe terasă, dă ordin să i se aducă bicicleta. Eugen, lacheul, i-o aduce și vrea să-l ajute s-o încalece. Regele, însă, face o mișcare ca să se debaraseze de el. Ține mâna pe ghidon și se aruncă pe bicicletă. Regele pedalează, ajunge la Pelișor, înconjoară castelul, apoi o ia spre Furnica unde sunt grajdurile regale. După el aleargă Miss și Eugen… Când ajunge lângă poartă, regele râde. Se întoarce la Peleș.

• Frumos ați mers majestate, i se adresează un funcționar.
• Eu pot și mai frumos.
• Știm, Majestate.

Regele se uită la funcționar.

• Briceag ai?
• Am, Majestate. Pe cel mic sau pe cel mare?
• Pe amândouă.

Funcționarul le scoate, oricum le ține doar pentru trebuințele regelui. Le întinde. Regele le ia și se îndreaptă spre un tufiș. Taie o cracă. Funcționarul se minunează:

• Bravo, Măria ta!
• Eu pot să tai și una mai mare.
• Știm, Majestate!

În mâinile regelui, craca devine o nuielușă cu vârful încrustat. Dă înapoi bricegele:

• Mergem la tâmplărie?
• Nu se poate azi Majestate… Nu permite Alteța Sa.

Regele nu mai insistă, desi tâmplăria e marea sa pasiune.

Cu nuielușa în mână, regale scormonește pietricelele de pe alee. Apoi aducându-și parcă aminte:

• Eugen, automobilul.
• Imediat, Majestate.

E darul „unchiului Niki”, plătit cu 60.000 lei în primăvară. În el încap doi ca regele Mihai. Mașina e electrică și regele mânuiește volanul cu o ușurință uimitoare. La Pelișor, într-o curbă începe să urce pe pantă. Miss și valetul se țin după automobil. Aleea coboară în coastă, unde sunt două gropi cu nisip. E locul preferat de rege în plimbările cu automobilul. Pune în viteza a doua și pornește vertiginos la vale, trecând cu o acrobație uimitoare peste cele două hopuri. Automobilul se zguduie și Suveranul saltă de două ori în sus râzând din toată inima…

Apoi se duce să se îmbrace pentru fotografii… În câteva minute se întoarce îmbrăcat cu o haină gri croită pe talie și pantaloni lungi. Cravată la culoare.

Costescu: – Să le purtați sănătos, Majestate…

• Mulțumesc, Costescu!