Între 25 și 21 î.Hr. Amanirenas, regină a Regatului Kush, a reușit să facă ceea ce mulți lideri bărbați din vremea sa nu au putut face: să respingă invazia romană. Aceasta i-a pus probleme chiar și lui Cezar.
Sub comanda reginei Amanirenas, aproximativ 30.000 de soldați din vechiul Regat Kush (situat în Sudanul de astăzi) au luat armele și au ripostat împotriva invadatorilor romani care avansaseră dinspre Egipt. Romanii invadaseră terenurile fertile din regiunea de sub Egipt cunoscută sub numele de Nubia și impuseseră taxe mari asupra locuitorilor din Meroe – capitala Kush.
Amanirenas și-a adunat strategic armata în timpul unei retrageri temporare a trupelor romane pentru o campanie în Arabia. Forțele ei au reușit să captureze orașele Aswan, Philae și Elefantina, ocupate de romani. Forțele din Kush au jefuit orașele și i-au înrobit pe romani, înainte de a se retrage la El-Dakkeh, unde au început primele încăierări din războiul meroitic-roman de patru ani.
Războiul meroitic-roman se evidențiază ca un moment cheie atât în istoria nubiană, cât și în cea romană. Armata romană a dominat în cele din urmă, dar a sfârșit prin a acorda concesii Regatului Meroe care au slăbit poziția politică și economică a Romei și au validat suveranitatea meroiților.
Tradiția îndelungată a femeilor conducătoare din Nubia
În timp ce Amanirenas poate că a fost unică prin succesul ei militar împotriva romanilor, rolul ei de Kandake, sau femeie conducătoare, nu era neobișnuit în regiune la acea vreme. Timp de peste 3.000 de ani, trei regate kushite – Kerma, Napata și Meroë – au condus Valea Nilului Mijlociu din Nubia, iar pentru perioade lungi de timp din această domnie, femeile au fost la conducere.
Un lung șir de Kandake a domnit în același timp cu formidabilele imperii ale Romei și Greciei. Amanirenas însăși a domnit în timpul domniei Cleopatrei în Egipt și a lui Marc Antoniu la Roma, până când au fost detronați în 30 î.Hr. de către Augustus Cezar. După Amanirenas, Amanishaketo și Amanitore au moștenit moștenirea ei puternică în protejarea Nubiei inferioare de romani.
Ascensiunea lui Amanirenas la tron a început odată cu moartea soțului ei, Teriteqase, la sfârșitul anului 25 î.Hr. și după cinci ani de ocupație romană a Nubiei inferioare. Anterior, regatul lui Amanirenas profitase de pe urma comerțului cu aurul și alte bogății cu Egiptul, dar peisajul politic s-a schimbat atunci când forțele romane sub conducerea lui Augustus au preluat controlul Egiptului de la Marc Antoniu și Cleopatra. La preluarea conducerii regatului, Amanirenas a planificat și apoi a executat atacurile regatului său împotriva forțelor romane ocupante.
Statuia capului lui Augustus a fost găsită îngropată într-un templu
Una dintre principalele dovezi ale raidurilor meroitice împotriva romanilor este un cap de bronz al lui Augustus Caesar, găsit îngropat sub treptele unui templu dedicat victoriei în capitala kushită Meroe. Locația capului (împodobit cu ochi deschiși din calcit) sugerează că acesta a fost rupt de pe o statuie și plasat în mod deliberat la picioarele răpitorilor săi, ca o amintire constantă a victoriei reginei asupra puternicului conducător roman.
Templul din Meroe este, de asemenea, decorat cu desene ale prizonierilor romani și ale reginelor nubiene victorioase. Solange Ashby, egiptolog și cercetător postdoctoral la Universitatea din California, spune că astfel de reprezentări sunt tipice pentru acea perioadă și indică o cultură mai largă în care feminitatea și dorința de a se angaja în război nu erau contradictorii.
Petronius, un prefect numit de Augustus să prezideze Egiptul, s-a confruntat în cele din urmă cu Amanirenas și cu armata sa la El-Dakkeh și i-a cerut să returneze prada obținută în urma raidurilor armatei sale. Amanirenas a refuzat, ceea ce l-a determinat pe Petronius și infanteria sa de 10.000 de oameni să o atace și să o urmărească pe Amanirenas până la Napata, locul de reședință regală al acesteia. Pe drum, Petronius a capturat Primis (actualul Qasr Ibrim), unde a stabilit un fort (arheologii au descoperit garnizoane și artilerie romană în acest loc în anii 1990).
Dar urmărirea istoriei exacte a conflictului rămâne o provocare. Principala relatare scrisă a războiului este un text finalizat în jurul anului 21 d.Hr. intitulat Schițe geografice, scris de istoricul grec Strabon. În el, Strabon o descrie în mod faimos pe Amanirenas ca fiind o „femeie masculină cu un ochi distrus”.
Strabon scrie că Petronius a mărșăluit asupra Napatei și a distrus-o după ce a capturat Qasr Ibrim, dar unii istorici pun la îndoială această relatare. Un indiciu este acela că distanța dintre cele două orașe era nerezonabil de mare pentru ca armata lui Petronius să o parcurgă în timpul temperaturilor ridicate ale sezonului. Între timp, istoricii încă lucrează la descifrarea înregistrărilor meroitice ale războiului.
