Ungurii le-au organizat o primire strălucită, însă le-au întins și o cursă.
La o reprezentație de gală, la teatru, ministrul-președinte al Ungariei, baronul Banffy, i-a strecurat regelui niște decrete de decorare, convenite între guvernele de la Viena și București.
Printre ele se afla și decretul de decorare a unui anumit Ieszensky (foto), pe care regele l-a iscălit și ca pe celelalte, fără a ști despre cine este vorba.
Or, era una și aceeași persoană cu fostul procuror ungur de la Cluj care în rechizitoriul din procesul Memorandumul îi insultase grosolan pe românii transilvăneni și care urma, fiind în administrația centrală de la Pesta, să primească recunoștința României.
Dacă regele Carol nu știa cine este Ieszensky, primul-ministru și ministrul de externe Dumitru Sturdza sigur avea habar.
Schimbul de decorații, convenit între guverne, nu se putea face fără știința lui.
Această decorare a făcut mare vâlvă în țară, dar și în Transilvania, dar Sturdza nu a reținut ordinul de decorare cu placa de Mare Ofițer al Coroanei, oferită aprigului dușman al românilor, în sertarul său.
La 12 octombrie 1897, el l-a contrasemnat, atrăgând asupra sa nu numai atacurile opoziției, dar a creat, în țară, o atmosferă de grea dezamăgire în sufletele celor care crezuseră în el când, cu trei-patru ani înainte, se pusese în fruntea mișcării naționaliste.
În 28 aprilie 1898, Take Ionescu a reluat la Cameră subiectul relațiilor dintre Sturdza și guvernul de la Pesta.
Pe lângă că situația lui Sturdza era destul de slăbită pe chestiunea decorării procurorului maghiar, lumea mai afla că primul ministru poruncise să se taie subvenția care se dădea oficial, fiind trecută în bugetul statului, bisericii Sf. Nicolae și școlilor românești din Brașov.
Nu s-au produs manifestații de stradă, dar, la Maiorescu acasă, abia pe 15 și 16 octombrie, s-au întrunit Take Ionescu, Constantin Disescu, Vasile Lascăr și Emil Costinescu care au decis ca parohia Sf. Nicolae din Brașov să intenteze proces statului român pentru plata subvenției.
Broșura
Paharul împotriva lui Sturdza s-a umplut când s-a aflat la București că în Parlamentul Ungariei apăruse pe 10/22 martie 1899 o broșură care conținea acte confidențiale, scoase de la președinția consiliului de miniștri.
În broșură apăreau aceste rânduri: „Goluchowski și Banffi au știut prea bine că chestia transilvană în România aruncă valuri așa de mari fiindcă e exploatată de Sturdza ca o armă pentru a pune mâna pe putere, alungând pe conservatori.
Îndată ce puterea ajungea în mâinile sale, chestia Transilvaniei era dată la hala de vechituri.
Dar decorarea lui Ieszenschi de către regele Carol înseamnă că regele, și cu el împreună politica oficială a României, aprobă politica de naționalități pe care a inaugurat-o Banffi și al cărui prim colaborator a fost Sandor Ieszenski”.
Pe 29 martie 1899, după o sângeroasă ciocnire a manifestanților anti-Sturdza cu poliția în strada Biserica Enei, regele i-a cerut premierului său demisia. Guvernarea liberală era terminată.
